Extrase de cont, eliberate gratuit de Depozitarul Central, la un târg financiar organizat de BVB



Depozitarul Central va elibera gratuit, săptămâna viitoare, extrase de cont pentru vizitatorii unui târg cu profil financiar organizat de Bursa de Valori Bucureşti. Astfel, vizitatorii târgului vor putea afla pe loc la ce companii sunt acționari, potrivit şefei Depozitarului Central.

Extrase de cont, eliberate gratuit de Depozitarul Central, la un targ financiar organizat de BVB
Extrase de cont, eliberate gratuit de Depozitarul Central, la un târg financiar organizat de BVB
Foto: energielive.ro

Extrasele de cont vor fi eliberate gratuit de Depozitarul Central pentru vizitatorii târgului "Banii Tăi Expo 2015", organizat de Bursa de Valori Bucureşti. Evenimentul va avea loc în Bucureşti, în Piaţa Universităţii, în perioada 6 - 7 octombrie, 2015.

La Târgul Banii Tăi Expo, Depozitarul Central va fi reprezentat de specialişti ai instituţiei care vor oferi celor interesaţi informaţii despre serviciile Depozitarului Central.

"Cred cu tărie că educaţia financiară este unul dintre cele mai importante asset-uri ale unei societăţi mature, dar şi ale unei pieţe de capital puternice. Depozitarul Central a susţinut şi va continua să susţină şi să se implice în proiecte educaţionale din piaţa financiară, pentru a contribui activ la dezvoltarea pietei de capital autohtone. Vom pune accent pe informarea publicului despre deținerile acestuia de instrumente financiare și despre procesul de distribuire a dividendelor aferente acestor dețineri, proces care se realizează în mod centralizat prin intermediul Depozitarului Central. De asemenea, vom elibera gratuit extrase de cont pentru vizitatorii târgului, care vor putea să afle pe loc la ce companii sunt acționari", a declarat Silvia Buicănescu, Director General, Depozitarul Central.

Evenimentul Banii Tăi Expo este primul eveniment dedicat pieţelor financiare organizat de Bursa de Valori Bucureşti împreună cu societăţile de brokeraj şi companiile listate la bursă, fondurile de investiţii, fondurile de pensii şi companiile de asigurări de viaţă.

Piaţa Universităţii va deveni pentru 2 zile, în perioada 6 - 7 octombrie 2015, punctul central, unde cei interesaţi vor afla totul despre economisire şi investiţii, administrarea banilor, piaţa de capital şi un spectru larg de servicii financiare disponibile celor care vor să investească în viitorul lor.

Etichete: Bursa de Valori Bucureşti, gratuit, Piaţa Universităţii, târg

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE