Firea: S-a deschis oferta pentru cele 100 de tramvaie ce vor fi luate din fonduri europene



Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat, vineri, că s-a deschis oferta pentru cele 100 de tramvaie care vor fi achiziţionate din fonduri europene.

Tramvaie blocate
Tramvaie blocate

"Astăzi s-a deschis oferta privind cele 100 de tramvaie pe care le achiziţionăm din fonduri europene, suma totală fiind de 212 de milioane de euro. (...) După deschiderea ofertelor, urmează procedura normală de achiziţie, ne-am dori foarte mult ca această procedură să nu fie prea îndelungată. (...) Tot pe fonduri europene, PMB va achiziţiona, pe lângă cele 100 de tramvaie, 100 de autobuze electrice. Valoarea totală a contractului e de 55 milioane euro. Chiar luna viitoare vom urca în SICAP şi acest proiect", a declarat Firea, într-o conferinţă de presă.

Ea a menţionat că alte două proiecte privind 100 de troleibuze, respectiv 130 de autobuze hibrid sunt pe Fondul de Mediu. Gabriela Firea a precizat că pentru primul proiect deschiderea ofertelor va avea loc pe 15 aprilie, iar pentru cele 130 de autobuze hibrid pe 7 mai.

"În ceea ce priveşte programele europene unde se acordă finanţări nerambursabile în perioada 2014 - 2020, PMB a depus proiecte în valoare totală de 639 de milioane de euro. Pentru trei dintre aceste proiecte, în valoare de 408 milioane de euro, sunt deja semnate contracte de finanţare, vă dau şi exemple - extinderea staţiei de epurare Glina şi liniile de tramvai 55 şi 40. În plus, mai avem în pregătire proiecte în valoare de 320 de milioane de euro pentru reabilitarea sistemului de termoficare, extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi conservarea patrimoniului. Lucrăm, aşadar, în acest moment, la proiecte europene a căror valoare se ridică la 959 milioane de euro", a precizat Firea.

Sorin Chiriţă, city manager al Primăriei Municipiului Bucureşti, a vorbit despre înlocuirea a 200 km de conductă primară în reţeaua de termoficare. "În 2016, nu am găsit nimic, deşi existau alocaţi bani pentru acest proiect, pentru reabilitarea sistemului, vorbim despre înlocuirea a 200 km de conductă primară, de reţea primară, pentru care astăzi avem finalizată strategia de termoficare, aprobată de CGMB, avem finalizat studiul de fezabilitate, proiectul e estimat la aproximativ 248 de milioane euro, el va fi depus în cadru Axei 7", a explicat Chiriţă.

 

Etichete: firea, fonduri europene, ofertă, tramvai

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h