Elcen analizează opţiunea de a cere intrarea în insolvenţă a Termoenergetica



Elcen analizează toate opţiunile legale pentru recuperarea creanţelor pe care i le datorează Compania Municipală Termoenergetica, inclusiv formularea unei cereri pentru deschiderea procedurii de insolvenţă, potrivit unui comunicat al Sierra Quadrant, administratorul judiciar al Elcen.

Termoenergetica Bucuresti
Termoenergetica Bucureşti

În acest scenariu, Elcen va solicita şi atragerea răspunderii conducerii companiei municipale.

"Intenţia Elcen vine ca urmare a faptului că Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) nu a virat către Termoenergetica subvenţia aferentă perioadei decembrie 2019 - mai 2020, în valoare de 652,22 milioane de lei. Neplata subvenţiei a creat mari probleme financiare Elcenului", se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, datoriile acumulate de Termoenergetica faţă de Elcen au ajuns, la data de 12 iulie 2020, la 422,1 milioane lei. Suma reprezintă contravaloarea facturilor neachitate de compania municipală în perioada februarie - mai 2020.

"Urmare a acestei situaţii, Elcen a ajuns să acumuleze, la rândul său, o datorie de 200 milioane de lei către furnizorul de gaze naturale şi către prestatorii de servicii auxiliare. În prezent, Elcen se află în situaţia iminentă de a înregistra un cash-flow negativ, fapt care va conduce la imposibilitatea achitării facturilor emise de furnizorul de gaze naturale", se mai spune în comunicat.

În acest context, reprezentanţii Elcen precizează că societatea a primit deja o notificare privind posibila sistare a livrării gazelor naturale, în cazul neachitării obligaţiilor financiare.

Potrivit companiei, dacă se va ajunge în această situaţie, Elcen nu va mai putea produce energia termică necesară pentru asigurarea, de către Termoenergetica, a apei calde şi a căldurii în Bucureşti.

"Situaţia actuală arată că Termoenergetica a luat de la RADET nu doar aceeaşi echipă de conducere care a băgat RADET în faliment, dar şi modelul de management, pe care vedem că îl implementează în acelaşi mod dezastruos la noua companie. Să cumperi marfă fără să o plăteşti, ştiind că nu ţi se întâmplă nimic, reprezintă o strategie care, din păcate, va accentua şi mai mult criza în care se află sistemul de termoficare din Bucureşti. De suferit, din păcate, vor avea bucureştenii şi celelalte instituţii racordate la reţea care, deşi îşi plătesc la timp facturile, s-ar putea să nu mai primească apă caldă şi căldură. Facem un apel la responsabilitate, la identificarea unor soluţii care să deblocheze această situaţie financiară gravă şi care să asigure premisele pentru pregătirea sezonului de iarnă, mai ales că situaţia infrastructurii de furnizare a agentului termic este critică'', a declarat Ovidiu Neacşu, partener fondator Sierra Quadrant, administratorul judiciar al Elcen.

Potrivit sursei citate, datoriile aferente subvenţiilor neachitate de Termoenergetica sunt: 154.087.348 lei - februarie 2020, 146.351.566 lei - martie 2020, 88.344.412 lei - aprilie 2020, 16.534.576 lei - mai 2020.

Etichete: ELCEN, insolvenţă, pmb, termoenergetica

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE