Sicriul lui Mircea Albulescu, depus sâmbătă la Teatrul Naţional



Mircea Albulescu a murit. Actorul avea grad de comandor şi va fi înmormântat cu onoruri militare. Sicriul va fi depus sâmbătă în foaierul Sălii Mari a Teatrului Naţional Bucureşti, iar duminică va avea loc înmormântarea, la ora 14:00, în cimitirul Reînvierea. 

Scriul lui Mircea Albulescu va fi depus sambata in foaierul Salii Mari al Teatrului National
Scriul lui Mircea Albulescu va fi depus sâmbătă în foaierul Sălii Mari al Teatrului Naţional

Trupul neînsufleţit al actorului Mircea Albulescu va fi depus, sâmbătă, în foaierul Sălii Mari a Teatrului Naţional Bucureşti între orele 10:00-13:00, apoi va fi dus la Capela de la Cimitirul Reînvierea, unde, duminică, va avea loc înmormântarea, la ora 14:00, potrivit Mediafax.

Mircea Albulescu s-a stins din viaţă vineri la Spitalul Floreasca din Capitală. Avea 81 de ani şi suferea de probleme cardiace de mult timp. De altfel, în urmă cu doi ani, actorul a fost supus unei triple operaţii de bypass la inimă.

"Aştept moartea, sunt tot mai aproape de ea, e cea mai grea aşteptare. Soţia mea a încetat din viaţă acum câţiva ani, dar de ceva vreme o simt tot mai des prin casă, mă ceartă adesea, că sunt dezordonat, că de ce pun aia colo sau dincolo. Poate că e tot mai prezentă pentru că mă apropii şi eu de lumea de dincolo, de lumea ei. E bine în viaţa asta, ca actor, să dispari când trebuie, cât eşti pe val", declara acesta într-o emisiune televizată.

Mircea Albulescu a fost unul dintre cei mai mari actori români, profesor universitar (doctor în arte), publicist, poet, prozator, membru al Uniunii Scriitorilor din România (USR). A jucat în sute de spectacole pe scenele Teatrului Municipal din Bucureşti, Teatrului de Comedie şi Teatrului Naţional din Bucureşti şi a interpretat peste 300 de roluri memorabile în teatrul radiofonic, pe care îl consideră cea mai prodigioasă dintre activităţile sale artistice şi care a constituit şi subiectul tezei sale de doctorat.

Etichete: inmormantare mircea albulescu, Mircea Albulescu, mircea albulescu a murit, scriu mircea albulescu

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE