Orăşelul Copiilor a găzduit parada de debut a Campionatului Mondial de Dans-ediția 2015. FOTO



Parcul Orăşelul Copiilor din Sectorul 4 a găzduit sâmbătă, 27 iunie, de la orele 16:00, un eveniment organizat în premieră în România: parada participanţilor la Finala Campionatului Mondial de Dans - ediția 2015.

Peste 3.500 de participanţi din 30 de ţări pe de toate continentele şi-au dat întâlnire în acest parc unic al Capitalei, pentru a porni într-o paradă care a marcat debutul competiţiei.

În cadrul defilării de prezentare a delegaţiilor statelor participante, primarul Cristian Popescu–Piedone a fost deosebit de onorat să conducă delegaţia care a reprezentat România, delegaţie compusă din copiii care activează în cadrul unor şcoli renumite de dans de pe raza Capitalei.

Unul dintre cele mai speciale momente ale paradei a fost cel în care sute de glasuri ale copiilor români participanţi, susţinute de cele ale conaţionalilor lor, aflaţi în parc în acel moment, au scandat numele ţării noastre, iar delegaţia română s-a alăturat paradei internaţionale primind în dar din partea Edilului Sectorului 4 baloane tricolore şi încurajări pentru competiţia care a debutat în această seară la Sala Polivalentă.

Cu vârste cuprinse între 4 – 25 de ani, participanţii la eveniment s-au plimbat pe aleile Orăşelului, au admirat amenajările şi s-au distrat în aparatele de joacă, declarându-se deosebit de încântaţi de posibilităţile de divertisment urban pe care acesta le oferă.

Aparatele de joacă, fântâna pietonală muzicală, trenuleţul, Roata Mare, Fortul Indienilor, trăsura trasă de ponei, plaja artificială, locul de joacă acoperit şi sala de sport multifuncţională, iată câteva dintre atracţiile acestui parc din Sectorul 4, care a reuşit să-i surprindă în mod plăcut pe toţi cei prezenţi în delegaţiile ţărilor participante, de la mic, la mare.

„Este pentru prima dată când un eveniment de o asemenea anvergură se desfăşoară în România. Performanţele obţinute de echipa României la ediţia din anul precedent a acestui concurs, găzduită de Portugalia, au făcut posibil ca astăzi, țara noastră şi, implicit, Sectorul 4, să gazduiască în 2015 această competiţie. Reprezintă o onoare pentru noi faptul că organizatorii au desemnat Orăşelul Copiilor drept cel mai frumos parc al Capitalei şi ne-au adresat rugămintea de a-i sprijini în desfăşurarea paradei. Sunt mândru că România s-a prezentat la acest concurs internaţional cu echipe de copii talentaţi şi sunt pe deplin încrezător că vor obţine rezultate care să îi claseze pe primele locuri şi care vor face cinste Ţării", a declarat primarul Cristian Popescu-Piedone.

Reamintim că Finala Campionatului Mondial de Dans - ediția 2015 se desfăşoară înpremieră în România, înperioada 27 iunie - 4 iulie a.c. la Sala Polivalentă din Sectorul 4.

Etichete: campionat, Campionatul Mondial de Dans, Cristian Popescu-Piedone, dans, debut, ediția 2015, finala, orăşelul copiilor, parada

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE