Firea promite că va face "REVOLUŢIE" în materie de trafic în Capitală. Ce soluţii propune



Primar general ales al Capitalei, Gabriela Firea, spune că va face "revoluție în materie de trafic" în București. Firea susţine că are "foarte multe soluții care vor decongestiona traficul" şi că într-o jumătate de an se va circula mult mai ușor în Capitală.

Gabriela Firea a precizat, la Digi 24, că primul pas pe care îl va lua în calitate de primar general al Capitalei va fi să suplimenteze bugetul RATB ca să fie reparate autobuzele stricate al regiei.

Voi face revoluție în materie de trafic în Capitală. Am foarte multe soluții care vor decongestiona traficul. În primul rând, investiții masive în transportul public, voi propune acordarea de urgență a bugetului necesar pentru ca aceste autobuze stricate să intre în trafic. Împreună cu Poliția Capitalei vom face în așa fel încât să avem un sistem de semaforizare inteligent așa cum se întâmplă în orice Capitală europeană. De asemenea, aș dori să se încheie de urgență lucrările la metroul din Drumul Taberei.

Lucrurile deja se mișcă. Peste două săptămâni voi merge la Bruxelles pentru a debloca proiectele cu fonduri europene care sunt acum înghețate. De un an de zile nu s-a mai lucrat deloc pentru deblocarea acestor fonduri.

În jumătate de an se va vedea că se vor schimba lucrurile în București. Într-o jumătate de an se va circula mult mai ușor în București. Sunt soluții identificate. M-am consultat cu mulți specialiști în domeniul traficului, transportului și toți mi-au spus că deși avem un plan de mobilitate urbană multe lucruri nu se respectă", a spus Gabriela Firea.

CITEŞTE ŞI Transportul cu RATB ar putea fi GRATUIT. Anunţul noului primar al Capitalei, Gabriela Firea 

De asemenea, Gabriela Firea a precizat că ea își dorește ca transportul public să fie gratuit și a declarat că a discutat deja cu RATB despre această soluție.

„Un bilet RATB ar costa în mod normal, dacă s-ar calcula tot ce include stabilirea prețului unui produs, în cazul nostru unui bilet, aproape șase lei. În mod normal, bucureștenii îl cumpără cu 1,3 lei. Diferența e plătita de primărie. Pensionarii au gratuitate și mentinem, nu dorim să introducem plata. Liceenii și studenții plătesc 50%. Am făcut un calcul foarte simplu. Când spui că vrei să dezvolți, să modernizezi transportul public, pentru ca bucureşteanul să lase mașina acasă, atunci trebuie să oferi dovezi concrete. Multe autobuze în trafic, ca să vina regulat, autobuzele să aibă aer condiționat și sisteme de încălzire, să fie confortabil să stai în autobuz, de aceea trebuie ca investiția să fie ca cele 1.000 de autobuze ale RATB să fie în trafic și a achiziționării a cel puțin 100 pentru a acoperi toate liniile în condiții decente", a spus Gabriela Firea.

Viitorul primar al Capitalei vrea să facă transportul public gratuit din bugetul Primăriei Capitalei.

„E opțiunea mea. Din bugetul municipalității, dar fără să luam de la alte capitole. Rentabilizând activitatea acestei regii, care se transformă în foarte scurt timp în societate 100% a municipalității, pentru că așa e regulamentul UE și numai așa poate prelua întreaga structură și activitate de transport public", a precizat Gabriela Firea.

De asemenea, Gabriela Firea a atras atenția că acest proiect nu va lăsa angajații RATB șomeri, întrucât ea plănuiește să creeze locuri noi de muncă

„Fac o precizare, pentru că au apărut semne de întrebare, pentru că din cei peste 10.000 de angajați ai RATB, aproape 1.000, dacă s-ar renunța la plata biletului, ar rămâne fără loc de muncă, pentru că sunt controlori și casieri. Le transmit tuturor că nimeni nu va fi dat afară, pentru că intenționez să creez locuri de muncă, sub nicio forma să cresc numărul șomerilor. Am discutat cu sindicatul, conducerea RATB. Există soluții pentru ca acele persoane să fie preluate într-o altă formă de activitate plătita corespunzător pregătirii și experientei și să nu existe niciun şomer", a subliniat Gabriela Firea.

Gabriela Firea a mai spus că se aștepta să câștige, dar nu cu un scor atât de mare. Ea adaugă că nu a fost sigură că va câștiga până în ultima zi de campanie.

Etichete: Gabriela Firea trafic Bucuresti, RATB, solutii trafic Bucuresti, trafic Bucureşti

0/8 COMENTARII
liliana
09 Jun 15:16
+0
VOTURI
-0
Eu sunt de acord cu lasatul masinii acasa dar pentru asta trebuiesc parcari; eu nu inteleg de ce nu se construiesc parcari etajate sau subterate. pe fiecare loc disponibil; se rezolva astfel mai multe probleme: iti stii masina in siguranta, banii de la taxa se pot folosi pentru amortizarea investitiei sau in alte scopuri si se mai golesc strazile ticsite de masini, parcate una langa alta si printre care trebuie sa te strecori la mm mai ceva ca examenele de indemanare pentru profesionisti....
kaa
09 Jun 13:04
+0
VOTURI
-0
Bine ca te fte pe tine grija, Cretinis, sa taxezi oamenii. Centura e pentru cei care fac tranzit. Fara ei se va circula ok si nu va fi nevoie de nici o taxa. Mai ales una care nu se justifica, am dat argumente.
dani
09 Jun 10:45
+0
VOTURI
-0
Mai grav decât traficul rutier al capitalei e că încă ne punem viețile în pericol în stațiile de tramvai înguste lipsite de balustrade de protecție.
gvv
09 Jun 10:42
+0
VOTURI
-0
Când vor începe noi lucrări la căile de rulare ale liniilor de tramvai în vederea modernizării peroanelor înguste lipsite de balustrade de protecție?Suportăm de mai bine de 16 ani pericolele astea publice.A vedea Bulevardul Basarabia,Strada Barbu Văcărescu,Bulevardul Ion Mihalache,Calea Giulești,Calea Călărașilor,Bulevardul Corneliu Coposu,Calea Șerban Vodă,Bulevardul Gheorghe Șincai Bulevardul Nerva Traian,Bulevardul Chișinău etc etc.Ar trebui trase semnale de alarmă având în vedere că-i în joc viața pietonilor.Și lucrările de extindere a M4 în direcția Șoseaua Viilor Piața Eroii Revoluției Șoseaua Giurgiului când vor începe?Și în privința transportului cu troleibuzele și cu autobuzele când va avea RATB troleibuze și autobuze articulate?
Cris
09 Jun 09:25
+0
VOTURI
-0
Si-atunci, daca lumea o ia pe centura, ce te phoote pe tine grija de taxa de centru? Stai pe centura si lasa centrul in pace, soldane!
kaa
09 Jun 08:56
+0
VOTURI
-0
Numai la taxat si jupuit oamenii va e gandul, daca se finalizeaza centura nici nu mai e nevoie de taxa de tranzit ca lumea o ia de buna voie pe centura, mai ales daca e vorba de A0.
Noi ne comparam centrul cu cel al Londrei? Sau infrastructura (centura autostrada, inel median, etc)? Sau transportul in comun?
alex
09 Jun 05:30
+0
VOTURI
-0
Daca imbunatatirea transportului public nu da roade poate se va introduce si o taxa de centru pt cei care-l tranziteaza ( asta dupa ce se finalizeaza centura capitalei), asa cum se intampla la Londra.
DAN
09 Jun 00:44
+0
VOTURI
-0
Taxe de parcare mari in centrul Capitalei si se descongestioneaza tot traficul din centru, Piata Unirii.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE