EURO 2016, MECIURI SÂMBĂTĂ: Abania-Elveţia, Țara Galilor-Slovacia, Anglia-Rusia



EURO 2016, MECIURI SÂMBĂTĂ: Abania-Elveţia, Țara Galilor-Slovacia, Anglia-Rusia. Sâmbătă urmează a doua zi a Campionatului European de Fotbal din Franţa. După meciul spectaculos din deschidere, Franța – România (2-1), astăzi se vor disputa trei partide importante, una dintre ele find chiar din grupa României. 

EURO 2016, MECIURI SÂMBĂTĂ: Abania-Elveţia, Țara Galilor-Slovacia, Anglia-Rusia.

Abania-Elveţia

Primul meci al zilei este din grupa A, dintre Albania și Elveția, de la ora 16:00. Elvețienii par favoriți, însă Albania nu va rata ocazia să facă o partidă memorabilă. Așadar, urmează să se definitiveze clasamentul grupei după prima etapă.

Albanezii n-au experiență la acest nivel, în timp ce reprezentativa din „Țara Cantoanelor" a jucat ultima dată la Euro 2008. Atunci, în postura de gazdă a turneului, alături de Austria, n-a reușit să depășească faza grupelor, în compania Cehiei, Turciei și Portugaliei. Meciul de astăzi va oferi și multe răspunsuri legate de potențialul viitorilor adversari ai „tricolorilor". România va juca împotriva Elveției (15 iunie) și Albaniei (19 iunie).

EURO 2016, MECIURI SÂMBĂTĂ: Abania-Elveţia, Țara Galilor-Slovacia, Anglia-Rusia.

Echipe probabile:

Albania (4-4-1-1): Berisha – Hysaj, Ajeti, Mavraj, Aliji – Roshi, Lila, Basha, Lenjani – Gashi – Cikalleshi. Selecționer: Giovanni de Biasi.

Elveția (4-2-3-1): Sommer – Lichtseiner, Elvedi, Djourou, Rodriguez – G. Xhaka, Behrami – Shaqiri, Dzemaili, Mehmedi – Derdiyok. Selecționer: Vladimir Petkovic.

Albania – Elveția e al doilea meci din grupa A şi se va juca sîmbătă, 11 iunie, de la ora 16:00. Cele două echipe nu au convins în meciurile de pregătire disputate în această primăvară. Formația din Țara Cantoanelor a avut nevoie de un gol pe final marcat în poarta Moldovei pentru a smulge o victorie chinuită, care să mai spele din rușinea celor trei eșecuri consecutive pe care le suferise înainte.

EURO 2016, MECIURI SÂMBĂTĂ: Abania-Elveţia, Țara Galilor-Slovacia, Anglia-Rusia.

De partea cealaltă, Albania, nu a reușit să-și ridice pe atît de mult standardele pe cît ne-am fi așteptat de la o participantă la Euro. A obținut, victorii cu Luxemburg și Qatar, chiar dacă deloc ușor. În schimb, cu Austria și Ucraina, adversare ceva mai serioase, albanezii nu au avut prea multe realizări. E drept că nici „tricolorii" nu s-au descurcat prea bine în amicalul contra vecinilor. Albania nu a cîștigat nici unul dintre cele 6 meciuri directe disputate în fața Elveției. A reușit un singur egal, 1-1, în octombrie 2002.  În Elveția, există aproximativ 300.000 de imigranți albanezi. De unde s-a ivit situația surprinzătoare a fraților Xhaka, adversari în meciul de sîmbătă: Granit joacă pentru Elveția, iar Taulant pentru Albania

EURO 2016, MECIURI SÂMBĂTĂ: Abania-Elveţia, Țara Galilor-Slovacia, Anglia-Rusia.

Tot astăzi se vor juca și primele două partide din grupa B. De la 19:00, Țara Galilor dă piept cu Slovacia, iar de la 22:00 Anglia o va înfrunta pe Rusia. Deși toată lumea îi vede pe englezi și ruși să domine grupa, nu este o exclusă o surpriză din partea celorlalte două echipe.

EURO 2016, MECIURI SÂMBĂTĂ: Abania-Elveţia, Țara Galilor-Slovacia, Anglia-Rusia.

Țara Galilor-Slovacia

Gareth Bale și-a asumat rolul salvatorului și a jucat excelent pentru reprezentativa condusă abil de Chris Coleman. Dar ce resurse mai are „galacticul” după un sezon istovitor, rămîne de văzut. De aceea, galezii trec acum la un alt nivel.

Echipe probabile:

Țara Galilor (5-3-2): Hennessey – Gunter, Chester, Williams, Davies, Taylor – Ramsey, King, Allen – R. Kanu, Bale. Antrenor: Chris Coleman.

Slovacia (4-5-1): Kozacik – Pekarik, Skrtel, Durica, Hubocan – Kucka, Hamsik, Pecovsky, Mak, Weiss – Duris. Antrenor: Jan Kozk.

EURO 2016, MECIURI SÂMBĂTĂ: Abania-Elveţia, Țara Galilor-Slovacia, Anglia-Rusia.

Nu se mai pot baza pe un singur jucător, numai forța grupului îi poate ajuta să producă surprize. De partea cealaltă, Slovacia formează o echipă solidă. Victoria în fața Spaniei din preliminarii, dar și cea din Germania, în amical, sînt dovezi cît se poate de concludente. Și slovacii au nume care se evidențiază, ca Skrtel și Hamsik. Dar forța grupului rămîne și pentru ei principala armă. Chiar dacă nu se anunță o partidă spectaculoasă, trebuie remarcat că există suficient potențial ofensiv în ambele tabere. Țara Galilor și Slovacia sînt calificate în premieră la un Campionat European. Cele două echipe s-au întîlnit și în preliminariile pentru Euro 2008 și au fost atunci două victorii clare pentru vizitatori. Slovacii s-au impus cu 5-1 în Țara Galilor, dar au pierdut apoi „acasă” cu 2-5.

EURO 2016, MECIURI SÂMBĂTĂ: Abania-Elveţia, Țara Galilor-Slovacia, Anglia-Rusia.

Anglia-Rusia

Englezii și rușii se înfruntă la Marsillia, într-un meci al orgoliilor, cu grad ridicat de risc. Ambele naționale vor să facă uitată dezamăgirea de la CM din 2014. Anglia – Rusia se joacă sîmbătă, 11 iunie de la ora 22:00, în direct la Dolce Sport şi Pro TV.

 Echipe probabile:

Anglia (4-3-3): Hart – Clyne, Smalling, Stones, Rose – Alli, Dier, Lallana – Vardy, Kane, Rooney. Selecționer: Roy Hodgson.

Rusia (4-2-3-1): Akinfeev – Smolinkov, V. Berezuțki, A. Berezuțki, Kombarov – Denisov, Golovin – Kokorin, Șirokov, Șatov – Dziuba. Selecționer: Leonid Sluțki.

EURO 2016, MECIURI SÂMBĂTĂ: Abania-Elveţia, Țara Galilor-Slovacia, Anglia-Rusia.

Este cea mai bună perioadă de a visa pentru englezi. Au ei acel mod aparte de a trăi fotbalul, iar apropierea unui turneu final îi face mereu să spere. Vorbesc tot timpul despre celebra generație din '66 și le atribuie jucătorilor nou apăruți rolul de urmași. Dar, în ciuda optimismului afişat, rareori reușesc să treacă măcar de faza grupelor. Au ei acea predispoziție de a fi mereu în fruntea listei cînd vine vorba de dezamăgirile turneelor.

EURO 2016, MECIURI SÂMBĂTĂ: Abania-Elveţia, Țara Galilor-Slovacia, Anglia-Rusia.

Componența Grupelor

Grupa A: Franța, România, Albania, Elveția
Grupa B: Anglia, Rusia, Țara Galilor, Slovacia
Grupa C: Germania, Ucraina, Polonia, Irlanda de Nord
Grupa D: Spania, Turcia, Cehia, Croația
Grupa E: Belgia, Italia, Irlanda, Suedia
Grupa F: Portugalia, Islanda, Austria, Ungaria

Programul meciurilor de la EURO 2016 (toate orele sunt ora României)

Grupa A

10 iunie (ora 22.00) Franța — România (Stade de France, Saint-Denis)
11 iunie (ora 16.00) Albania — Elveția (Stade Félix-Bollaert, Lens)
15 iunie (ora 19.00) România — Elveția (Parc des Princes, Paris)
15 iunie (ora 22.00) Franța — Albania (Stade Vélodrome, Marseille)
19 iunie (ora 22.00) România — Albania (Stade des Lumieres, Lyon)
19 iunie (ora 22.00) Elveția — Franța (Stade Pierre-Mauroy, Villeneuve-d'Ascq)

Grupa B

11 iunie (ora 19.00) Țara Galilor — Slovacia (Matmut Atlantique, Bordeaux)
11 iunie (ora 22.00) Anglia — Rusia (Stade Vélodrome, Marseille)
15 iunie (ora 16.00) Rusia — Slovacia (Stade Pierre-Mauroy, Lille)
16 iunie (ora 16.00) Anglia — Țara Galilor (Stade Bollaert-Delelis, Lens)
20 iunie (ora 22.00) Rusia — Țara Galilor (Stadium Municipal, Toulouse)
20 iunie (ora 22.00) Slovacia — Anglia (Stade Geoffroy-Guichard, Saint-Étienne)

Grupa C

12 iunie (ora 19.00) Polonia — Irlanda de Nord (Allianz Riviera, Nice)
12 iunie (ora 22.00) Germania — Ucraina (Stade Pierre-Mauroy, Lille)
16 iunie (ora 19.00) Ucraina — Irlanda de Nord (Stade des Lumieres, Lyon)
16 iunie (ora 22.00) Germania — Polonia (Stade de France, Saint-Denis)
21 iunie (ora 19.00) Ucraina — Polonia (Stade Vélodrome, Marseille)
21 iunie (ora 19.00) Irlanda de Nord — Germania (Parc des Princes, Paris)

Grupa D

12 iunie (ora 16.00) Turcia — Croația (Parc des Princes, Paris)
13 iunie (ora 16.00) Spania — Cehia (Stadium Municipal, Toulouse)
17 iunie (ora 19.00) Cehia — Croația (Stade Geoffroy-Guichard, Saint-Étienne)
17 iunie (ora 22.00) Spania — Turcia (Allianz Riviera, Nice)
21 iunie (ora 22.00) Cehia — Turcia (Stade Bollaert-Delelis, Lens)
21 iunie (ora 22.00) Croația — Spania (Nouveau Stade de Bordeaux, Bordeaux)

Grupa E

13 iunie (ora 19.00) Irlanda — Suedia (Stade de France, Saint-Denis)
13 iunie (ora 22.00) Belgia — Italia (Stade des Lumieres, Lyon)
17 iunie (ora 16.00) Italia — Suedia (Stadium Municipal, Toulouse)
18 iunie (ora 16.00) Belgia — Irlanda (Matmut Atlantique, Bordeaux)
22 iunie (ora 22.00) Italia — Irlanda (Stade Pierre-Mauroy, Lille)
22 iunie (ora 22.00) Suedia — Belgia (Allianz Riviera, Nice)

Grupa F

14 iunie (ora 19.00) Austria — Ungaria (Matmut Atlantique, Bordeaux)
14 iunie (ora 22.00) Portugalia — Islanda (Stade Geoffroy-Guichard, Saint-Étienne)
18 iunie (ora 19.00) Islanda — Ungaria (Stade Vélodrome, Marseille)
18 iunie (ora 22.00) Portugalia — Austria (Parc des Princes, Paris)
22 iunie (ora 19.00) Islanda — Austria (Stade de France, Saint-Denis)
22 iunie (ora 19.00) Ungaria — Portugalia (Stade des Lumieres, Lyon)

Faza eliminatorie

Optimi de finală EURO 2016

25 iunie (ora 15.00) Locul doi Grupa A — Locul doi Grupa C (Stade Geoffroy-Guichard, Saint-Étienne) Meciul 37
25 iunie (ora 18.00) Câștigătoarea Grupei B — Locul trei Grupa A / C / D (Parc des Princes, Paris) Meciul 38
25 iunie (ora 21.00) Câștigătoarea Grupei D — Locul trei Grupa B / E / F (Stade Félix-Bollaert, Lens) Meciul 39
26 iunie (ora 15.00) Câștigătoarea Grupei A — Locul trei Grupa C / D / E (Stade des Lumieres, Lyon) Meciul 40
26 iunie (ora 18.00) Câștigătoarea Grupei C — Locul trei Grupa A / B / F (Stade Pierre-Mauroy, Villeneuve-d'Ascq) Meciul 41
26 iunie (ora 21.00) Câștigătoarea Grupei F — Locul doi Grupa E (Stadium Municipal, Toulouse) Meciul 42
27 iunie (ora 18.00) Câștigătoarea Grupei E — Locul doi Grupa D (Stade de France, Saint-Denis) Meciul 43
27 iunie (ora 21.00) Locul doi Grupa B — Locul doi Grupa F (Allianz Riviera, Nice) Meciul 44

Sferturi de finală EURO 2016

30 iunie (ora 21.00) Câștigătoarea Meciului 37 — Câștigătoarea Meciului 39 (Stade Vélodrome, Marseille) Meciul 45
1 iulie (ora 21.00) Câștigătoarea Meciului 38 — Câștigătoarea Meciului 42 (Stade Pierre-Mauroy, Villeneuve-d'Ascq) Meciul 46
2 iulie (ora 21.00) Câștigătoarea Meciului 41 — Câștigătoarea Meciului 43 (Stade Bordeaux-Atlantique, Bordeaux) Meciul 47
3 iulie (ora 21.00) Câștigătoarea Meciului 40 — Câștigătoarea Meciului 44 (Stade de France, Saint-Denis) Meciul 48

Semifinale EURO 2016

6 iulie (ora 21.00) Câștigătoarea Meciului 45 — Câștigătoarea Meciului 46 (Stade des Lumieres, Lyon) Meciul 49
7 iulie (ora 21.00) Câștigătoarea Meciului 47 — Câștigătoarea Meciului 48 (Stade Vélodrome, Marseille) Meciul 50

Finala EURO 2016

10 iulie (ora 21.00) Câștigătoarea Meciului 49 — Câștigătoarea Meciului 50 (Stade de France, Saint-Denis) Meciul 51


Etichete: Abania - Elveţia, Anglia - Rusia, Campionatul European de Fotbal, EURO 2016, fotbal euro, grupe, MECIURI SÂMBĂTĂ, Țara Galilor - Slovacia

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE