EUROVISION 2016. Ce răspuns a primit Pro TV din partea organizatorilor privind participarea României



European Broadcasting Union (EBU) a trimis luni, 2 mai, răspunsul oficial către Pro TV privind participarea României la Eurovision 2016, susţinând că repetiţiile pentru concursul muzical au început deja, iar planul de producţie a fost finalizat fără prezenţa României.

Raspunsul primit de ProTV de la organizatorii Eurovision
Răspunsul primit de ProTV de la organizatorii Eurovision

"Repetiţiile pentru show au început deja, iar planul de producţie a fost finalizat fără participarea României, fapt care nu mai poate fi schimbat în acest moment. Nu există nicio soluţie pentru participarea României în acest an. Ne pare rău pentru faptul că lui Ovidiu Anton nu îi mai este permis să cânte la Stockholm, cu atât mai mult cu cât cunoaştem înţelesul şi sensul din spatele piesei sale", menţionează directorul general EBU, Ingrid Deltenre, în răspunsul oficial transmis către Pro TV.

"După mai mult de o săptămână de când Pro TV a încercat să contacteze reprezentanţii EBU (European Broadcasting Union) pentru o discuţie deschisă şi găsirea unei soluţii realiste şi pragmatice pentru a aduce Eurovision 2016 în casele tuturor românilor, Ingrid Deltenre, Director General EBU, a trimis pe 2 mai răspunsul oficial al instituţiei pe care o reprezintă", spune televiziunea printr-un comunicat.

"Răspunsul pe care l-am primit din partea EBU nu afişează deschidere, încercarea de a arăta empatie sau de a înţelege un artist şi o întreagă ţară. Continuăm să primim argumente pentru care România nu poate participa, atunci când noi încercăm să găsim o soluţie pentru a putea participa. Iar acesta este singurul lucru pe care îl cerem, şi anume dorinţa de a găsi o soluţie împreună, pentru Ovidiu să îşi reprezinte ţara şi pentru ca evenimentul să fie transmis în România, indiferent de televiziunea care îl va difuza", a declarat Aleksandras Cesnavicius, CEO Pro TV.

De asemenea, televiziunea precizează că în această săptămână, Ştirile Pro TV, prin intermediul Alexandrei Tănăsescu, au ajuns la Geneva, în încercarea de a realiza un interviu obiectiv cu un reprezentant EBU şi de a găsi punctul de vedere al EBU pentru întrebările care nu au încă un răspuns, propunere care a fost refuzată până în momentul de faţă. Reporterul este încă în Geneva şi aşteaptă ocazia unui interviu cu un reprezentant EBU, a declarat Pro TV.

Întrebările la care televiziunea vrea răspuns sunt: "De ce a permis EBU României să participe la Eurovision, în toţi aceşti ani, în ciuda datoriei care era oficială?", "De ce a permis EBU ca zeci de mii de români să îşi voteze un favorit, prin SMS-uri plătite, pentru ca apoi să îl excludă pe acesta cu doar trei săptămâni înainte de concurs?", "De ce refuză EBU dreptul unui cetăţean european de a lua parte la o competiţie europeană, care presupune egalitate de şanse?".

Ovidiu Anton (câştigătorul finalei selecţiei naţionale a Eurovision) a declarat: "Sper din tot sufletul ca «Moment of Silence», piesa pe care românii au votat-o şi pe care au ales-o să îi reprezinte la Eurovision 2016, să aibă şansa de a fi auzită pe scena din Stockholm. Nu este drept nici pentru mine şi nici pentru fiecare român din ţară sau străinătate să nu ne fie acordat măcar dreptul la o discuţie, în vederea găsirii unei soluţii. Sunt pregătit să discut despre opţiunile noastre, să zbor la Stockholm, să cânt «Moment of Silence» pe scena Eurovision, să-mi reprezint ţara şi să fac românii mândri!".

Televiziunea comercială aminteşte că au mai rămas şase zile până la începutul competiţiei Eurovision şi aproape 20.000 de români au semnat petiţia pentru a susţine participarea lui Ovidiu şi a României în concurs (http://www.petitieonline.com/eurovision_2016_in_romania). Concursul cântecului european (Eurovision Song Contest 2016) se va desfăşura anul acesta la Stockholm (Suedia), în 10, 12 şi 14 mai.

Pro TV a lansat pe 27 aprilie, o petiţie online prin care a rugat oamenii din România şi din străinătate să-l susţină pe Ovidiu şi să-l sprijine în parcursul său către Eurovision, petiţie care a adunat, în 24 de ore, aproximativ 7.000 de semnături.

Televiziunea Română (TVR) a fost retrasă de la serviciile de membru EBU (European Broadcasting Union/ Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune) din cauza datoriilor acumulate încă din 2007, a anunţat EBU pe 22 aprilie, pe site-ul oficial, una dintre consecinţe fiind eliminarea din competiţia muzicală Eurovision. Situaţia este fără precedent în istoria EBU, TVR fiind prima televiziune exclusă din asociaţie. De asemenea, este prima oară când o ţară este exclusă din concurs.

Pro Tv a trimis o scrisoare deschisă către EBU, în care invită Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune să-şi reconsidere decizia şi să caute, alături de reprezentanţii televiziunii comerciale, soluţii pentru participarea lui Ovidiu Anton la concursul de la Stockholm. În plus, Pro TV a ofertat EBU pentru transmisiunea competiţiei muzicale Eurovision 2016, însă EBU a refuzat oferta, potrivit declaraţiilor lui Aleksandras Cesnavicius, CEO al Pro Tv, care a făcut anunţul într-o conferinţă de presă desfăşurată în 27 aprilie.

Etichete: EBu, European Broadcasting Union, participare romania eurovision, pro tv, pro tv eurovision, protv, raspuns protv

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE