Farmaciști de la lanțul de farmacii Dona, arestați în scandalul reţetelor false



Procurorii cer Tribunalului Bucureşti arestarea preventivă a 12 persoane reţinute în dosarul reţetelor false, printre aceştia aflându-se mai mulţi şefi de farmacii din lanţul Dona, un medic psihiatru şi administratori ai unor firme.

Mai multi farmacisti angajati ai lantului Dona, implicati in scandalul retetelor false
Mai mulţi farmacişti angajaţi ai lanţului Dona, implicaţi în scandalul reţetelor false
Foto: (Foto: ziar15minute.net)

În dosarul eliberării de reţete false, în care medici şi farmacişti din cadrul aceleiaşi reţele farmaceutice sunt acuzaţi că au fraudat bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) prin compensarea frauduloasă a contravalorii unor reţete false şi au produs astfel un prejudiciu de aproximativ 1,6 milioane de lei.

Procurorii au propus, miercuri, arestarea preventivă a 12 dintre cei 13 reţinuţi, iar instanţa Tribunalului Bucureşti urmează să să decidă dacă cei 12 vor fi arestaţi preventiv pentru 29 de zile. Potrivit Mediafax, printre aceştia se află mai mulţi angajaţi ai lanţului de farmacii Dona.

Wychy-Nessy Prioteasa-Constantinescu, farmacist diriginte în perioada 16 aprilie - iunie 2011 şi ulterior coordonator a zece farmacii din cadrul aceluiaşi lanţ farmaceutic, este acuzat de înşelăciune în formă continuată, respectiv de 3.602 acte materiale, prin care ar fi produs un prejudiciu total de 1.370.305,13 de lei. Acesta mai este acuzat de complicitate la spălarea banilor în formă continuată şi dare de mită în formă continuată (5.513 acte materiale), a precizat Parchetul Capitalei.

Adriana Liliana Craina, director de zonă al aceluiaşi lanţului farmaceutic în perioada 1 ianuarie -1 martie 2012, având în coordonare atât farmaciile aflate în zona de care răspundea Prioteasa Constantinescu, cât şi cele din zona de care răspundea Claudia Şerban, este acuzată de complicitate la înşelăciune în formă continuată, respectiv 842 de acte materiale, prin care ar fi produs un prejudiciu total de 376.085,5 de lei, precum şi de favorizarea infractorului.

Geta Vecserdi, farmacist diriginte în perioada 1 martie 2011 - 31 martie 2012, a fost reţinută pentru înşelăciune în formă continuată, respectiv 3.671 de acte materiale, prin care ar fi produs un prejudiciu total de 1.360.425,65 de lei, complicitate la spălarea banilor în formă continuată, câte o infracţiune de dare de mită în formă continuată (3.788 de acte materiale) şi de delapidare în forma continuată.

Mihaela Munteanu, farmacist diriginte în perioada 1 mai 2011 - 31 martie 2012, este acuzată de înşelăciune în formă continuată (943 de acte materiale) şi complicitate la spălarea banilor în formă continuată, precum şi de dare de mita în formă continuată (66 de acte materiale).

Cristina Daniela Sescu, medic psihiatru, a fost reţinută pentru înşelăciune în formă continuată şi fals intelectual în formă continuată, respectiv 3.543 de acte materiale, prin care ar fi produs un prejudiciu de 1.314.917,85 de lei, precum şi luare de mită în formă continuată (3.543 de acte materiale.

Procurorii cer arestarea lui Gabriel Sescu, administrator C. M., pentru complicitate la înşelăciune în formă continuată şi complicitate la fals intelectual în formă continuată, respectiv de 3.543 de acte materiale, prin care a produs un prejudiciu de 1.314.917,85 de lei, complicitate la înşelăciune în formă continuată - 128 de acte materiale şi un prejudiciu total de 45507,8 de lei, precum şi complicitate la luare de mită în formă continuată - 3.543 de acte material.

Laurenţiu Aurelian Sescu este acuzat de complicitate la înşelăciune în formă continuată (3.671 de acte materiale), iar Maria Mirabela Sescu, director adjunct la C. M., a fost reţinută pentru complicitate la înşelăciune în formă continuată şi la fals intelectual în formă continuată, respectiv de 3.543 de acte materiale, prin care ar fi produs un prejudiciu total de 1.314.917,85 de lei, dar şi de complicitate la înşelăciune în formă continuată (128 de acte materiale).

Sorin Gelu Pătraşcu, asociat şi administrator al SC S.S.C. SRL, societate care în perioada martie - decembrie 2011 a avut încheiat un contract de prestări servicii cu SC S. SA, în baza căruia a exercitat funcţia de "Director Zona SUD", este acuzat de complicitate la dare de mită în formă continuată, iar Mirela Gabriela Mihai, reprezentant R. în perioada 1 ianuarie - 31 martie 2012, a fost reţinută pentru complicitate la înşelăciune în formă continuată, respectiv 310 acte materiale, prin care ar fi produs un prejudiciu de 199.625,52 lei, precum şi pentru o infracţiune de complicitate la dare de mita în formă continuată (683 de acte materiale).

Anca Mihaela Solomon, farmacist diriginte în perioada 1 martie 2011 - 31 martie 2012, a fost reţinută pentru înşelăciune în formă continuată, respectiv 333 acte materiale, prin care ar fi produs un prejudiciu de 203.819,51 lei, o infracţiune de complicitate la spălarea banilor în formă continuată precum şi o infracţiune de dare de mita în formă continuată (827 de acte materiale).

Parchetul Capitalei a precizat că în perioada imediat următoare vor fi efectuate şi alte acte de urmărire penală.

Cum acţionau suspecţii

Medicii acuzaţi că falsificau reţete prescriau tratamente pe numele unor pacienţi care nu fuseseră consultaţi, apoi le trimiteau unor farmacişti din cadrul aceleiaşi reţele farmaceutice, în baza unor înţelegeri, care falsificau semnăturile beneficiarilor şi le decontau la CNAS, banii fiind spălaţi prin introducerea într-un circuit comercial licit.

Farmacia realiza astfel un profit, întrucât primea de la Casa de Asigurări de Sănătate valoarea decontată a medicamentelor, fără ca acestea să iasă fizic din stoc. Totodată, farmaciştii implicaţi obţineau un profit personal deoarece, crescând în mod artificial vânzările, obţineau prime în plus faţă de salariu, susţin procurorii. La rândul lor, medicii primeau, de regulă la sfârşitul fiecărei luni, sume de bani sau bunuri în valoare de 3%, uneori până la 5%, din valoarea totală a reţetelor false eliberate.

Un alt mod de operare consta în aceea că medicul prescria reţete cu acoperire într-o situaţie reală, în urma consultării reale a pacienţilor. "Ulterior, în baza unei înţelegeri prealabile cu farmacistul şi prin încălcarea normelor deontologice privind exercitarea atribuţiilor de medic, fie determina pacientul să prezinte reţeta la o anumită farmacie, direcţionându-l acolo în vederea ridicării medicamentelor numai din această farmacie, şi nu dintr-o farmacie concurentă, fie nu înmâna reţeta pacientului, ci direct farmacistului, pentru a se asigura că reţeta nu este prezentată în altă parte, iar ulterior dădea medicamentele ridicate din farmacie pacientului", au precizat procurorii.

Şi în aceste cazuri, medicii primeau lunar bani sau bunuri în valoare de 3-5% din valoarea totală a reţetelor false eliberate.

Peste 4.000 de reţete false au fost eliberate de medicii acuzaţi de corupţie şi înşelăciune pe numele unor pacienţi care nu au fost consultaţi şi nici un au solicitat vreun tratament, unii dintre "beneficiarii" tratamentelor administrate de aceştia fiind persoane decedate. Procurorii care instrumentează ancheta în cazul eliberării reţetelor false au descoperit că medicii cercetaţi în acest caz au întocmit peste 4.000 de astfel de reţete, au declarat, marţi, oficiali din Parchetul Capitalei.

În acest dosar, din luna martie 2012 până în prezent au fost audiate peste 700 de persoane în numele cărora au fost emise reţete, au precizat procurorii.

Marţi, în urma unor percheziţii, au fost duse la audieri 26 de persoane.

Surse judiciare au declarat, miercuri, că anchatorii au făcut vertificări la şapte centre din Capitală ale lanţului de farmacii Dona.

Etichete: dosar, farmacii, proces, reţete false

0/3 COMENTARII
cristi
13 oct 21:38
+0
VOTURI
-0
Bine ca nu ati venti si la CATENA. asa am avut timp sa facem curatenie. multumim
sam
11 oct 00:20
+0
VOTURI
-0
de ce DONA? de ce nu si sensiblu sau helpnet, centrofarm, catena, sau acestia nu trebuiesc deranjati?
sarariu stela
10 oct 21:07
+0
VOTURI
-0
de unde au aparut atitea farmaci.o mare rusine.de undeva a aparut de mai sus acest lucru.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE