Firea vrea modificarea legii achiziţiilor publice



Primarul Capitalei susţine că legea achiziţiilor publice ar trebui modificată, precizând că, în prezent, contestarea unor licitaţii poate bloca achiziţii utile pentru cetăţeni.

 Gabriela Firea
Gabriela Firea

"Ne dorim o dezbatere cât mai urgentă a amendamentelor pentru acest pachet de legi care, aşa cum am spus de nenumarate ori, blochează în prezent dezvoltarea oraşelor. Am transmis şi eu, şi colegii mei, primarii de sectoare, anumite amendamente la legea achiziiţiilor, pentru ca aceasta legislaţie să fie îmbunătăţită urgent, să devină un act legislativ european şi nu unul în care pur şi simplu s-au introdus niste elemente care frânează dezvoltarea", a declarat Gabriela Firea.

Edilul Capitalei susţine că în urma contestaţiilor făcute la licitaţii, acestea pot fi suspendate, dând exemplu licitaţia RATB pentru achiziţionarea a 400 de autobuze, lansată în iulie, însă suspendată ca urmare a constestaţiilor depuse de mai mulţi operatori economici. Licitaţia a fost reluată săptămâna trebută.

"Din cauza unor contestaţii, am pierdut practic toată vara aşteptând să se facă aceasta analiza, licitaţia a fost reluată joia trecută, dar este timp pierdut în detrimentul bucureştenilor. Şi ca acest caz sunt altele multe în ţară", a completat primarul.

Firea susţine că legislaţia privind achiziţiile şi corecţiile frecvente care le sunt solicitate administraţiilor locale la dosarele pentru accesare fondurilor europene duc la excedent bugetar, transmite Mediafax.

"Excedentul bugetar nu poate fi pus în cele mai multe situaţii pe seama slabului management administrativ local. (..) Prevederile actualei legislaţii privind achiziţiile împiedică achiziţiile în România, nu le stimulează, de aceea ne trezim la sfârşitul anului bugetar cu bani pe care nu am reusit să îi cheltuim. În alte ţări europene, o achiziţie publică locală nu durează mai mult de două, trei luni, în timp ce la noi, o procedura de achiziţie publiă poate dura chiar ani zile. (..) O altă cauză pentru care primăriile înregistrează excedent bugetar este faptul că se dau foarte multe corecţii pe fonduri europene", a mai spus edilul.

Precizările au fost făcute în cadrul şedinţei Adunării Generale a Asociaţiilor Muncipiilor din România, întâlnire la care a participat şi premierul Mihai Tudose. Un alt subiect al discuţiei a fost Legea parteneriatului public-privat.

"Suntem cu toţii interesaţi ca Parlamentul să demareze mai grabnic dezbaterea şi apoi votul pe Legea parteneriatului public privat, pentru că ne dorim, ca autorităţi publice locale, să stabilim cât mai multe parteneriate cu investitori români şi străini, pentru că acestea înseamna de fapt baza progresului comunităţilor pe care le reprezentăm", a spus Firea.

Mihai Tudose a dat asigurări că "proiectul parteneriatului public privat va fi adoptat în şedinţa de Guvern de miercuri sau săptămâna viitoare, printr-o Ordonanţă. Tot săptămâna viitoare, Legea Parteneriatului Public Privat va fi publicată în Monitorul Oficial al României", potrivit Primăriei Capitalei.

Etichete: Bucureşti, firea, Gabriela Firea, legea achizitiilor publice

350/1137 COMENTARII
stanimirPap
08 ian 17:16
+0
VOTURI
-0
http://9d7.info/how-to-use-alprazolam-for-alcohol-withdrawal/ phanoMumnlilsChoom
lyutPap
08 ian 14:50
+0
VOTURI
-0
http://9d7.info/how-to-use-alprazolam-for-alcohol-withdrawal/ phanoMumnlilsChoom
juanPap
08 ian 12:07
+0
VOTURI
-0
http://7j6.info/why-is-ambien-abuse/ phanoMumnlilsChoom
bryanPap
08 ian 09:02
+0
VOTURI
-0
http://7j6.info/why-is-ambien-abuse/ phanoMumnlilsChoom
marjoriePap
08 ian 01:17
+0
VOTURI
-0
http://carnuts.us/does-adipex-have-any-drug-interactions/ phanoMumnlilsChoom
barbaraPap
07 ian 22:53
+0
VOTURI
-0
http://carnuts.us/does-adipex-have-any-drug-interactions/ phanoMumnlilsChoom
vitoslavPap
07 ian 19:56
+0
VOTURI
-0
http://merkuri.us/how-long-does-adderall-stay-in-your-system/ phanoMumnlilsChoom
mladPap
07 ian 16:46
+0
VOTURI
-0
http://merkuri.us/how-long-does-adderall-stay-in-your-system/ phanoMumnlilsChoom
jeremiahPap
07 ian 10:30
+0
VOTURI
-0
http://binav.info/how-long-does-alprazolam-stay-in-your-system/ phanoMumnlilsChoom
sybilPap
07 ian 08:07
+0
VOTURI
-0
http://binav.info/how-long-does-alprazolam-stay-in-your-system/ phanoMumnlilsChoom
gradislavaPap
07 ian 00:14
+0
VOTURI
-0
http://thaiagra.us/cialis-overdose-symptoms/ phanoMumnlilsChoom
mackenziePap
06 ian 21:27
+0
VOTURI
-0
http://7j6.info/whats-your-ambien-dosage/ phanoMumnlilsChoom
sheilaPap
06 ian 20:40
+0
VOTURI
-0
http://gufrz.us/how-xanax-worked/ phanoMumnlilsChoom
borislavPap
06 ian 17:36
+0
VOTURI
-0
http://7j6.info/whats-your-ambien-dosage/ phanoMumnlilsChoom
gorimiraPap
06 ian 07:38
+0
VOTURI
-0
http://7j6.info/the-effects-of-ambien-use/ phanoMumnlilsChoom
predslavaPap
06 ian 06:00
+0
VOTURI
-0
http://brony.us/what-drug-class-is-ambien/ phanoMumnlilsChoom
stevenPap
06 ian 05:14
+0
VOTURI
-0
http://7j6.info/the-effects-of-ambien-use/ phanoMumnlilsChoom
mladPap
06 ian 00:22
+0
VOTURI
-0
http://thaiagra.us/ phanoMumnlilsChoom
tverdimiraPap
05 ian 20:55
+0
VOTURI
-0
http://thaiagra.us/ phanoMumnlilsChoom
miloslavaPap
05 ian 17:34
+0
VOTURI
-0
http://carnuts.us/adipex-overdose-treatment/ phanoMumnlilsChoom
robertPap
05 ian 13:07
+0
VOTURI
-0
http://carnuts.us/adipex-overdose-treatment/ phanoMumnlilsChoom
johnPap
05 ian 10:29
+0
VOTURI
-0
http://7j6.info/ phanoMumnlilsChoom
fredaPap
05 ian 08:56
+0
VOTURI
-0
http://7j6.info/ phanoMumnlilsChoom
cliffordPap
05 ian 07:06
+0
VOTURI
-0
http://9d7.info/ phanoMumnlilsChoom
luchezarPap
05 ian 05:33
+0
VOTURI
-0
http://9d7.info/ phanoMumnlilsChoom
gorimirPap
05 ian 03:22
+0
VOTURI
-0
http://merkuri.us/what-drug-class-is-adderall/ phanoMumnlilsChoom
evelynPap
04 ian 23:49
+0
VOTURI
-0
http://merkuri.us/what-drug-class-is-adderall/ phanoMumnlilsChoom
albertPap
04 ian 19:57
+0
VOTURI
-0
http://binav.info/how-does-generic-alprazolam-work/ phanoMumnlilsChoom
kayleePap
04 ian 16:45
+0
VOTURI
-0
http://binav.info/how-does-generic-alprazolam-work/ phanoMumnlilsChoom
laurenPap
04 ian 14:44
+0
VOTURI
-0
http://brony.us/what-drug-class-is-ambien/ phanoMumnlilsChoom
ralphPap
04 ian 08:55
+0
VOTURI
-0
http://bokepku.us/order-cheap-alprazolam-online/ phanoMumnlilsChoom
devinPap
04 ian 07:13
+0
VOTURI
-0
http://thaiagra.us/does-cialis-help-with-anxiety/ phanoMumnlilsChoom
harryPap
04 ian 05:39
+0
VOTURI
-0
http://thaiagra.us/does-cialis-help-with-anxiety/ phanoMumnlilsChoom
kylePap
04 ian 04:19
+0
VOTURI
-0
http://bokepku.us/order-cheap-alprazolam-online/ phanoMumnlilsChoom
sybilPap
04 ian 02:38
+0
VOTURI
-0
http://9d7.info/how-does-alprazolam-make-you-feel/ phanoMumnlilsChoom
vitoslavPap
03 ian 22:24
+0
VOTURI
-0
http://9d7.info/how-does-alprazolam-make-you-feel/ phanoMumnlilsChoom
evanPap
03 ian 19:24
+0
VOTURI
-0
http://9d7.info/ phanoMumnlilsChoom
audreyPap
03 ian 18:16
+0
VOTURI
-0
http://ssaa.info/are-you-abusing-adipex/ phanoMumnlilsChoom
svyatoborPap
03 ian 16:41
+0
VOTURI
-0
http://9d7.info/ phanoMumnlilsChoom
gabriellaPap
03 ian 13:39
+0
VOTURI
-0
http://ssaa.info/are-you-abusing-adipex/ phanoMumnlilsChoom
luccilePap
03 ian 08:24
+0
VOTURI
-0
http://tsxk.info/can-dogs-safely-take-adderall/ phanoMumnlilsChoom
gorimiraPap
03 ian 07:32
+0
VOTURI
-0
http://merkuri.us/order-cheap-adderall-online/ Order Cheap Adderall Online phanoMumnlilsChoom
masonPap
03 ian 05:23
+0
VOTURI
-0
http://merkuri.us/order-cheap-adderall-online/ Order Cheap Adderall Online phanoMumnlilsChoom
christopherPap
03 ian 03:04
+0
VOTURI
-0
http://binav.info/alprazolam-withdrawal-symptoms/ Alprazolam Withdrawal Symptoms phanoMumnlilsChoom
gorislavaPap
03 ian 02:24
+0
VOTURI
-0
http://tsxk.info/can-dogs-safely-take-adderall/ phanoMumnlilsChoom
aaronPap
02 ian 23:01
+0
VOTURI
-0
http://carnuts.us/adipex-on-a-plane/ Adipex On A Plane? phanoMumnlilsChoom
adrianPap
02 ian 18:25
+0
VOTURI
-0
http://merkuri.us/what-is-adderall/ What Is Adderall? phanoMumnlilsChoom
stevenPap
02 ian 14:18
+0
VOTURI
-0
http://binav.info/i-order-alprazolam-online/ I Order Alprazolam Online phanoMumnlilsChoom
velimirPap
02 ian 10:44
+0
VOTURI
-0
http://carnuts.us/daily-dosage-of-adipex/ Daily Dosage Of Adipex phanoMumnlilsChoom

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h