Echipa filmului „După dealuri”, la premiera mondială de la Cannes 2012



Vor urca treptele Palatului Festivalurilor din Cannes regizorul Cristian Mungiu, actorii Cosmina Stratan, Cristina Flutur, Dana Tapalagă, Valeriu Andriuţă, Cătălina Harabagiu, Gina Țandură şi Victoria Agache, monteurul Mircea Olteanu, inginerul de sunet Cristinel Șirli, producătorul Bobby Păunescu, producătorul delegat Tudor Reu şi directorul de film Adrian Moroca.

Lor li se alătură co-producătorii Pascal Caucheteux şi Grégoire Sorlat, din partea Why Not Productions, Vincent Maraval (Wild Bunch) şi celebrii cineaşti Jean-Pierre şi Luc Dardenne (Les Films du Fleuve).

Pe covorul roşu, actorii vor purta ţinute create de designeri români renumiţi. Actriţele din rolurile principale, Cosmina Stratan şi Cristina Flutur, vor avea două ţinute diferite pentru două evenimente de gală diferite din cadrul festivalului. La premiera oficială de sâmbătă, Cosmina Stratan va fi îmbrăcată într-o creaţie marca Ingrid Vlasov, iar într-una dintre celelalte seri de gală la Cannes va putea fi admirată într-o rochie de Maria Lucia Hohan, creatoarea româncă favorită a starurilor de la Hollywood.

Cristina Flutur îşi va face apariţia pe covorul roşu, la premiera filmului, într-o ţinută creată de Casa Ducessa by Mihaela Savu, iar într-o altă seară de gală - într-o creaţie marca Ersa Atelier. Actriţele Dana Tapalagă şi Victoria Agache vor purta creaţii ale designer-ului Bianca Popp, iar Cătălina Harabagiu – o rochie gândită de  Irina Marinescu şi pantofi marca Mihaela Glăvan. La rândul său, actorul Valeriu Andriuţă va purta un costum din colecţia Adinei Buzatu.

Conferinţa de presă a filmului După dealuri este programată tot sâmbătă, 19 mai, de la 12.30, şi va putea fi urmărită pe site-ul www.festival-cannes.com.

Cristian Mungiu revine în competiţia oficială a Festivalului de la  Cannes la cinci ani după Palme d’Or-ul obţinut cu drama 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile.

După dealuri este scris şi regizat de Cristian Mungiu, inspirat de romanele non-ficţionale ale Tatianei Niculescu-Bran. Imaginea este semnată de Oleg Mutu, rolurile principale fiind interpretate de două actriţe ieşence debutante în film: Cosmina Stratan (Voichiţa) şi Cristina Flutur (Alina), secondate de Valeriu Andriuţă (Părintele) şi Dana Tapalagă (Maica stareţă).

Filmul spune povestea a două fete care au crescut împreună şi care se reîntâlnesc după câţiva ani de despărţire. Alina se întoarce din Germania să o ia cu ea pe Voichiţa, prietena ei din copilărie faţă de care se simte încă foarte ataşată. Voichiţa şi-a găsit însă calea în credinţă, iar maicile printre care trăieşte la mănăstire ţin locul familiei pe care nu a avut-o niciodată. Alina luptă cu toate puterile să recâştige afecţiunea Voichiţei, făcându-i pe cei din jur să se întrebe de unde vine forţa care o animă.

Repetiţiile şi filmările au avut loc în iarna aceasta, la Câmpina şi Bucureşti.

După dealuri este produs de Mobra Films şi co-produs de Why Not Productions (Franţa), Les Films du Fleuve (Belgia), France 3 Cinema şi Mandragora Movies (România). Filmul a fost realizat cu participarea Canal+, France Télévisions, Ciné+ şi Wild Bunch (Franţa), cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi cu contribuţia Eurimages şi Centre National du Cinema et de l’Image Animée (Franţa).

Vânzările internaţionale sunt gestionate de Wild Bunch. Drepturile de distribuţie pentru Statele Unite au fost achiziţionate de Sundance Selects, o divizie a IFC Films, iar cele pentru Franţa de Le Pacte, filmul având deja distribuitori în peste 10 ţări.

În România, filmul va fi distribuit de Voodoo Films.

Pentru informaţii suplimentare, ne puteţi contacta pe adresa pr@voodoofilms.ro. Ne puteţi urmări şi pe pagina de Facebook a filmului.

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE