Expoziție organizată la împlinirea a 100 de ani de la descifrarea limbii hitite,la Muzeul de Istorie



O expoziție organizată cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la descifrarea limbii hitite, intitulată „Acum vei mânca pâine, apoi vei bea apă", va fi organizată la Muzeul de Istorie din Capitală.

Expozitie organizata la implinirea a 100 de ani de la descifrarea limbii hitite,la Muzeul de Istorie
Expoziție organizată la împlinirea a 100 de ani de la descifrarea limbii hitite,la Muzeul de Istorie
Foto: organizatorii

Expoziția, intitulată „Acum vei mânca pâine, apoi vei bea apă", dedicată aniversării a 100 de ani de la descifrarea limbii hitite de către cunoscutul orientalist și arheolog ceh Bedřich Hrozný, este deschisă între 14 octombrie și 29 noiembrie 2015, la Muzeul Național de Istorie a României. Expoziția este organizată de Muzeul Național de Istorie a României, Centrul Ceh București și Ambasada Republicii Cehe în România. 

Vernisajul va avea loc miercuri, 14 octombrie, cu începere de la ora 18:00, în prezența Excelenței Sale Vladimír Války, ambasador extraordinar și plenipotențiar al Republicii Cehe în România, a lui František Zachoval, directorul Centrului Ceh București și a lui dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu, director general al Muzeului Naţional de Istorie a României.

Expoziția constă în două părți: panouri despre viața și munca lui Bedřich Hrozný și instalația de sunet O constantă culturală, un continuum de limbaj: acum vei mânca pâine, apoi vei bea apă, realizată de artistul contemporan ceh Pavel Sterec.
„Expoziția subliniază abordarea intuitivă a lui Bedřich Hrozný în domeniul arheologiei, similară cu abordarea artiștilor de avangardă care au inventat deconstruirea poveștilor. Instalația lui Pavel Sterec construiește o punte între știință și artă și arată influența uneia asupra celeilalte", spune František Zachoval, directorul Centrului Ceh.

În urmă cu 100 de ani, pe 24 noiembrie 1915, orientalistul ceh Bedřich Hrozný anunța, în cadrul unei conferințe organizate pentru Societatea Germană de Orientalistică din Berlin, că a reușit să decodeze limba hitiților antici. Cel mai proeminent savant ceh, care s-a născut în Lysá nad Labem, a dat naștere unei noi discipline, cu numele de Hititologie. Hitiții sunt un popor care trăia pe teritoriul Asiei Mici din secolul XVIII până în secolul XII î.e.n. și limba pe care au folosit-o timp de aproape 1000 de ani este cea mai veche limbă indo-europeană înregistrată.

Expoziția conține biografia profesorului Hrozný și expedițiile sale arheologice. Textele sunt acompaniate de hărți și fotografii istorice, din locurile unde au fost făcute descoperirile arheologice. Creația artistului ceh Pavel Sterec conține un eseu video și o instalație de sunet care pornește de la aspectele muncii lui Hrozný – considerate controversate în timpul vieții lui, în timp ce astăzi sunt văzute ca fiind curajoase și inovative, în special din punctul de vedere al abordării sale intuitive și asociative. Eseul video se bazează pe materialele de arhivă ale lui Bedřich Hrozný care se găsesc în Arhiva Națională de Film din Cehia.

Etichete: expoziţie, expoziţie Muzeul de Istorie, Muzeul de Istorie

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE