Filmele câştigătoare la TIFF, proiectate în Capitală începând de marţi



Peliculele câştigătoare la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF), care s-a încheiat duminică seară, vor fi proiectate pe ecranele bucureştene, într-o retrospectivă organizată la Cinema Studio, Cinema Elvira Popescu şi J'ai Bistrot.

 

Boyhood
Boyhood
Foto: insidemovies.ew.com

Filmele vor fi proiectate de marţi până pe 19 iunie.

Cea de-a 13-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), desfăşurat la Cluj-Napoca, s-a încheiat duminică seară, în spaţiul Unirii Open Air, care s-a dovedit neîncăpător pentru miile de spectatori dornici să vadă premiera lungmetrajului "12 ani de copilărie/ Boyhood", regizat de Richard Linklater, scrie realitatea.net.

Retrospectiva din Bucureşti debutează oficial marţi, la Cinema Studio, cu cele două filme care au deschis, respectiv închis TIFF-ul clujean - "Philomena", regizat de Stephen Frears, de la ora 19.30, nominalizat anul acesta la Oscar, şi "Boyhood", care va fi proiectat de la ora 21.30.

În perioada în care va avea loc retrospectiva, cinefilii vor avea şansa să vadă filmul favorit al juriului TIFF, distins cu Trofeul Transilvania şi cu premiile de interpretare pentru actorii Javier Pereira şi Anna Garrido - "Stockholm", regizat de Rodrigo Sorogoyen, pe cel recompensat cu premiul pentru cea mai bună regie, "Zgârie-nori suspendaţi/ Floating Skyscrapers", regizat de Tomasz Wasilewski, şi pe cel care a obţinut premiul special al juriului - coproducţia bulgaro-română "Viktoria", regizat de Maya Vitkova.

De asemenea, în program se regăsesc cele două filme răsplătite cu menţiunea specială a juriului - "Câinele/ Paat", regizat de Amir Toodehroosta, şi "Umbra albă/ White Shadow", regizat de Noaz Deshe, dar şi titlul din competiţie cu cele mai multe voturi din partea publicului, "Natură moartă/ Still Life", regizat de Uberto Pasolini. În topul preferinţelor publicului s-au aflat şi alte două filme aduse la Bucureşti - "Quod Erat Demonstrandum" (regia Andrei Gruzsniczki) şi "Everything We Loved" (regia Max Currie).

"Bucureşti, unde eşti?", documentarul lui Vlad Petri despre protestele din 2012, din Piaţa Universităţii, care intră în cinematografe din 13 iunie, distribuit de Transilvania Film, va avea parte de mai multe proiecţii în cadrul retrospectivei.
Retrospectiva cuprinde şi câteva dintre best of-urile anului în festivaluri, precum "Black Coal, Thin Ice" (regia Diao Yinan), premiat cu Ursul de Aur la Berlin, "Sacro GRA" (regia Gianfranco Rosi), primul documentar care a câştigat Leul de Aur la Festivalul de la Veneţia, "Historia de la meva mort", distins cu Leopardul de Aur la Locarno, "Venus in Fur", noul film al lui Roman Polanski, ecranizarea romanului "Spuma zilelor" (regia Michel Gondry), comedia spaniolă de succes "La gran familia española" (regia Daniel Sánchez Arévalo), "Canibal" (regia Manuel Martín Cuenca), care i-a adus actriţei Olimpia Melinte o nominalizare la premiile Goya, drama alb-negru "Ida", de Pawel Pawlikowski, şi "Beloved Sisters" (regia Dominik Graff).

Una dintre recomandările directorului artistic Mihai Chirilov este filmul regizorului slovac Peter Solan "Before Tonight is Over" (1966), care va rula miercuri, la Cinema Studio, de la 20.15.

Preţul unui bilet la Cinema Studio este de 12 lei, la Cinema Elvira Popescu - 14 lei, cu reducere pentru studenţi şi pensionari, iar la J'ai Bistrot, intrarea costă 10 lei.

Programul proiecţiilor poate fi consultat pe www.tiff.ro.

Etichete: festival de film, tiff

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h