Două staţii noi de metrou de pe Magistrala 4, GATA până în decembrie



Staţiile de metrou Laminorului şi Străuleşti vor fi puse în funcţiune la sfârşitul lunii decembrie 2016, iar traficul auto în zona Laminorului va fi reluat la finele lui octombrie, a declarat, vineri, pentru Agerpres, directorul general al Metrorex, Marin Aldea.

Doua statii noi de metrou de pe Magistrala 4, GATA pana in decembrie
Două staţii noi de metrou de pe Magistrala 4, GATA până în decembrie

"Lucrările sigur se vor termina, iar aceste două staţii le vom pune în funcţiune la finele acestui an, în luna decembrie. E adevărat că trebuie să facem eforturi substanţiale, dar ne-am obişnuit deja cu ritmul. Și constructorul s-a obişnuit cu ritmul acesta mai intens de lucru. Ne ajută şi vremea... De asemenea, vrem să redăm traficul auto în zona Laminorului până la sfârşitul lunii viitoare. La sfârşitul lunii octombrie vom reda circulaţia şi în zona staţiei Laminorul", a afirmat şeful Metrorex.

Potrivit acestuia, stadiul de execuţie a lucrărilor la staţia Laminorului este de 87%.

"Proiectul de investiţii în derulare al Metrorex Magistrala 4 de metrou Gara de Nord — Străuleşti îşi propune extinderea reţelei actuale de metrou construită şi pusă în funcţiune de la Gara de Nord până la Bazilescu — ultimele două staţii, Jiului şi Parc Bazilescu, au fost puse în funcţiune în anul 2011—, deci ne propunem extinderea acestei linii în funcţiune cu încă două staţii noi de metrou — Laminorului şi Străuleşti, un depou, un terminal şi un park&ride pe o lungime de 2,1 kilometri", a spus Marin Aldea.

Proiectul este în valoare de circa 252 de milioane de euro, fără TVA, este finanţat din două surse şi structurat pe două componente. Prima componentă cuprinde cele două staţii, tunele şi galerii de legătură şi este finanţată din Programul Operaţional Sectorial Transport şi Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM), deci din fonduri europene rambursabile. A doua componentă se referă doar la depou, la park&ride şi intermodal şi este finanţată din surse de la bugetul de stat.

"Contractul pe care Metrorex l-a încheiat cu firma care execută aceste lucrări — Astaldi şi Asocierea — este în valoare de circa 890 de milioane de lei, din care până la această dată au fost deja realizaţi, cheltuiţi, circa 690 — 700 de milioane de lei", a precizat Aldea.

În ceea ce priveşte depoul, parcarea şi terminalul intermodal, directorul general al Metrorex a menţionat ca acestea vor fi date în folosinţă în prima jumătate a anului viitor.

"Vrem ca cetăţenii care locuiesc în zone limitrofe să lase maşinile în parcare şi să utilizeze metroul, acest mijloc de transport pe care noi îl recomandăm cu mare căldură ca fiind unul dintre cele mai sigure mijloace de transport din Bucureşti, rapide, eficiente, ecologice. Parcarea, depoul şi terminalul intermodal vor fi date în folosinţă în semestrul I al anului viitor. Vreau să vă asigur că avem finanţare şi pentru parcare", a subliniat acesta.

VEZI ŞI Ziua Porţilor Deschise la staţia de metrou Laminorului

Etichete: magistrala 4, Metrorex, Statia Laminorului, statia straulesti

0/1 COMENTARII
Aldamas
02 Oct 09:54
+0
VOTURI
-0
"E adevărat că trebuie să facem eforturi substanţiale, dar ne-am obişnuit deja cu ritmul. Și constructorul s-a obişnuit cu ritmul acesta mai intens de lucru."

Hai, ma, serios? Sa nu beti apa rece! Daca mai traia Ceausescu, la Canal ajungeati, cu lingurita!
Nu v-ar fi rusine? Ritm intens de lucru?

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE