Firma care administrează groapa de gunoi a Sectorului 1 riscă să piardă AUTORIZAŢIA DE FUNCŢIONARE



Comisarul general al Gărzii de Mediu, Bogdan Trif, a anunţat că firma care administrează groapa de gunoi a Sectorului 1 se află în procedură de revizuire a autorizaţiei, măsura fiind luată după ce aproximativ o mie de sesizări de la cetăţeni au fost transmise în ultimul timp, sesizări care reclamă un puternic miros care provine, cel mai probabil, de la depozitul de deşeuri.

Groapa de Gunoi Chiajna
Groapa de Gunoi Chiajna

"Avem un număr de aproximativ 1.000 de sesizări de la cetăţeni ai Bucureştiului şi ai judeţului Ilfov car reclamă un puternic miros cu caracter repetitiv, în fiecare seară, şi care afectează cartierele Pajura, Bucureştii Noi, Crângaşi, Militari, Drumul Taberei, comuna Chiajna şi localitatea Chitila. Am solicitat Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bucureşti să efectueze măsurători cu autolaboratorul din dotare în zonele unde s-au înregistrat aceste sesizări pentru a identifica poluantul. În urma interpretărilor buletinelor de analiză, s-a stabilit că poluantul care are limitele depăşite este hidrogenul sulfurat", a declarat, duminică, Bogdan Trif, comisarul general al Gărzii Naţionale de Mediu.

Din datele preliminare, "s-ar părea că principala sursă este depozitul de deşeuri amplasat în Sectorul 1 al Capitalei", a mai precizat Trif.

El a mai arătat că, începând de luni, Garda Naţională de Mediu va desfăşura o acţiune de control pentru a identifica fără dubii sursele de emisie care cauzează acestă poluare.

"Este o problemă de durată, sperăm cât mai scurtă, pentru că încă nu este identificată sursa de poluare, dar a fost identificat poluantul. În cursul acestui an, societatea care administrează groapa de gunoi de la Chiajna a fost sancţionată contravenţional pentru nerespectarea autorizaţiilor de mediu, astfel că, la ora actuală, se află în procedură de revizuire a autorizaţiei. În ultima perioadă, s-au aplicat sancţiuni contravenţionale societăţii, de aproximativ 430.000 de lei", a mai declarat Trif.

Comisarul general nu a dorit să pronunţe numele companiei. "Nu aş vrea să pronunţ eu numele companiei, este deocamdată o sursă potenţială de poluare. Este vorba despre firma care administrează groapa de deşeuri menajere amplasată în Sectorul 1 al Capitalei. Dacă va fi descoperit poluatorul, acesta va primi o notificare prin care sunt somaţi să-şi rezolve problemele în maximum 60 de zile. Dacă nu rezolvă problemele în acest interval, o să le fie suspendată activitatea pe o perioadă maximă de şase luni, timp în care au posibilitatea să-şi remedieze deficienţele, dacă nu, le va fi anulată autorizaţia de mediu", a completat Trif.

Comisarul general al Gărzii de Mediu mai susţine că poluarea este doar olfactivă şi nu pune în pericol sănătatea populaţiei, la concentraţiile pe care le-a identificat la data măsurătorilor, ci produce doar un disconfort accentuat.

Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache, a solicitat, joi, Gărzii de Mediu să ia în regim de urgenţă toate măsurile pentru a obliga proprietarii gropii de gunoi IRIDEX să se încadreze în parametrii de mediu prevăzuţi de lege, în zonele afectate de disconfortul olfactiv constatându-se depăşiri ale nivelului de hidrogen sulfurat.

Primăria Sectorului 1 a susţinut că rampa ecologică Chiajna - Bucureşti constituie "o veritabilă bombă ecologică pentru locuitorii din cartierele mărginaşe ale Sectorului 1" şi în urma sesizărilor primite de la locuitorii din cartierele Pajura, Bucureştii Noi, Chitila, zona Şoselei de Centură, Străuleşti privind calitatea proastă a aerului, o echipă de specialişti s-a deplasat în zonă, constatând că toate sesizările sunt întemeiate.

"Disconfortul olfactiv din aceste zone este, cel mai probabil, provocat, de rampa ecologică Chiajna - Bucureşti (groapa de gunoi IRIDEX), care funcţionează din anul 1999, pe Strada Poiana Trestiei nr. 17-27 din Sectorul 1 al Capitalei", arată primăria.

Groapa de gunoi Chiajna face parte din complexul SC Iridex Group Import Export şi a început să funcţioneze acum 16 ani ca o rampă ecologică de gunoi. Între timp însă, locuitorii din zonă spun că aceasta a devenit un adevărat focar de infecţie. Iridex Group este proprietatea omului de afaceri Corneliu Pascu, fost senator al Partidului Conservator, ales pe liste comune cu PSD în legislaturile 2000-2004 şi 2004-2008.

Etichete: groapa de gunoi, Sector 1

0/1 COMENTARII
ccc
25 Jul 07:19
+0
VOTURI
-0
"Groapa" nu prea mai e groapa, e un deal maricel.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE