DOSAR PENAL în cazul morţii lui Patrick Ekeng. Se fac cercetări pentru ucidere din culpă



Procurorii criminaliști din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București și ofițerii din cadrul Serviciului Omoruri efectuează cercetări în cazul decesului jucătorului de fotbal Patrick Ekeng sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, în cauză fiind dispusă începerea urmăririi penale in rem.

Patrick Ekeng a murit
Patrick Ekeng a murit

La Parchetul de pe lângă Tribunalul București s-a constituit un dosar penal în vederea stabilirii circumstanțelor în care s-a produs decesul,

"În seara zilei de 06.05.2016, la ora 2325, la Spitalul Floreasca s-a produs decesul jucătorului de fotbal Patrick Ekeng, în vârstă de 26 de ani. Acesta a fost transportat cu o ambulanţă la spital, după ce s-a prăbuşit pe gazon, în timpul unui meci de fotbal desfăşurat pe Stadionul Dinamo.

Drept urmare, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti s-a constituit un dosar penal în vederea stabilirii circumstanţelor în care s-a produs decesul. Cu ocazia deplasării la faţa locului, lucrătorii din cadrul Serviciului Omoruri au ridicat documentele medicale întocmite la spital, precum şi unele documente legate de organizarea evenimentului sportiv.

Totodată, în cursul zilei curente au fost solicitate documente relevante în cauză de la factorii implicaţi în desfăşurarea meciului de fotbal pe parcursul căruia s-a produs incidentul. A fost dispusă o autopsie medico-legală, care va fi efectuată în data de 09.05.2016, la Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici".

Au fost ataşate la dosarul cauzei înregistrări video ale incidentului. De asemenea, au fost solicitate şi alte înregistrări ale unor camere de supraveghere instalate în zona incidentului,

Au fost examinate criminalistic cele trei ambulanţe (aparţinând unui serviciu privat) prezente la locul desfăşurării meciului de fotbal, iar cea care l-a transportat pe jucătorul de fotbal la spital a fost sigilată, în vederea efectuării unor verificări suplimentare.

Procurorii criminalişti din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi ofiţerii din cadrul Serviciului Omoruri efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, în cauză fiind dispusă începerea urmăririi penale in rem.", se arată în comunicat.

De asemenea, clubul de fotbal Dinamo precizează, sâmbătă, într-un comunicat de presă, că a asigurat la meciul cu FC Viitorul, în care fotbalistul Patrick Ekeng s-a prăbușit inconștient pe teren, prezența a trei ambulanțe, cu una mai mult decât prevăd regulamentele în vigoare.

''În ceea ce privește speculațiile vehiculate în ultimele ore, legate de calitatea serviciilor de ambulanță pe care clubul nostru, în calitate de organizator, le-a contractat pentru desfășurarea meciului FC Dinamo București — FC Viitorul, facem următoarele clarificări importante pentru opinia publică. FC Dinamo București a asigurat nu doar minimum necesar de ambulanțe (două), conform regulamentelor competiționale, ci a contractat trei ambulanțe pentru acest meci'', se menționează în comunicatul publicat pe contul oficial de Facebook al clubului.

Oficialii dinamoviști susțin că toate mașinile de salvare erau echipate corespunzător pentru astfel de incidente. ''Aceste ambulanțe au fost dotate corespunzător pentru intervențiile în regim de urgență, potrivit reprezentanților serviciului de ambulanță contractat. Acest fapt a fost confirmat la ședința tehnică de dinaintea partidei, în cadrul raportului de organizare a jocului. Acestea fiind lămurite, rugăm reprezentanții mass-media să respecte doliul prin care trece Dinamo în aceste momente și să încerce să evite speculațiile până la finalizarea anchetei'', se mai precizează în comunicatul citat.

Fotbalistul dinamovist Patrick Ekeng a murit vineri seară după ce s-a prăbușit pe teren în timpul meciului dintre Dinamo și FC Viitorul Constanța (3-3).

Dinamo a jucat din minutul 70 în zece oameni, deoarece mijlocașul camerunez Patrick Ekeng s-a prăbușit pe gazon și și-a pierdut cunoștința, fără un contact cu un adversar în prealabil. După intervenția staff-ului medical al echipei Dinamo, s-a apelat la ambulanță, Ekeng primind îngrijiri pe gazon, iar apoi fiind transportat la spital. Ekeng fusese introdus pe gazon doar șapte minute mai devreme (min. 63).

Transferat în luna ianuarie, Ekeng a evoluat pentru Dinamo în 11 meciuri, în trei competiții, marcând un gol important în derby-ul cu Steaua din semifinalele Cupei României, încheiat la egalitate, 2-2.

În urmă cu 16 ani, Cătălin Hîldan, căpitanul lui Dinamo, deceda pe teren la vârsta de 24 de ani, în timpul unui meci amical desfășurat la Oltenița.

Etichete: Dinamo, dosar penal moarte Patrick Ekeng, Patrick Ekeng, Patrick Ekeng a murit, Patrick Ekeng dosar parchet

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h