Gorilele lui Negoiță pun pe fugă cetățenii care vor să îi pună întrebări VIDEO



Edilul Sectorului 3, Robert Negoiță, se întâlnește cu locuitorii sectorului în plină campanie electorală pentru a discuta problema presantă a cetățenilor și prioritatea sa numărul unu: reabilitarea termică. Deși locuitorii sectorului au început o campanie împotriva abuzurilor, betonării spațiului verde și kitsch-ului marca Robert Negoiță și încearcă să se facă auziți de primar la aceste întâlniri, ei sunt bruscați de câțiva oameni prezenți de fiecare dată la monologul primarului. Mai mult, edilul sectorului îi numește pe cei care-l întreabă de betonări și de controversatul proiect al sălii multifuncționale din IOR "pedeliști veniți să facă campanie electorală".

La acest gen de întâlniri în care primarul vine să vorbească doar cu acei cetățeni care sunt interesați de reabilitare termică se observă că edilul nu urmărește un dialog, ci mai degrabă un monolog în care cetățenii stau cuminți și îl ascultă pe primar, asta arată imaginile video apărute pe internet în care se repetă același scenariu la fiecare întâlnire.

Robert Negoiță este denumit de internauți "hingerul de copaci" și după aceste întâlniri Robert Negoiță este primarul "Eu hotărăsc!". 

Cei care vin să întrebe și altceva decât despre izolarea termică a blocurilor sunt apostrofați direct de primar și acuzați că au venit în campanie electorală. Persoanele din jurul primarului îi ceartă pe cei care "nu-i dau pace primarului să vorbească" și le cer să plece. Mai mult, în filmări apar și câțiva bărbați care se ocupă direct de împiedicarea celor care își doresc să filmeze și să pună întrebările care-i preocupă.

Despre proiectul Sălii Multifuncționale din IOR B365.ro a scris AICI.

O altă înregistrare a unei întâlniri a primarului Robert Negoiță cu cetățenii, miercuri, 5 noimbrie 2014, B-dul 1 Decembrie 1918, poate fi văzută AICI.

Pe grupul civic Cetățean Sector 3 au apărut mai multe filmulețe și comentarii referitoare la ce se întâmplă la aceste întâlniri ale primarului cu cetățenii, clipul de mai jos a făcut aproape 6000 de vizualizări în câteva zile.

Când un bărbat îi zice primarului: "Vorbiți-ne, vă rog frumos, și despre parcul IOR, cu sala aia de sport!", din mulțime vine răspunsul unei doamne în vârstă: "Ne explică primarul!". În timp ce altcineva întreabă se ce întâmplă cu petiția împotriva construirii sălii în parcul IOR, primarul se întoarce și vorbește cu altcineva. "Hai, ieșiți de aici! Du-te-n colo, aici v-ați găsit să veniți! Duceți-vă cu Băsescu, ați furat destul" continuă persoanele în vârstă.

Replica primarului (3:26-3:40): "Sunt niște pedeliști, cum e doamna (n.r. - doamna în geacă albastră) care vin după mine unde merg eu și vine și filmează și după aia pune pe internet domnul ăsta care tremură tot că îi e frică ca nu cumva să aibă probleme cu dumneavoastră...".

"Individul cu haina cu glugă mi-a zis mie vineri seara să tac din gură și să mă duc în sectorul meu", scrie I.N. pe grupul Cetățean Sector 3.

Primarul a afirmat în mai multe rânduri că proiectul sălii multifuncționale se va face și va fi o mândrie pentru el și pentru cetățenii sectorului. Când apar alte întrebări referitoare la parcul IOR Robert Negoiță se întoarce spre alți cetățeni ignorând întrebările incomode.

CITEȘTE ȘI: Robert Negoiță: Sala multifuncțională din IOR se va face! Nu vă place, mergeți în alt sector! VIDEO

Primarul Negoiță îi face direct "pedeliști" pe unii dintre cetățenii sectorului său și instigă grupul de persoane care se află acolo să împiedice întrebările venite de la cei catalogați astfel, se face gălăgie și oamenii nu mai pot auzi discursul primarului.

"Te bruiază cei mai în vârstă... Tipul bine făcut și cel cărunt care a venit repede că incită oamenii și îi bruschează!", spune un alt cetățean din grupul civic.

"Pe tipul scund solid, cu vesta și cafea în mână de la minutul 6:06 și 6:16 l-am văzut ieri la ședința de consiliu. L-am văzut la intrare și m-am mirat că au venit bodyguarzii la ședința de consiliu de fapt el e consilier, era îmbrăcat la fel, în aceeași vestă. E unul dintre tipii care m-a îmbrâncit de era să cad la întâlnirea cu primarul de la complexul Titan. El și încă unul au venit lângă mine după ce am deschis gura și i-am zis primarului că nu comisiile ministeriale decid soarta parcului.", scrie un alt cetățean.

 primarie

10 reprezentanți ai grupului Prietenii Parcului IOR au venit și la ulTima ședință extraordinară a Consiliului Local Sector 3, însă la ședințele extraordinare nu există punct de interpelări, iar cetățenii nu se pot adresa consilierilor în ședință.

primarie

Cu toate acestea, Cristian Șoimaru a încercat să se adreseze consilierilor după terminarea ședinței, însă aceștia au plecat. În sală au rămas doar 3-4 consilieri locali pentru a-i asculta pe cetățenii nemulțumiți.

Etichete: betonare, cetăţeni, consilieri locali, Consiliul Local Sector 3, Parcul IOR, robert negoita, Sectorul 3, spatii verzi

0/1 COMENTARII
Cris
12 nov 12:07
+0
VOTURI
-0
Ce popor pauper, pestritz, dubios in filmarea aia... Aia sunt votantii lui Ponta, probabil. O pullyme sarantoaca care o arde dubios - admiratorii lui Robert Negoita.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE