FINALA CUPEI ROMÂNIEI. Rednic: E un meci special, trebuie să îi aducem un omagiu lui Ekeng



Antrenorul formației Dinamo, Mircea Rednic, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că finala Cupei României cu CFR Cluj este un meci special pentru echipa sa care trebuie să câștige pentru a-i aduce un omagiu fotbalistului Patrick Ekeng, decedat pe teren, la 6 mai, în partida cu FC Viitorul.

Mircea Rednic
Mircea Rednic

"Suntem înaintea ultimului meci și cel mai important din acest sezon, finala Cupei României. Nu ne-a fost ușor să trecem peste acest moment dificil. Ne antrenăm așa cum putem. Toți suntem conștienți de importanța acestei finale, nu numai pentru că e un trofeu, ci pentru că e important pentru Patrick și familia lui. E un meci special pe care îl tratăm ca atare. Noi mai putem să facem ceva pentru Patrick, dar pe Patrick înapoi nu mai putem să-l aducem. Trebuie să facem ceva ca el să rămână în amintirea tuturor", a spus Rednic, potrivit Mediafax.

Rednic a afirmat că Dinamo a solicitat ca finala Cupei României să nu se dispute, dar Federația Română de Fotbal a refuzat. "Noi asta ne-am dorit de la început. Și chiar s-a discutat pe tema asta, dar dacă federația a decis să jucăm acest meci, trebuie să o facem... și chiar foarte bine. Trebuie să îi aducem un omagiu lui Patrick. Vrem să îi dăruim noi această Cupă, nu CFR Cluj. Și chiar le mulțumesc pentru intenția lor, aceea de a fi tot pentru Patrick, dacă vor câștiga trofeul. Dar vrem noi să trimitem acest trofeu. Suntem pregătiți și sper să câștigăm această Cupă și să i-o trimitem lui Patrick (n.r. — la mormântul lui Patrick Ekeng din Camerun)", a precizat Rednic.

Întrebat ce părere are despre faptul că președintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat că trofeul Cupei României nu poate fi trimis în Camerun, Rednic a răspuns: "La noi nu se poate face nimic. Noi îl luăm pe 'Nu'. Nu se poate să jucăm în cupele europene, nu se poate să trimitem trofeul în Camerun, la noi nu se poate nimic. E vorba să faci un lucru uman".

În ceea ce privește posibilitatea prelungirii contractului său cu Dinamo, tehnicianul a menționat că va mai discuta cu acționarul Ionuț Negoiță după finala Cupei României, chiar dacă la 5 mai anunța că nu va mai continua din sezonul viitor.

"Eu și jucătorii l-am văzut pe domnul Negoiță doar la acțiunea de la stadion, în rest nu l-am văzut. Nu mai contează situația mea contractuală. Eu încă nu am plecat, mai am contract până pe 30 iunie. O să vedem dacă rămân după Cupă, atunci o să vorbim. Dinamo mi-a făcut o ofertă, eu am făcut o contraofertă. Din declarațiile domnului Negoiță, am înțeles că se va discuta după finală. Nu cred că l-a deranjat salariul meu, e vorba despre clauzele din contract", a afirmat antrenorul. 

Mircea Rednic nu este deranjat de faptul că oficialii clubului Dinamo i-au contactat pe antrenorii Ioan Andone și Cosmin Contra.

"Chiar mă bucur, pentru că sunt doi antrenori foarte buni. Îmi doresc să vină un antrenor foarte bun la Dinamo care să continue sau să facă mai mult decât am făcut eu la Dinamo. Să vină și Mourinho, că nu mă deranjează. Din moment ce un antrenor pleacă, trebuie să vină altul. Sunt sigur că au soluții. Eu nu mă simt neapreciat de conducere. Suporterii mă apreciază, nu e recunoștință mai mare ca numele tău să fie strigat pe stadion. Banii sau aprecierea unui conducător nu contează. Eu întotdeauna am avut parte de conducători care și-au făcut treaba cu mine și când au fost alte discuții, nu au mai fost de acord. Sunt obișnuit, s-a întâmplat și la Standard, și în Rusia, și în Azerbaidjan", a spus Rednic, precizând că la rândul său are oferte de la mai multe cluburi, inclusiv din campionatul Belgiei.

Toţi suporterii prezenţi la finala Cupei României dintre Dinamo şi CFR Cluj, care va avea loc pe 17 mai, de la 21:30, vor putea face donaţii în urnele ce vor fi amplasate lângă cele două magazine mobile ale clubului Dinamo din apropierea Arenei Naţionale. După meci, cele două urne vor fi predate jucătorilor de la FC Dinamo, urmând ca aceştia să trimită banii strânşi către familia lui Ekeng.

Camerunezul Patrick Ekeng (26 de ani) a murit după ce a suferit un şoc cardiogen şi s-a prăbuşit pe teren în minutul 69 al partidei Dinamo - Viitorul, scor 3-3, la doar şapte minute după ce intrase pe teren. Medicii au încercat să-l resusciteze pe mijlocaş peste 80 de minute, fără succes însă.

Fostul fotbalist a fost înmormântat duminică în capitala Camerunului, Yaounde, după ce în noaptea de sâmbătă spre duminică, sicriul cu trupul neînsufleţit al sportivului camerunez a fost depus la Palatul Sporturilor.

Formația Dinamo întâlnește, marți, de la ora 21,30, pe Arena Națională din Capitală, echipa CFR Cluj, în finala Cupei României la fotbal.

Etichete: antrenor dinamo, Dinamo, dinamo cfr cluj, FINALA CUPEI ROMÂNIEI, Mircea rednic

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE