Dosarul lui Marian Petrache pentru infracţiuni de fraudă la vot, trimis la DNA



Dosarul lui Marian Petrache în care se fac cercetări pentru o posibilă fraudă la vot a fost trimis la DNA, după ce cauza a fost declinată de anchetatorii din Ilfov, care au deschis ancheta la câteva zile după alegerile locale, în urma unei înregistrări în care preşedintele PNL Ilfov ar fi vorbit de aducerea cu maşini a alegătorilor la secţiile de votare.

Marian Petrachre
Marian Petrachre

Dosarul, înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea, era în cercetare la Poliţia Ilfov, pentru infracţiuni de fraudă la votul din 5 iunie, pentru alegerea primarilor, consiliilor locale şi consiliilor judeţene. Poliţiştii de la IPJ Ilfov s-au autosesizat în 11 iunie şi au deschis dosarul penal în care au făcut cercetări "in rem", scrie news.ro.

În urma probelor şi a datelor obţinute de poliţişti, procurorul de caz a decis declinarea cauzei la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), au declarat reprezentanţi ai Poliţiei Ilfov.

Poliţia Ilfov s-a autosesizat după ce în presă a apărut o înregistrare potrivit căreia liderul PNL Ilfov, Marian Petrache, ar fi dat indicaţii în ziua alegerilor locale pentru ca 6.000 de oameni să fie aduşi cu maşinile la vot.

"A fost deschis un dosar privind infracţiuni de fraudă la vot. Este o sesizare din oficiu şi se fac cercetări în cauză", declarau atunci reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ilfov.

Preşedintele PNL Ilfov, Marian Petrache, spunea, după înregistrarea apărută în presă, că nu a greşit cu nimic, ci era o "strategie de campanie", iar dacă Parchetul va găsi nereguli, va suporta consecinţele.

"Toate partidele sunt organizate pe aşa-zisele registre electorale sau registre de votanţi. Eu eram în campania electorală, mă întâlnisem cu colegii mei şi le spuneam strategia de campanie. Nu spune nimic acolo de încălcarea legii. Ba, la un moment dat, cineva vorbeşte de bani, iar eu îi spun: aveţi grijă, mare grijă, că dacă umblaţi cu bani, vă ia poliţia", declara Petrache.

Liderul PNL Ilfov spune că, dacă înregistrarea este făcută de "un cetăţean onest", ar trebui să o preda Parchetului dacă se consideră că a încălcat legea, însă spune că are "sentimentul" că este o strategie folosită împotriva sa după câştigarea alegerilor din Ilfov şi încheierea protocolului cu PMP pentru majoritatea în Consiliul Judeţean.

"Nu vreau să mă încarc negativ. (...) Probabil că dacă nu semnam protocolul (cu PMP - n.r.) nu se deschidea. O să cerceteze. E foarte bine. (...) Parchetul mi se pare firesc să ia act şi să cerceteze. Şi mie îmi convine, pentru ca să nu rămân cu blamul că nu ştiu ce am făcut. Dacă descoperă Parchetul că eu am făcut ceva, suport consecinţele. Nu o să găsească, vă garantez", arăta Petrache.

Etichete: alegeri locale, alegeri locale 5 iunie, dosar DNA, dosar marian petrache, frauda la vot, Marian Petrache, vot

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE