Faţa nevăzută a metroului bucureștean: Secretele nocturne ale tunelelor. GALERIE FOTO si VIDEO



În subteranul bucureştean se lucrează zi şi noapte. După ce se termină programul de circulaţie, sute de muncitori încep activitatea. Unii lucrează la schimbarea şinelor şi a macazurilor, în timp ce alţii fac lucrări pentru stoparea infiltraţiilor.

În fiecare noapte, după ora 00.30, se scot de sub tensiune şinele. Acesta este momentul în care circa 600 de muncitori încep activitatea. Ei sunt cei care, deşi nu îi vedem, lucrează în fiecare noapte pentru ca a doua zi trenurile de metrou să circule în siguranţă. Dintre aceştia, 30 sunt revizori, care iau la pas fiecare tronson al tunelelor de metrou ca să se asigure că nu a apărut vreo defecţiune la calea de rulare. Înarmaţi cu câte o lanternă, fiecare dintre ei parcurg pe jos, în fiecare noapte, circa 4,5 km de tunel, ca să verifice eventualele probleme. Acestora li se adaugă alte câteva sute, care fac munca grea.

"După încheierea programului de circulaţie, se desfăşoară activităţi de mentenanţă, de întreţinere a condiţiilor pentru a doua zi. În fiecare noapte se fac lucrări de revizii, de supraveghere. Fiecare are anumite sarcini, conform fişei postului, iar lucrările se fac, obligatoriu, într-un anumit interval de timp, conform unui grafic bine definit. Ştim clar ce face fiecare şi unde se află în fiecare moment. Totul e foarte bine coordonat, iar acest sistem bine organizat ne-a permis să funcţionăm de atâţia ani fără incidente şi ne putem lăuda că avem de 13 ani aceste trenuri (n.r. - Bombardier) care nu au deraiat nici la manevră, nici la depou, datorită acestor lucrări şi datorită echipamentelor, care au fost schimbate complet după Revoluţie. Pentru că se fac asemenea lucrări, metroul nu poate circula noaptea. Mai sunt ţări care au o a treia linie, iar în timp ce a treia este în revizie, celelalte două sunt în circulaţie", a declarat Ioan Apostol, revizor siguranţa circulaţiei la Metrorex.

Cei care lucrează la înlocuirea şinelor, chiar dacă uneori nu se vede asta, dau dovada de o forţă extraordinară, atunci când mută bucăţi de şină care cântăresc, fiecare, câte 600 kg. Înarmaţi cu cleşti rudimentari, de dimensiuni mari, ei trag bucăţile de şină la un semnal dat de liderul de echipă. În urma lor vin alţi muncitori, care pregătesc locul pentru şina nouă. La final se schimbă şina şi se fac ultimele lucrări şi verificări pentru ca a doua zi trenurile să poată circula în siguranţă.

"Aici se scot piesele componente ale unui macaz şi vor fi introduse piese noi. Acest aparat de cale şi-a depăşit durata de viaţă, care e în general de 8 ani, adică trebuie să treacă pe aici 250 milioane de tone brute. Într-un an trec între Nicolae Grigorescu şi Eroilor cam 32 milioane de tone, este un trafic foarte intens, iar cadenţa este de un tren la circa 90 de secunde", explică Gabriel Gologan, şef secţie adjunct Secţia Linii Tunele 1.

La începutul săptămânii, o parte dintre muncitorii din subteran înlocuiau piesele unui macaz de la staţia Piaţa Unirii 1.

După miezul nopţii, în subteran circulă şi alte mijloace de transport, vagonetul sau drezina, care transportă, de la o staţie la alta, muncitori sau materiale necesare lucrărilor.

Potrivit lui Gologan, în prezent, în subteran lucrează circa 600 de oameni pe timpul nopţii, dar ar mai fi nevoie de încă 30, ca echipele să fie complete şi să se lucreze la capacitate maximă.

Adjunctul şefului Secţiei Linii Tunele 1 a mai explicat, într-o vizită efectuată în subteran, cu jurnaliştii, că, pe lângă verificările zilnice efectuate de revizori la pas, se mai fac şi alte verificări, programate lunar sau la două săptămâni, pentru ca transportul în comun din subteran să fie efectuat în deplină siguranţă. În plus, ei se mândresc şi cu faptul că până acum, în zeci de ani de activitate, nu au avut parte de accidente sau deraieri ale trenurilor de metrou.

"Monitorizăm totul în fiecare noapte, facem revizii la linie. Chenzinal, adică la două săptămâni, se face revizie de către revizorul de cale, şeful de echipă şi maistrul de pe zona respectivă. Odată la trei luni am obligativitatea şi eu, în calitate de şef secţie adjunct, să parcurg toată distanţa secţiei şi se fac toate măsurătorile în prezenţa mea. Printre lucrările de verificare a calităţii căii de rulare mai avem verificarea geometriei, cu căruciorul electronic de măsurat calea, un utilaj complex, cu GPS, care măsoară totul în timp real. Odată pe lună se măsoară toată raza de activitate a Metrorexului şi o dată la o lună sau chiar de două ori pe lună se verifică şinele cu defectoscop ultrasonic. Stăm foarte bine datorită acestor verificări şi nu am avut probleme", a mai spus Gologan. 

"Când se apropie de tonajul prevăzut, trebuie să înlocuim piesele pentru că metalul devine instabil, oricând se pot produce fisuri, oricând se poate întâmpla o nenorocire. Dacă nu se înlocuiesc la timp piesele se pot produce evenimente feroviare, în cel mai rău caz deraieri, dar nu permitem noi aşa ceva. Piesele se înlocuiesc, bani sunt, iar piesele sunt de cea mai bună calitate", a mai spus Gologan.

În altă staţie, la Nicolae Grigorescu, la câteva zeci de metri de peron, se lucra la stoparea infiltraţiilor. Muncitorii injectau în pereţi, la o presiune foarte mare, de 10 atmosfere, o substanţă specială pentru stoparea infiltraţiilor apărute în tunel.

În fiecare noapte se merge cu podul rulant pentru a se constata dacă sunt infiltraţii, se planifică lucrarea şi apoi se trece la injectarea pereţilor cu substanţe izolante.

"Când apar infiltraţii pe tunel se fac injecţii pentru diminuarea, pe cât posibil, sau chiar stoparea infiltraţiilor. Apa de pe tunel e foarte dură. Dacă nu se intervine în timp util şi apa stagnează în rigole se face calcit, iar după o lună se sparge cu pichamărul. Ca să nu se ducă în scurgeri, trebuie să intervenim şi să le stopăm sau să le diminuăm foarte mult. Sunt locuri în care de ani de zile tot injectăm, oprim şi apoi revenim. E un proces continuu. Metroul e în pânza freatică a Bucureştiului, la 20-25 metri adâncime, şi din acest motiv avem infiltraţii. Intervenim cu o bormaşină, găurim şi apoi introducem cu furtunul amestecul de apă, ciment cu bentonită sau argilă măcinată, care e un pământ ars, amestecat cu silicat de sodiu. Practic, noi facem aceste lucrări pentru că nu trebuie să avem apă care se scurge în tunele. Infiltraţiile de apă sunt clasificate astfel: picurând, şiroinde sau cu debit foarte mare. Noi trebuie să facem în aşa fel încât să nu avem multă apă pe tunel şi să intervenim la picurare, dacă se poate", a explicat Şerban Constantin, şef formaţie Tunele 3 Mihai Bravu.

La staţia Nicolae Grigorescu se poate observa şi o poartă uriaşă, de atac atomic, pentru protecţie locală. "Aceste porţi izolează tunelul în special în caz de atac atomic. Fiecare staţie are la capătul ei asemenea porţi", explică revizorul de siguranţa circulaţiei.

În zori, muncitorii se retrag, iar trenurile sunt puse din nou în circulaţie pentru a-i prelua pe călători. Cei 600 de oameni lucrează practic noapte de noapte, pentru a asigura siguranţa celor circa 600.000 de călători care circulă zilnic în subteranul bucureştean.

Etichete: lucrari metrou bucuresti, Metrorex, metrou, metrou bucuresti, realitatea

0/9 COMENTARII
Paul Alexandru Cazacliu
07 Dec 15:42
+0
VOTURI
-0
Metroul din New York. de exemplu, transporta pasagerii non-stop. In Bucuresti, e vai de fundul tau daca vrei sa mergi sau sa te intorci de la lucru dupa orele 23.00. Ne plangem ca nu castigam cat Americanni, dar ei se spetesc muncind la trei sau chiar patru slujbe, zi si noapte, ocazional sau regulat. In Buceresti, daca n-ai masina, n-ai nici faina.
mihail30
12 Nov 20:04
+0
VOTURI
-0
Cum poti face bani! Oferim tuturor, in premiera absoluta, un exceptional curs care va invata cum poti face bani! Cursul este absolut GRATUIT si va invata simplu si rapid cum poti face bani! Trebuie sa aveti calculator, conexiune la internet, cunostinte minime de lucru cu documente word si pdf. Cereti acum detalii la adresa de email: accessible.dreams8@gmail.com
Iuliana
12 Nov 13:44
+0
VOTURI
-0
Special! Bani imediat, din prima luna! 100-285 de euro lunar! Avem o oferta cu totul speciala si noua pentru cei doritori sa colaboreze cu noi si sa lucreze in timpul liber sau full-time, la alegere. Castigurile sunt imediate, 100 de euro lunar (part-time) sau 285 euro lunar (full-time), chiar din prima luna! Dar solicitam seriozitate maxima! Cand doriti mai multe informatii, contactati unul dintre membrii echipei noastre, la una dintre adresele noastre de email:iulianadaniela@yahoo.com
Nicu
12 Nov 13:21
+0
VOTURI
-0
Completează-ți veniturile muncind acasă! Acum ai la dispoziție un nou proiect care te să învață pas cu pas cum să-ți rontunjești bugetul. Nu este necesară experiența. Ai nevoie de cunoștințe minime PC, ambiție, curaj și perseverență. Instruirea se face gratuit, prin email. Plata câștigurilor realizate este garantată prin contract legal de comision. Cere mai multe detalii la adresa de email: nicufarcas@gmail.com
dumitrescu
12 Nov 10:49
+0
VOTURI
-0
3/4 din banii de cartele se duc pe plata reviziilo catre firma Alstom care ia pielea de pe metrorex pe reviziile trenurilor si pe plata sutelor de salarii compensatorii din 2005 pana cel putin anul trecut .
GPS in subteran
12 Nov 08:41
+0
VOTURI
-0
"mai avem verificarea geometriei, cu căruciorul electronic de măsurat calea, un utilaj complex, cu GPS, care măsoară totul în timp real" - GPS in subteran, asta-i gradul de profesionalism si competente de la metrorex.
metronomul
12 Nov 08:28
+0
VOTURI
-0
Metrorex a distrus sistemul de ventilatie fortata sub presiune din si izolarea fonica trenurile tip "Bombardier", dand jos geamurile originale si montand ca mocanii niste geamuri care se deschid si care fac ca ventilatia fortata sa aiba eficienta ZERO prin depresurizarea trenului. Ventilatoarele merg in gol, consuma curent si fac zgomot degeaba, iar silentiozitatea in interior e compromisa. Chiar nu da nimeni odata de pamant cu spagarii astia incompetenti?
pasagerul
12 Nov 08:18
+0
VOTURI
-0
La PUSCARIE cu toti din METROREX pentru bataia de joc pe care o fac pe banii pasagerilor. Cer 70 lei pe un abonament si de ani de zile metroul vine la 10-12 minute la Crangasi, Gara sau Obor la orele de varf, de nu te poti urca sau stai ca in conserva fara ventilatie sau aer conditionat. Protectia consumatorului doarme? Trezirea!
Cris
12 Nov 06:24
+0
VOTURI
-0
S-a s-e circul-e si noapte-a, s-i s-a fi-e grati-s.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE