Două parcuri acvatice, deschise pe litoral. CÂT COSTĂ BILETELE



Două parcuri acvatice sunt deschise în această vară pe litoral: unul în Mamaia și un altul în Eforie Nord. Prețurile biletelor variază între 35 și 70 de lei pentru adulți și între 20 și 25 lei pentru copii.

Doua parcuri acvatice, deschise pe litoral. CAT COSTA BILETELE
Două parcuri acvatice, deschise pe litoral. CÂT COSTĂ BILETELE

Aqua Magic, parcul acvatic din staţiunea Mamaia va fi redeschis, vineri. Potrivit reprezentanţilor parcului acvatic, aici se vor găsi locuri de joacă special amenajate pentru copii, cu piscine şi tobogane multiple, dar unde adâncimea apei nu depăşeşte 40 de centimetri, dar şi unele destinate celor mai mari. De asemenea, toboganul Turboslide a fost modernizat complet, tuburile sale care pleacă de la o înălţime de 11 metri fiind acum transparente, pentru a avea privelişte asupra împrejurimilor, scroe Mediafax, citată de ZF.

În această vară, tariful standard pentru copiii cu o înălţime mai mică de 1,5 metri este de 20 de lei în lunile iunie şi septembrie, respectiv 30 de lei în iulie şi august, în timp ce adulţii vor plăti 40 de lei în iunie şi septembrie, respectiv 70 de lei în iulie şi august. De asemenea, vor fi disponibile pachete pentru întreaga familie, iar în primele zile de la deschiderea parcului se va putea intra gratuit pe baza carnetului de elev sau de student, avizat pe anul în curs.

Eforie Aqua Park este destinat staţiunilor din sudul litoralului, fiind situat între Plaja Belona din Eforie Nord, Hotelul Europa şi Lacul Belona, şi s-a deschis în 13 iunie.

Aici sunt organizate zilnic spectacole şi petreceri interactive pentru copii şi adulţi.

Cu o capacitate de 3.000 de locuri, parcul acvatic conţine mai multe tobogane şi piscine destinate celor mai mici dintre copii, dar şi tobogane foarte rapide, de mari dimensiuni, destinate adulţilor.

Programul de funcţionare este zilnic, între orele 9.00 şi 18.00, preţul unui bilet fiind de 25 de lei pentru copiii sub 1,5 metri şi 35 de lei pentru adulţi, între 13 iunie şi 13 iulie şi între 17 august şi 17 septembrie, crescând cu câte 10 lei în perioada 14 iulie - 16 august.

Etichete: Aqua Magic, aquaparc, bilete, Eforie Aqua Park, eforie nord, litoral, mamaia, parc acvatic

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h