Două proteste de mari proporții îngreunează traficul, marți. RUTE OCOLITOARE



Marţi, 9 aprilie, în Bucureşti, vor avea loc două adunări publice de protest avizate de Primăria Municipiului Bucureşti

protest taximetristi
protest taximetristi

În intervalul orar 11.00 - 15.00, Federaţia Sindicatelor Libere din Chimie şi Petrochimie - Sindicatul Liber Oltchim, organizează o adunare publică în Piaţa Victoriei, în prelungirea parcului Kiseleff, între şoseaua Kiseleff şi B-dul Aviatorilor, la care organizatorul a anunţat prezenţa unui număr de aproximativ 1000 de persoane.

Totodată, în intervalul orar 11.00 - 14.00, Asociaţia Naţională a Transportatorilor şi Taximetriştilor Independenţi, organizează o adunare publică în alveola de lângă Parc Izvor, la care organizatorul a anunţat prezenţa unui număr de aproximativ 1500 de persoane. Participanţii la manifestare vor ocupa cu începere de la ora 10:00, până la ora 13:30, banda I de circulaţie a bd. Naţiunile Unite între bd. Libertăţii şi str. Haşdeu şi benzile I, II şi III ale bd. Libertăţii între Splaiul Independenţei şi bd. Naţiunile Unite.

Astfel, Poliția Rutieră sugerează mai multe rute ocolitoare:

- Calea 13 Septembrie – bd. Libertăţii – bd. Unirii;
- Splaiul Independenţei – str. Haşdeu – bd. Naţiunile Unite – bd. Libertăţii;
- Splaiul Independenţei – bd. Naţiunile Unite – bd. Libertăţii – Calea 13 Septembrie.

Pentru evitarea unor evenimente nedorite în trafic, coducătorilor auto li se recomandă:

- Păstraţi în mers o distanţă suficientă pentru a putea opri in condiţii de siguranţa atunci când condiţiile de deplasare sunt nefavorabile;
- Adaptaţi permanent viteza la condiţiile de drum;
- Circulaţi cu o viteză care să nu depăşească 30 km/h, în localităţi, sau 50 km/h în afara lor când partea carosabilă este umedă;
- Măriţi atenţia atunci când observaţi bătrâni sau copii care intenţionează să traverseze, mai ales în zona unităţilor de învăţământ;
- Nu vă angajaţi în depăşiri periculoase;
- Nu depăşiţi coloana de autovehicule oprite la semafor;
- Nu opriţi sau să staţionaţi în locuri unde ar putea împiedica desfăşurarea normală a traficului rutier;
- Păstraţi liber centrul intersecţiei.
Pietonii au obligaţia să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să o facă pe la locurile semnalizate şi marcate corespunzător ori la culoarea verde a semaforului electric şi numai după ce sunt siguri că intenţia lor de traversare a fost observată de către şoferi.

Etichete: Bucureşti, marţi, proteste, realitatea

0/2 COMENTARII
Trotuaru'
09 apr 18:07
+0
VOTURI
-0
"Pietonii au obligatia sa circule numai pe trotuare."
Ce gluma buna! Si in cazul in care trotuarele sunt deja ocupate cu masini parcate, ce optiuni mai raman? Sa stam naibii acasa, amarasteni ce suntem, sa nu incurcam treburile celor cu masini. Auzi, sa circulam pe trotuar!
Trotuarul este partea pe care se parcheaza masinile, nu pe care merg pietonii! (si aici sunt sarcastic, in caz ca e vreunul care nu se prinde...)
iulia
09 apr 17:52
+0
VOTURI
-0
http://infoinsider.ro/2013/04/09/protest-taximetristii-bucuresteni-se-leapada-de-confratii-din-ilfov-agentul-constatator-nu-doarme/

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE