Facebook va lansa o funcție de prevenire a sinuciderilor



Facebook va lansa o funcție de prevenire a sinuciderilor care să permită semnalarea postărilor care indică intenții de suicid.

Facebook va lansa o functie de prevenire a sinuciderilor
Facebook va lansa o funcție de prevenire a sinuciderilor
Foto: economica.net

"Cu ajutorul acestor noi instrumente, în cazul în care cineva postează pe Facebook ceva ce vă neliniștește, puteți contacta direct acest prieten și, de asemenea, îl puteți 'raporta'. Avem echipe în întreaga lume, 24 de ore din 24, care monitorizează aceste semnalări", precizează rețeaua socială într-un comunicat citat de agerpres.ro.

Această funcție a fost testată până în prezent de unii utilizatori anglofoni.

Concret, membrii rețelei sociale vor putea semnala un astfel de conținut prin intermediul meniului drop-down, cu ajutorul căruia utilizatorii raportează deja postările inadecvate. Potrivit Facebook, aceste semnalări vor avea prioritate față de altele.

Rețeaua socială, care a dezvoltat aceste instrumente împreună cu asociații de prevenire a suicidului, oferă apoi mai multe opțiuni persoanei care vrea să-și ajute prietenul, cum ar fi trimiterea unui mesaj de sprijin redactat în prealabil, relaționarea cu un prieten comun sau asociație, detaliază Nou York Times. De asemenea, contului raportat i se va propune un mesaj de sprijin cu mai multe opțiuni (numere ale unor servicii de asistență, trimiteri la site-uri de consiliere etc.).

Etichete: facebook, facebook functii, sinucideri

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE