Dosarul "mită pentru permise", trimis în judecată. 42 de persoane acuzate



42 de persoane, dintre care opt agenţi de poliţie şi 19 instructori auto, au fost trimişi în judecată, vineri, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti în dosarul "mită pentru permise", pentru infracţiuni de luare şi dare de mită, trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă.

20 de persoane, printre care si 6 POLITISTI, au fost RETINUTE in dosarul permiselor acordate ILEGAL
20 de persoane, printre care şi 6 POLIŢIŞTI, au fost REŢINUTE în dosarul permiselor acordate ILEGAL
Foto: gardianul.md

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti au finalizat cercetările în dosarul "mită pentru permise", anchetă în care, în decembrie 2015, au reţinut 20 de persoane şi au cerut arestarea a 16 dintre ele, printre care şi şapte agenţi de la Direcţia Permise de Conducere. Un număr de 42 de persoane, printre care opt agenţi de poliţie şi 19 intructori auto, au fost trimişi în judecată, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

"În urma cercetărilor desfăşurate în cauză ca urmare a denunţurilor formulate şi sesizărilor din oficiu au fost descoperite mai multe persoane (instructori auto şi lucrători de poliţie din cadrul Serviciul Public Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Bucureşti) care realizau obţinerea permiselor de conducere, ca urmare a promovării probei practice a traseului, în schimbul unor sume de bani provenite de la candidaţi", se spune în comunicatul Parchetului.

Anchetatorii susţin că elevii care vroiau să promoveze fraudulos examenul pentru obţinerea permisului de conducere au remis sume cuprinse între 250-350 de euro unor instructori care au pretins că au influenţă asupra poliţiştilor examinatori.

" Înainte de momentul examenului, instructorul auto discută cu poliţistul examinator (fie direct, fie prin intermediul unui alt instructor care are <> la lucrătorul de poliţie respectiv şi este desemnat de acesta ca şi <> sau <>) pentru a-i face acestuia cunoscută identitatea elevului pentru care s-a realizat intervenţia. Totodată, în acest moment, poliţistul examinator solicită, în mod formal, informaţii cu privire la abilităţile practice de conducere ale elevului, întrucât poliţiştii examinatori nu îşi asumă obligaţia de a promova un candidat dacă acesta nu ştie să conducă la un nivel elementar, indiferent de natura intervenţiei realizate", notează anchetatorii în descrierea presupusului mod de operare.

Procurorii notează în rechizitoriul de trimitere în judecată că intructorii auto se întâlneau cu poliţiştii examinatori, pentru a le înmâna sumele de bani, în locuinţele agenţilor sau " locuri şi în momente prestabilite".

"Din sumele primite de la fiecare elev instructorii remit ulterior poliţiştilor examinatori desemnaţi ca şi examinatori pentru proba practică sume cuprinse între 150-200 de euro, restul sumei reprezentând preţul intervenţiei sale şi a celorlalţi intermediari care au acţionat pe parcurs", se arată în comunicat.

Dosarul va fi judecat de Tribunalul Bucureşti.

Etichete: directia pentru permise, dosar mita, dosar permise, dpc, mita pentru permise, permise, permise auto

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE