Dumitru Martin, acţionar Polaris şi unchi al unui deputat român,ARESTAT DE FBI şi trimis în judecată



Dumitru Martin, acţionar al Polaris Constanţa şi unchi al deputatului PSD Eduard Martin, a fost arestat de FBI şi trimis în judecată în SUA. El este acuzat de mituirea unui ofiţer din cadrul Forţelor Aeriene (US Air Force).

Dumitru Martin, actionar Polaris si unchi al unui deputat roman, ARESTAT DE FBI
Dumitru Martin, acţionar Polaris şi unchi al unui deputat român, ARESTAT DE FBI
Foto: publika.md

Mita a fost plătită pentru obţinerea unui contract în valoare de 10,35 milioane dolari la baza Kogălniceanu.

Potrivit Sacramento Bee online, citat de Mediafax.ro, Dumitru Martin, acţionar al firmei de salubritate Polaris Constanţa alături de deputatul PSD Eduard Martin, a fost arestat de FBI în 1 decembrie, pe Aeroportul Internaţional din San Francisco, unde ajunsese de la New York.

Potrivit declarațiilor agentului special FBI Matthew Young, contractul avea ca obiect furnizarea de către Polaris M Holding, pe o perioadă de cinci ani, a unor containere pentru transport și depozitare către forțele aeriene americane de la baza Mihail Kogălniceanu din România.

Dumitru Martin s-a prezentat, pe 2 decembrie, pentru prima dată în fața unui judecător federal, la San Francisco, iar ulterior a fost dus în custodie la Sacramento, apărând în fața judecătoarei Carolyn K. Delaney. Audierile vor continua luni, conform Profit.ro.

Omul de afaceri a fost arestat de agenții FBI pe 1 decembrie, pe Aeroportul Internațioanl din San Francisco, după 17 luni de investigații. Martin sosise în San Francisco de la New York, fiind invitat la o întâlnire de agenți sub acoperire, care s-au prezentat drept intermediari în vederea luării de mită.

Nepotul lui Dumitru Martin, deputatul Eduard Martin, a fost trimis în judecată de DNA, miercuri, pentru dare de mită şi complicitate la abuz în serviciu, în cel de-al treilea dosar în care este implicat Radu Mazăre. Detalii, AICI.

Firma lui Martin, Polaris M Holding, a plătit în urmă cu trei luni, suma de 100.000 de dolari - ultima tranşă dintr-o mită în valoare de peste un milion de dolari - unui membru al comandamentului escadronului contractor de la baza aeriană Travis, dar care cooopera cu FBI, potrivit unor documente judiciare (şi anume o plângere penală şi o declaraţie pe propria răspundere a unui agent FBI), făcute publice marţi.

Potrivit acestei declaraţii a agentului special Matthew Young, suma de bani ar fi fost oferită ca mită în vederea obţinerii unui contract prin care Polaris să furnizeze forţelor aeriene americane staţionate la baza Mihail Kogălniceanu din România, pe o perioadă de cinci ani, containere de transport şi depozitare. Polaris a virat banii în 19 septembrie, într-un cont bancar acoperit, creat de FBI, iar aceştia au fost retraşi ca probă în 14 octombrie, se mai arată în declaraţia citată.

Dumitru Martin a fost arestat în urma unei anchete a FBI care a durat 17 luni şi în cadrul căreia au fost folosiţi doi agenţi sub acoperire.

"Am deschis o anchetă asupra familiei lui Martin şi a altor persoane, în iulie 2014", scrie agentul special în declaraţie.

"În cadrul anchetei mi s-a comunicat că autorităţile române investigau Polaris pentru corupţie şi dare de mită către autorităţi locale şi funcţionari români ai statului", precizează el.

Cei doi agenţi sub acoperire s-au întâlnit pentru prima dată cu doi reprezentanţi ai firmei Polaris la Suisun City, pe 27 octombrie 2014, când s-a oferit un "comision" de 10% în schimbul garantării faptului că acel contract avea să fie încredinţat firmei lui Martin, scrie Young în declaraţie. Cei patru au mers dus la baza Travis, situată în apropiere, unde s-au întâlnit cu comandantul escadronului, care a insistat ca proprietarul firmei să semneze contractul şi să plătească mita. În aceeaşi noapte, Martin a venit cu un avion în California pentru a se întâlni cu comandantul, se mai arată în declaraţie.

Agentul descrie în continuare alte şase întâlniri, în următorul an, la San Francisco, New York, Budapesta (Ungaria) şi Sacramento, şi oferă informaţii provenind din e-mailuri schimbate între cei implicaţi. Young mai scrie în declaraţia sa că FBI deţine înregistrările întâlnirilor şi citează, de asemenea, din "abundenţa" din e-mailuri.

După ce aranjamentul a intrat în impas, din cauza anchetei de corupţie din România, contractul respectiv a fost acordat altei firme, însă relaţiile au fost reluate ulterior, pe tema unei licitaţii fictive, în vederea acordării contractului cu privire la containere.

Martin şi comandantul au semnat, pe 11 septembrie, atât un contract de aprovizionare militară a bazei Travis, cât şi alte două contracte menite să ascundă mita, se arată în declaraţie.

Când Martin, în vârstă de 55 de ani, s-a întâlnit cu agenţi FBI, la San Francisco, el credea că urma să participe la o nouă întâlnire din seria de întâlniri la care a luat parte atât el, alţi reprezentanţi ai Polaris, oficialul militar de la Travis şi alte două persoane, care erau de fapt agenţi sub acoperire. Unul dintre aceştia din urmă intenţionează să ceară clemenţă când se va pronunţa sentinţa, pentru că a acceptat mită în calitate de agent pentru contracte militare. Celălalt acţiona ca om de afaceri interesat să obţină contracte în România din partea Guvernului român.

Martin a fost prezentat pentru prima dată în faţa unui judecător federal, la San Francisco, în 2 decembrie şi a fost dus în custodie la Sacramento, unde a apărut marţi în faţa judecătoarei federale Carolyn K. Delaney.

El a compărut din nou în faţa lui Delaney miercuri, la o audiere, în vederea unei eliberări pe cauţiune, însă procurorul adjunct federal Todd Pickles a cerut ca Marin să fie menţinut în detenţie fără posibilitatea eliberării pe cauţiune, iar avocatul apărării, John Balazs, a cerut eliberarea pe cauţiune în condiţii stricte. Audierea urmează să continue luni.

Etichete: dumitru martin, fbi, us force

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h