Elev bătut la şcoală de tatăl unui coleg. Copilul a fost scos din clasă cu acordul profesoarei



Un elev de clasa a opta a fost bătut la şcoală de tatăl unui coleg. Mai rău, copilul a fost scos din clasă în timpul orelor, cu acordul profesoarei care ţinea cursul respectiv. Poliţia a intrat acum pe fir. Incidentul a avut loc în județul Iași.

Elev batut la scoala de tatal unui coleg. Copilul scos din clasa cu acordul profesoarei
Elev bătut la şcoală de tatăl unui coleg. Copilul scos din clasă cu acordul profesoarei

Elevii erau în timpul orei de biologie când tatăl unui copil din altă clasă a dat buzna, hotărât să-și facă dreptate. Bărbatul era nervos că fiul său ar fi fost lovit în pauza mare de un coleg cu doi ani mai mare.

 „A întrebat: cine a avut conflict cu copilul meu?. Băiatul meu s-a ridicat în picioare, iar el l-a prins de piept şi l-a târât afară. Acolo l-ar fi lovit cu palmele până l-a izbit cu capul de perete de câteva ori. Copilul meu a intrat în inconştienţă vreo 5 minute”, a porevstit Pavel Cezar, tatăl copilului bătut.

Tatăl învinuit neagă acuzațiile.

„Eu, copilului nu i-am făcut nimic, copilul meu a fost victima acolo. N-am lovit pe nimeni, loveşti un copil, haideţi să fim serioşi!”, a spus Ioan Cârcu, agresorul.

Profesoara de biologie, cea care a permis ca elevul să fie scos din clasă de un adult care-i era străin, are o explicaţie halucinantă: nu și-a imaginat că se va ajunge aici.

 „Faţă de mine s-a comportat civilizat părintele respectiv şi faţă de elev. Într-adevăr, părea impunător, oricum este un om destul de înalt. Că a degenerat, asta nu mai ţine de mine”, a spus Simona Scutaru, profesoara de biologie.

Părintele copilului bătut a depus plângere la Poliție, iar cazul este anchetat şI de Inspectoratul Școlar judeţean. Anchetele vizează însă doar agresiunea, nu și modul în care a procedat profesorul.

În mod inexplicabil, atât conducerea școlii, cât și Inspectoratul Școlar nu consideră că ar trebui să fie supus unei sancțiuni profesorul la ora căreia s-a întâmplat incidentul. Asta deși dascălul a permis ca băiatul să fie scos de la clasă de o persoană străină.

Pentru a evita pe viitor astfel de probleme, conducerea școlii a anunțat că va încerca să găsească fonduri pentru a asigura paza instituției.

Sursa: Digi24

Etichete: elev batut, profesoara, şcoală

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE