Elena Udrea, la DNA. Deputatul a fost citat în dosarul CAMPANIEI ELECTORALE din 2009



Deputatul Elena Udrea s-a prezentat, vineri, la sediul Direcției Naționale Anticorupție, fiind citată în dosarul în care procurorii cercetează infracțiuni săvârșite în campania electorală din 2009.

Elena Udrea
Elena Udrea

La intrarea în sediul DNA, Udrea nu a făcut nicio declarație. Potrivit DNA, dosarul are ca obiect fapte prin care, pe parcursul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din anul 2009, au fost colectate sume de bani provenite din infracțiuni, care au fost folosite ulterior pentru plata unor servicii.

Marți, deputații au aprobat solicitarea DNA referitoare la formularea cererii de urmărire penală în acest dosar împotriva Elenei Udrea pentru săvârșirea a două infracțiuni de instigare la luare de mită. În cursul lunii septembrie, procurorii i-au pus sub acuzare pe Gheorghe Nastasia, fost secretar general al Ministerului Turismului, Victor Tarhon, fost președinte al Consiliului Județean Tulcea, suspectați de luare de mită, precum și pe Elena Udrea, pentru săvârșirea a cinci infracțiuni de spălare de bani.

Ulterior, procurorii au anunțat că au fost obținute noi probe cu privire la săvârșirea de către Udrea a două infracțiuni de instigare la luare de mită, pentru care se impune extinderea urmăririi penale.

"Pe baza probelor respective a rezultat că Elena Udrea i-a determinat pe Gheorghe Nastasia, secretarul general al Ministerului Turismului, precum și pe Victor Tarhon, președintele Consiliului Județean Tulcea (instituție care primea finanțare și de la Ministerul Turismului pe diferite proiecte), să ceară reprezentanților unor societăți comerciale care aveau contracte cu cele două instituții să achite contravaloarea unor servicii de publicitate furnizate în cadrul campaniei electorale. Plata s-a realizat în baza unor contracte fictive, iar legătura dintre persoanele care obțineau fondurile infracționale și prestatorii de servicii a fost realizată de către Udrea Elena Gabriela", susține DNA.

Conform DNA, Udrea coordona persoanele care au acționat ca intermediari pentru transferurile bancare realizate, astfel încât banii obținuți pe cale nelegală să ajungă la societățile care prestau servicii legate de campanie.

De asemenea, anchetatorii notează că, având în vedere că, în perioada săvârșirii faptelor Elena Udrea avea calitatea de ministru al Turismului, calitate în care îl avea în directă subordine pe Gheorghe Nastasia și coopera cu Victor Tarhon, infracțiunile de instigare la luare de mită reținute în sarcina acesteia au fost săvârșite în exercitarea funcției, astfel încât pentru a se dispune efectuarea în continuare a urmăririi penale pentru aceste fapte a fost necesară încuviințarea Camerei Deputaților.

Procurorii precizează că, în acest dosar, Gheorghe Nastasia, Victor Tarhon, Silviu Ioan Wagner, Ioana Băsescu și Giovanni-Mario Francesco sunt cercetați sub control judiciar, aceeași măsură fiind dispusă și față de Elena Udrea în legătură cu cele cinci infracțiuni de spălare de bani.

Etichete: campanie electorală, campanie traian basescu, Elena Udrea, Udrea

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE