Firea: În momentul în care se taie bugetul PMB, atunci Guvernul ar trebui să preia şi atribuţiile



Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, la sosirea la reuniunea Asociaţiei Municipiilor din România că, în momentul în care se taie buget de la PMB, atunci Guvernul ar trebui să preia şi atribuţiile Primăriei Capitalei. La rândul său, Robert Negoiţă, preşedintele Asociaţiei Municipiilor din România şi primarul Sectorului 3, a spus că în România este "cea mai subfinanţată administraţie publică locală din Europa", ceea ce este inadmisibil.

Firea si Dragnea
Firea și Dragnea

Robert Negoiţă, preşedintele Asociaţiei Municipiilor din România şi primarul Sectorului 3, a spus că sistemul de termoficare, transportul public, iluminatul, parcurile şi locurile de joacă, asistenţa socială, străzile sunt gestionate de administraţia locală.

"Or, noi suntem cea mai subfinanţată administraţie publică locală din Europa. Consider că este inadmisibil aşa ceva. Cota minimă ca să nu pierdem bani raportat la 2017 este de 66%, deci aceasta este cota minimă, dar consider că este puţin, pentru că trebuie îndreptată şi eroarea care a fost făcută în 2010, când au fost tăiate bugetele administraţiei publice locale", a spus Negoiţă.

La rândul său, Emil Boc, primarul din Cluj-Napoca, a spus că speră să se revină la normalitate.

"Anul trecut am pierdut 28 de milioane de euro din bugetul local în urma prevederilor de la nivel naţional şi nu doresc nici eu şi cred că nici alţi primari de municipii să mai fim văduviţi de resurse financiare întrucât cele mai importante probleme cu care se confruntă oamenii sunt la nivelul oraşelor. Sunt probleme legate de trafic, probleme legate de siguranţă, probleme legate de locuinţe sociale, probleme legate de parcări... dacă ne sunt luaţi banii cu ce o să putem face aceste obiective pe care oamenii le aşteaptă? Sper să nu se concretizeze ceea ce s-a anunţat şi să se revină la normalitate, adică la situaţia de dinainte de 2018 sau altfel spus la o cotă de minim 60% din impozitul pe venit alocată administraţiilor locale", a explicat Boc.

El a afirmat că nu vrea să se gândească la ce se va întâmpla dacă nu se acceptă acest lucru.

"Vom discuta raţional în primul rând aceste aspecte şi să explicăm că subsidiaritatea şi Uniunea Europeană înseamnă ca decizia să fie lăsată la autoritatea care este cel mai aproape de cetăţean, iar pentru a-i putea rezolva problemele evident că ai nevoie de resurse financiare. Iar mai mult decât atât, ce se întâmplă peste tot în Europa, este aşa-numita revoluţie a devoluţiei. Ce înseamnă asta? Că tot mai multe probleme se întâmplă la nivel local şi autorităţile centrale lasă mai multe resurse financiare la nivel local pentru a se putea descurca cu problemele, repet, de trafic, de locuinţe sociale şi sărăcie, problemele legate de parcări, problemele legate de locuri de muncă, de investiţii. Noi nu avem probleme cu migraţia şi terorismul aşa cum au alte oraşe europene dar avem probleme la fel de complicate. Concluzia este mai multe resurse la autoritatea locală pentru că ea este prima care stă în faţa cetăţenilor", a spus Boc.

Boc a afirmat că un procent de 60 pentru admnistraţiile de municipii "lasă loc" şi pentru consiliile judeţene şi pentru celelalte administraţii locale.

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a menţionat că preşedintele AMR, Robert Negoiţă, a făcut demersuri de mai mult timp, solicitând întâlniri cu cei care realizează bugetul, "ca să nu existe situaţia de astăzi, să se anunţe în scurt timp publicarea pe site a proiectului de buget, dar consultarea să aibă loc tot astăzi".

"Hai să spunem că au fost sărbătorile, a fost o perioadă cu zile libere, dar să sperăm că nu sunt doar întâlniri protocolare şi să se ţină cont de părerile noastre. Nu este vorba despre bugetele pe care le gestionează primarii în scop personal, ci despre proiecte de investiţii ale ţării. Principiul european este cel al descentralizării. (...) Bucureştiul contribuie cu 25 la sută la produsul intern brut naţional şi se întoarce foarte puţin la bucureşteni, ceea ce este o mare nedreptate. Susţin toate proiectele din ţară, dar nu am cum să nu susţin, ca primar general, proiectele din Capitală. Potrivit ultimului recensâmânt, suntem 2.200.000 de locuitori, dar potrivit recensâmântului neoficial, dar real, împreună cu studenţii, cu cei care muncesc în Bucureşti, dar nu au buletin de Bucureşti, cu turiştii, suntem aproape 4 milioane de cetăţeni, într-un municipiu cu buget mic, nu de talia unei capitale", a spus Firea.

Ea a adăudat că anul trecut s-au tăiat nişte bani, dar a sperat că anul acesta se revine, aşa cum s-a promis.

"Din ce am văzut pe surse, pentru că nu am avut acces la datele reale ale proiectului de buget, se vorbeşte tot despre diminuare, ceea ce ar fi dramatic. Sunt serviciile publice care reprezintă securitatea cetăţenilor, sunt toate instituţiile oficiale, noi nu putem să întrerupem transportul în comun, livrarea energiei termice, cele 20 de spitale, investiţiile în infrastructură. Sunt convinsă că există soluţii, mai ales că auzim în fiecare seară că ţara este pe plus, bugetul este pe plus, economia duduie. Păi dacă duduie de ce trebuie să se taie de la Dezvoltare?", a spus Firea.

Ea a mai spus că orice diminuare sub alocarea de anul trecut înseamnă ă fie afectate în primul rând serviciile publice şi investiţiile.

"Noi am primit anul trecut 55 la sută, deşi am cerut 60 la sută. Orice diminuare sub ceea ce s-a alocat anul trecut va însemna să fie afectate în primul rând serviciile publice şi investiţiile. În momentul în care se taie buget de la PMB, atunci Guvernul ar trebui să preia şi atribuţiile Primăriei Capitalei, şi anume Ministerul Transporturilor să preia STB, să plătească subvenţia şi investiţiile, Ministerul Energiei să preia RADET, Ministerul Sănătăţii să preia cele 20 de spitale, să le finanţeze. Nu se poate ca PMB să aibă atribuţii, dar să nu aibă buget.
(...) Sper să fie multă raţiune, iar deciziile să fie luate cu gândul la cetăţeni, nu din răzbunări politice. Bugetul să fie creionat pentru cetăţeni, nu din simpatie sau antipatie pentru un primar sau altul", a declarat Firea.

Ea a susţinut că bugetul nu trebuie să fie unul electoral.

"Merg întotdeauna pe bună credinţă. Mi-aş dori să nu manipulăm populaţia, să nu folosim în scop electoral bugetul naţional, să ne gândim că toţi românii, ne plac sau nu, să aibă un grad de dezvoltare şi civilizaţie. Mi-aş dori ca bugetul să nu fie unul electoral", a spus Firea.

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, participă, marţi, la reuniunea Asociaţiei Municipiilor din România şi la o întâlnire cu premierul Viorica Dăncilă şi cu ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.

Luni, primarii de municipii din România acuzau Guvernul de lipsă de transparenţă în construcţia bugetului pentru anul 2019 şi afirmau că este pentru prima dată când nu au fost consultaţi, ba mai mult, solicitările lor privind dialogul au fost refuzate. Primarii acuzau că au aflat din presă că bugetul ar urma să fie aprobat până joi, fără ca problema banilor alocaţi Unităţilor Administrativ Teritoriale (UAT) să fie dezbătută. Asociaţia Municipiilor din România solicita o întâlnire urgentă cu Viorica Dăncilă şi o invita la şedinţa Comitetului Director, convocată pentru marţi.

Etichete: buget, firea, pmb

0/2 COMENTARII
Nume*
02 Feb 12:22
+0
VOTURI
-0
Nasol, nu mai sunt bani de festivaluri si carnati de Cartea recordurilor
MARINELU
30 Jan 09:23
+0
VOTURI
-0
Nu sunt bani de panselute, borduri, bancute colorate, slarii nesimtite? Renuntati la politica!

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE