EUROPARLAMENTARE 2014. Comunitatea Uniţi Salvăm declară grevă cetăţeanească pe 25 mai, ziua votului



Comunitatea ”Uniți Salvăm” pregătește o ”Grevă Cetățenească”, pe 25 mai, în ziua scrutinului pentru alegerile europarlamentare. Bucureștenii sunt chemați să iasă în stradă, pentru a se alătura grevei. 

EUROPARLAMENTARE 2014. Comunitatea Uniti Salvam declara greva cetateaneasca pe 25 mai, ziua votului
EUROPARLAMENTARE 2014. Comunitatea Uniţi Salvăm declară grevă cetăţeanească pe 25 mai, ziua votului
Foto: Facebook Uniti Salvam

Membrii acestei comunități sunt nemulțumiți de modul în care partidele au înțeles să facă politică și spun că politicienii mențin practici politice şi electorale corupte și cer o serie de schimbări necesare şi urgente ale cadrului legislativ şi instituţional.

"Relaţiile dintre cetăţeni şi clasa politică se află într-o stare de deteriorare fără precedent. Lipsa de încredere în instituţiile democratice, în special în Parlament şi partidele politice, ca şi în corectitudinea procesului electoral, se află la o cotă care pune sub semnul întrebării viabilitatea regimului democratic din România. Pe 25 mai, ora 17, ne dăm votul în piețele principale ale marilor orașe!

Am ajuns în această situaţie din cauza felului în care partidele au înțeles să facă politică. Ȋn loc să implementeze reformele interne necesare, au crescut progresiv obstacolele în calea participării civice a cetăţenilor şi a capacităţii lor de a se constitui în actori politici. Democraţia presupune participare şi contestare. Nemulțumirea generalizată, punctată de mişcări de stradă din ce în ce mai dese şi puternice, indică faptul că societatea nu mai are răbdare, că indivizii nu mai vor să ducă în spate un sistem politic măsluit, corupt și meschin. Mişcările sociale din 2012 și 2013 au arătat căcetăţenii doresc un proces politic integru și cu participare reală, ca într-o democrație demnă de acest nume.

Însemn de protest faţă de impunerea a numeroase obstacole în calea participării cetăţenilor la viaţa politică şi menţinerea unor practici politice şi electorale corupte, cu ocazia alegerilor pentru Parlamentul European declanşăm Greva Cetăţenească.

Greva Cetăţenească presupune delegitimarea acestui simulacru democratic prin neprezentarea la vot sau anularea votului. Deja milioane de cetăţeni aleg să nu mai participe la o farsă cu ambalaj electoral care e departe de principiile democrației şi justiției. Acest gest nu urmăreşte să schimbe raportul de forţe între partidele existente. Este un gest de protest prin care solicităm o serie de schimbări necesare şi urgente ale cadrului legislativ şi instituţional. Manifestarea este perfect consonantă cu principiile democratice înscrise în tratatele europene şi ȋn Constituţia României. Vrem o Europă unită şi democratică. Politica românească, ȋn starea actuală, este anti-europeană şi anti-democratică.

Indiferent că merg sau nu la urne, chemăm toţi cetăţenii să iasă în stradă pe 25 mai și să se alăture grevei pe care am declanşat-o. Pentru ca împreună, tot mai mulți și mai implicați în bunăstarea societății în care trăim, să construim o democrație a participării și deliberării.

Pe 25 mai, noi votăm în stradă!", scriu reprezentanții comunității pe pagina lor de Facebook.

Solicitării comunității Uniti Salvam:

1. Reducerea la 3.000 a numărului de semnături de susţinere necesare pentru ȋnregistrarea unui partid politic şi reducerea numărului de judeţe din care sunt obţinute semnăturile de la 18 la 5 (Legea 14/2003, Art. 13, alin. 3).

2. Eliminarea procedurii de actualizare ȋn ani pre-electorali a listelor de membri şi a listelor de susţinători – 25.000 ȋn forma actuală (Legea 14/2003, Art. 27).

3. Reducerea numărului de semnături de susţinere necesare ȋnregistrării candidaturilor după cum urmează:
Alegerile pentru Parlamentul European (Legea 33/2007): pentru partidele politice (Art. 16, alin. 4), de la 200.000 la 20.000 și pentru candidații independenți (Art.17, alin. 1), de la 100.000 la 10.000.
Alegerile pentru Camera Deputaţilor şi Senat (Legea 35/2008): pentru candidaţii independenţi, scăderea numărului de semnături de susţinere de la minim 4% la 0,5% din numărul total al cetăţenilor cu drept de vot ȋnscrişi pe listelele de vot permanente din circumscripţia ȋn care se candidează, dar nu mai puţin de 1.000 pentru Camera Deputaţilor şi respectiv 2.000 pentru Senat (Art. 30, alin. 1).
Alegerile locale (Legea 67/2004): pentru candidaţii independenţi la funcţia de consilier local, primar, consilier județean şi preşedinte al consiliului judeţean de la minim 2% la minim 0,3% din numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente şi în listele electorale complementare din circumscripţia respectivă (Art. 48, alin. 1-3).
Alegerile prezidenţiale (Legea 370/2004): pentru persoanele susţinute de partide/alianţe politice şi candidaţi independenţi, scăderea numărului de semnături necesare de la 200.000 la 20.000 ȋn primul caz şi 10.000 ȋn al doilea (Art. 4, alin. 3).

4. Introducerea pe toate buletinele de vot, indiferent de tipul alegerilor, a casetei „Niciunul dintre cei menționați".

5. Reducerea cuantumului depozitului pentru fiecare candidat la alegerile parlamentare de la 5 salarii minime brute pe ţară la unul singur (Legea 35/ Art. 29, alin. 5).

6. Finanţarea tuturor partidelor cu subvenţii de la bugetul de stat proporţional cu numărul de voturi obţinute la toate tipurile de alegeri – locale, parlamentare, prezidenţiale şi europene (Legea 334/2004).

Recomandări

Pe lângă solicitările de mai sus, pe care le considerăm obligatorii și urgente, facem și următoarele recomandări în scopul creșterii calității procesului politic:

· Scăderea pragului electoral la 3% (pentru a facilita intrarea în Parlament a unor partide noi);

· Instituirea sistemului de vot în două tururi pentru primari şi preşedinţii de Consilii Judeţene (pentru a limita concentrarea puterii la nivel local);

· Introducerea listelor deschise care permit ordonarea candidaţilor ȋn funcţie de preferinţele alegătorului (pentru creșterea interesului cetățenilor față de alegerile europarlamentare);

· Introducerea unui sistem electronic de strângere a semnăturilor de susţinere şi, respectiv, verificarea obligatorie şi completă ale acestora (pentru reducerea fraudelor).

· Introducerea votului prin corespondenţă şi/sau electronic (pentru facilitarea accesului la vot a numeroşilor cetățeni români cu domiciliul ȋn străinătate).

Etichete: greva cetateneasca, uniti salvam

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h