DOSARUL MICROSOFT. Șerban Mihăilescu: Senatorii trebuie să respecte procedurile legale



Senatorul Șerban Mihăilescu a declarat, luni, la Palatul Parlamentului, cu privire la acuzațiile care i se aduc în dosarul numit "Microsoft", alături de alți opt foști miniștri, că "nu a încheiat niciun contract, că nu deține niciun fel de societăți off-shore-uri și că, în măsura în care, "procedurile sunt respectate, totul este ok".

Senatorul Serban Mihailescu si deputatii Istvan Antal si Mihai Popa, gasiti INCOMPATIBILI de ANI
Senatorul Şerban Mihăilescu şi deputaţii Istvan Antal şi Mihai Popa, găsiţi INCOMPATIBILI de ANI
Foto: cotidianul.ro

Senatorii au votat luni să-și ia liber de săptămâna viitoare până în 16 noiembrie, până la alegerile prezidențiale, turul 2. Astfel, Ecaterina Andronescu și Șerban Mihăilescu ar putea scăpa de începerea urmăririi penale dacă până miercuri solicitarea DNA nu va ajunge la Senat.

"Nu am semnat contracte, nimic de consultanță. Nu știu care e situația. Nu am niciun fel de societăți off-shore-uri, nu am nimic de-a face cu asemenea chestiuni. Eu nu știu ce să spun. Trebuie să respectăm procedurile care sunt în România, nu e vorba de o voință personală. Trebuie să fie respectate procedurile legale. Doar eu pot să spun că, în ceea ce ma privește, eu nu doresc nimic.

Dacă cineva a făcut niște acuzații, le probează, plenul și comisia țin cont de ele și eu ma supun oricărei decizii. În măsura în care procedurile sunt respectate, totul e ok", a declarat senatorul Șerban Mihăilescu, citat de realitatea.net.

Etichete: DOSARUL MICROSOFT, Ecaterina Andronescu, serban mihailescu

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE