Două curse aeriene anulate şi întârzieri la decolare,pe aeroporturile din Bucureşti,din cauza vremii



Din cauza viscolului şi a ninsorii abundente, două curse aeriene au fost anulate, miercuri. De asemenea, aeronavele înregistrează întârzieri la decolare de până la 30 minute.

Doua curse aeriene, anulate, din cauza vremii
Două curse aeriene, anulate, din cauza vremii
Foto: tion.ro

Pe aeroporturile din Bucureşti, traficul aerian se desfăşoară normal, în condiţii de iarnă, informează Compania Naţională de Aeroporturi Bucureşti (CNAB).

Unele zboruri pot înregistra întârzieri de până în 30 de minute la decolare, determinate de necesitatea degivrării aeronavelor.

Din cauza condiţiilor meteo de la Bucureşti, compania Lufthansa a anulat cursa 3080/3081 Dusseldorf – Bucureşti – Dusseldorf. Din cauza condiţiilor meteo nefavorabile de pe aeroportul din Sofia, compania Tarom a anulat cursa 291/292 Bucureşti – Sofia – Bucureşti, potrivit unui comunicat de presă remis de CNAB la ora 22.30.

Pe aeroporturile Capitalei sunt asigurate condiţiile pentru desfăşurarea în deplină siguranţă a operaţiunilor aeriene. Pistele, platformele şi căile de rulare ale Aeroportului Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportului Internaţional Bucureşti Băneasa Aurel Vlaicu sunt deschise şi operaţionale.

Pe ambele aeroporturi se intervine constant cu utilaje proprii ale Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti pentru menţinerea suprafeţei de mişcare în condiţii optime şi desfăşurarea în siguranţă a operaţiunilor aeriene.

Informaţii în timp real despre situaţia zborurilor pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti pot fi găsite pe pagina de web www.bucharestairports.ro/otp.

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti recomandă pasagerilor să îşi ia măsurile necesare pentru a se prezenta în timp la aeroport.

Etichete: aeroport Bucureşti, compania nationala aeroporturi bucuresti, curse aeriene, curse anulate, decolare

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE