Două persoane rănite în incendiul din Colectiv, transferate în Germania marţi. STAREA RĂNIŢILOR



Două dintre persoanele rănite în incendiul din Club Colectiv pe 30 octombrie 2015 au fost transferate, marţi seară, la un spital din Germania. Transportul răniţilor s-a făcut cu o aeronavă Spartan a Forţelor Aeriene. Bilanţul tragediei din Colectiv a ajuns acum la 48 de morţi şi 76 de răniţi, potrivit ultimelor date actualizate de autorităţi. 

Doua persoane ranite in incendiul din Colectiv, transferate in Germania marti. STAREA RANITILOR
Două persoane rănite în incendiul din Colectiv, transferate în Germania marţi. STAREA RĂNIŢILOR

Potrivit Ministerului Apărării, o aeronavă de tip C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, va transporta în Germania două victime ala tragediei din Colectiv.

Aeronava va decola marţi seară, de la Baza 90 Transport Aerian, iar în timpul zborului pacienţii vor fi asistaţi de o echipă medicală coordonată de SMURD şi sprijinită de medici şi personal al MApN.

"Vom ajunge la Spitalul din Koln cu o persoană şi cealaltă la un spital pentru arşi dintr-o altă regiune. Avionul va face două escale: se va opri prima dată la Koln cu pacienta în stare mai gravă şi apoi va face o escală la o bază americană din Germania, unde va ateriza şi în ambele locuri ne aşteaptă ambulanţe de la armata germană.

Colegii germani au decis ca aceşti pacienti să fie luaţi. Un alt pacient e în aşteptare, pentru Franţa, dacă starea lui se va îmbunătăţi. Se reduce presiunea asupra colegilor noştri, măcar pe partea bolnavilor dificili", a precizat Raed Arafat, secretar de stat în MAI, citat de realitatea.net. 

76 de răniţi de la Colectiv, internaţi în spitale

Conform datelor Ministerului Sănătăţii, marţi dimineaţă erau internaţi în spitale din Capitală 76 de răniţi, dintre care la Spitalul de Arşi 15 pacienţi, la Spitalul "Bagdasar-Arseni" - 15, la Spitalul de Copii "Grigore Alexandrescu" - 6, la Spitalul "Sfântul Ioan" - 5, la Spitalul Elias - 7, la Spitalul Militar Central - 7, la Spitalul "Sfântul Pantelimon" - 2, la Spitalul Floreasca - 6, la Spitalul Universitar de Urgenţă - 8, la Spitalul Gerota - 3 (un pacient a revenit în 5 noiembrie pentru că nu se simţea bine), la Spitalul SRI "Agrippa Ionescu" - 2.

34 de răniţi din Colectiv, transferaţi în străinătate

Alţi 34 de răniţi în incendiul din Colectiv au fost transferaţi în unităţi sanitare din străinătate, dintre care patru au decedat.

În Marea Britanie au fost transferaţi nouă răniţi, dintre care unul - Tudor Golu - a decedat marţi, iar ceilalţi opt sunt în proces de evaluare medicală. În spitale din Belgia sunt internate opt persoane, toate în stare stabilă, iar în Olanda au fost transferate tot opt persoane, însă două dintre acestea, Tullia Ciotola şi Florin Cristian Popescu, au decedat sâmbătă - una în drum spre spital şi cealalată la spitalul din Rotterdam. Ceilalţi şase răniţi transferaţi în Olanda sunt în stare stabilă.

În Israel au fost transferate trei persoane rănite în incendiul din Colectiv, dintre care una este în stare stabilă şi o alta în stare instabilă. O altă persoană care era internată în Israel - Teodora Maftei - a decedat luni.

În Austria au fost transferate două persoane, ambele fiind în stare stabilă, iar în Norvegia şi Elveţia au fost internaţi alţi doi răniţi în incendiul din Colectiv. Alţi doi răniţi au plecat în Germania, pe cont propriu.

În urma incendiului din 30 octombrie, la clubul Colectiv au decedat 26 de persoane, iar pe dum spre spital a mai murit o persoană. În 11 zile de la tragedie au decedat alte 21 de persoane, numărul victimelor ajungând, marţi, la 48.

Sursa: Mediafax

Etichete: club colectiv, marţi, răniţi, transfer germania

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE