Festival de film ~ Italia tărâmul făgăduinţei?



Marţi 22 ianuarie 2013, la ora 17.00, în Studioul Horia Bernea al Muzeului Naţional al Ţăranului Român din Bucureşti (Str. Monetariei 3) se inaugurează oficial, în prezenţa unor personalităţi culturale şi a autorităţilor române, seria de filme “Italia tărâmul făgăduinţei? Sosirea românilor în Italia în ecranizări cinematografice”. 

Festval de film @ NCRR
Festval de film @ NCRR
Foto: B365

Evenimentul, promovat de Ambasada Italiei şi de Institutul Italian de Cultură din Bucureşti în colaborare cu Comitetul CIAO, beneficiază de contribuţia preţioasă a Institutului Francez de Cultură şi a Muzeului Naţional al Ţăranului Român. La Gala de deschidere a Festivalului (intrarea liberă) va fi proiectat filmul MAR NERO, regia Federico Bondi, cu Dorotheea Petre, Ilaria Occhini, Maia Morgenstern. La proiecţiile care vor urma, găzduite de Sala Elvira Popescu (Bd. Dacia 77), este prevăzută participarea unor protagonişti şi a unor autori ai filmelor prezentate, cu care publicul va avea ocazia să dialogheze (v. programul anexat).

Seria de filme îşi propune să reflecteze, prin intermediul limbajului cinematografic, asupra importantei mişcări de emigrare dinspre România către Italia, ţară gazdă care în trecut a trăit la rândul său experienţa unei emigrări masive către Americi. Titlul ales reprezintă leitmotivul tuturor poveştilor prezentate, exemple de întâmplări care descriu incertitudinea separării, speranţa într-un viitor mai bun, hotărârea de a lăsa în urmă o situaţie grea şi, în acelaşi timp, impactul traumatizant cu o nouă realitate, care nu este întotdeauna “un tărâm al făgăduinţei”.

Instrumentul cinematografiei, atât în producţiile italiene cât şi în cele româneşti, se dovedeşte sensibil la acest fenomen şi îi surprinde complexitatea, îndeplinindu-şi rolul artistic de a povesti momente şi evenimente istorice de mare însemnătate care, după depăşirea greutăţilor contingente, pot deveni o oportunitate de integrare culturală şi de maturizare civilă, a cărei valorificare este în interesul şi de datoria ţărilor noastre. Filmele propuse povestesc despre întâlnirea şi înfruntarea dintre două societăţi apropiate ca limbă şi cultură dar, încă nu perfect integrate în acelaşi vis european. Întâlnirea dintre persoane se petrece la locurile de muncă, animă pieţele, colorează oraşele cu limbi diferite şi, uneori, dă viaţă neînţelegerilor într-un dialog nesigur, în care proiectele şi visele individuale au de înfruntat reguli sociale rigide.

Aşadar, o serie de filme care se doreşte un itinerariu, ce speră să vă ducă departe, pe un tărâm al făgăduinţei, acela al unei posibile înţelegeri, acceptări şi integrări între popoare şi culturi.

 

Programul Festivalului

 

Sâmbătă 26 ianuarie, ora 15.00
MAR NERO
(regia Federico Bondi, dramă, 2008, 95’)


Joi 31 ianuarie, ora 21.00 
Duminică 3 februarie, ora 15.00

MAGDALENA
(regia Alejandro de la Fuente, documentar, 2009, 77’)


Vineri 1 februarie, ora 21.00 
Duminică 3 februarie, ora 19.00

COVER BOY
(regia Carmine Amoroso, dramă, 2006, 97’)


Joi, 7 februarie, ora 19.00 
Sâmbătă, 9 februarie, ora 17.00

ITALIENCELE
(regia Napoleon Helmis, comedie, 2004, 82’)


Vineri 8 februarie, ora 19.00 
Duminică 10 februarie, ora 21.00 

SCONTRO DI CIVILTA' PER UN ASCENSORE A PIAZZA VITTORIO
(regia Isotta Toso, dramă, 2010, 96’)


Joi 14 februarie, ora 19.00 
Sâmbătă 16 februarie, ora 17.00

HAI PAURA DEL BUIO
(regia Massimo Coppola, comedie, 2010, 90’)

Etichete: festival de film, ncrr

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE