Elevii din 22 de şcoli primesc din toamnă, timp de un an, un pachet alimentar sau o masă caldă pe zi



Elevii din învăţământul primar şi gimnazial din 22 de şcoli, majoritatea din mediul rural, primesc din toamnă, timp de un an, un pachet alimentar sau o masă caldă pe zi, în valoare de şapte lei, potrivit unui proiect al Ministerului Educaţiei.

Masa calda elevi
Masa caldă elevi

Proiectul de Ordonanţă de Urgenţă privind aprobarea Programului naţional de acordarea unui supliment alimentar sub forma unui pachet alimentar sau a unei mese calde pentru elevii din învăţămânul primar şi gimnazial de stat a fost lansat în dezbatere publică de Ministerul Educaţiei.

Potrivit propunerii, începând din anul şcolar 2016 – 2017 se acordă, cu titlu gratuit, elevilor din învăţământul primar şi gimnazial un supliment alimentar sub forma unui pachet alimentar sau a unei mese calde pe zi în perioada desfăşurii activităţii didactice. Valoarea limită a pachetului alimentar sau a mesei calde este de şapte lei pe zi pentru fiecare beneficiar. Suma cuprinde preţul produselor, cheltuielile de transport, distribuţie şi depozitare a acestora. Suma alocată va fi actualizată periodic, prin hotărâre a Guvernului, în funcţie de evoluţia preţurilor şi tarifelor, se arată în proiectul de act normativ.

Documentul mai prevede că, la cererea motivată a părinţilor, elevii care, din considerente de natură medicală , culturală ori religioasă, nu pot beneficia de pachetul alimentar sau masa caldă, vor primi produse alimentare adecvate, în limita unei valori zilnice de şapte lei. Şcolile răspund de respectarea normelor igienice de depozitare a acestor alimente.

Din cele 22 de şcoli unde va fi aplicat programul pilot, 15 sunt din mediul rural şi şapte din urban. Cele din mediul rural sunt din judeţe Dâmboviţa, Călăraşi, Constanţa, Arad, Vaslui, Bistriţa-Năsăud, Teleorman, Braşov, Prahova, Caraş-Severin, Giurgiu, Hunedoara, Cluj şi Tulcea, iar cele din urban sunt din Iaşi, Constanţa, Cluj, Harghita, Timişoara şi Slobozia, precum şi din Sectorul 5 al Capitalei.

Proiectul pilot va fi derulat un an şcolar, iar la finalul acestei perioade va fi făcută o analiză în urma căreia Guvernul va decide oportunitatea extinderii acestui program la nivel naţional.

Pentru unităţile incluse în programul pilot nu se mai aplică normele ce vizează programele de alimentaţie cum sunt "Laptele şi cornul" sau "Fructe în şcoală". Nerespectarea prevederilor acestei OUG atrage răspunderea disciplinară, administrativă, civilă sau penală, după caz, se precizează în proiectul Ministerului Educaţiei.

Produsele alimentare distribuite elevilor trebuie să fie preparate în conformitate cu cerinţele prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 852/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2004 privind igiena produselor alimentare şi vor purta marca de identificare prevăzută în Regulamentul (CE) nr. 853/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 29 aprilie 2004 de stabilire a unor norme specifice de igienă care se aplică alimentelor de origine animală. De asemenea, produsele distribuite trebuie să respecte cerinţele prevăzute de HG 106/2002 privind etichetarea alimentelor.

Procedura de atribuire a contractelor de furnizare a pachetelor alimentare sau a mesei calde va fi organizată de fiecare unitate administrativ-teritorială. Pentru obţinerea unor preţuri cât mai competitive, autorităţile contractante pot opta pentru atribuirea contractului de achiziţie pentru întregul pachet sau distinct, pentru produsele ce intră în componenţa pachetului alimentar sau a mesei calde, faza finală a procedurii de atribuire fiind organizată în mod obligatoriu prin licitaţie electronică, se mai arată în proiect.

Etichete: elevi saraci, masă caldă elevi, Ministerul Educaţiei, pachet alimentar, pachete alimentare pentru elevi, proiect ministerul educatiei

0/1 COMENTARII
Cris
31 Jul 15:33
+0
VOTURI
-0
Dupa ce programul "lapte si corn" a fost un fiasco absolut, produsele fiind de proasta calitate si indigeste pentru copii, acum Guvernul vine sa ne ia ochii cu o masa de 7 lei pe zi (toate cheltuielile incluse). Foarte tare. Sa manace Ciolos o masa calda de 7 lei si sa ne spuna si noua ce a crapat de banii astia.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE