Fiscul NU se poate atinge de banii din campania electorală. Conturile NU pot fi executate silit



După doar o lună de la data în care Senatul a aprobat proiectul de lege care interzice Fiscului să execute silit, prin poprire, conturile de campanie electorală aparținând partidelor politice, Camera Deputaților s-a grăbit, miercuri, să adopte legea, cu majoritate absolută.

Fiscul NU se poate atinge de banii din campania electorala. Conturile NU pot fi executate silit (Foto avocatura.com)
Fiscul NU se poate atinge de banii din campania electorală. Conturile NU pot fi executate silit (Foto avocatura.com)

Noua lege permite partidelor să închirieze sediile aflate în patrimoniul propriu pentru orice tip de activitate. În prezent, închirierea spațiilor este permisă doar pentru conferințe sau acțiuni social-culturale și pentru organizarea birourilor parlamentare.

Proiectul de lege, inițiat de senatorii PSD Nicolae Moga, Șerban Nicolae și Florea Voinea, propunea inițial doar extinderea sferei de activității pentru care partidele pot închiria spații din propriile sedii.

Legea privind finanțarea partidelor prevede că acestea pot obține venituri din "închirierea spațiilor aflate în patrimoniul propriu pentru conferințe sau acțiuni social-culturale și pentru organizarea birourilor parlamentare".

Invocând dreptul la proprietate, care conferă titularului atributele posesiei, folosinței și dispoziției asupra bunului, precum și exercitarea acestora în mod absolut, senatorii PSD propun anularea limitării tipurilor de acțiuni pentru care se pot închiria spațiile aflate în patrimoniul partidelor.

Prin urmare, senatorii vor ca partidele să închirieze sediile aflate în patrimoniul propriu pentru orice tip de activitate, care să nu aducă însă "atingere moralei publice, ordinii sau imaginii partidului politic", scrie Profit.ro.




Etichete: campanie electorală, conturi, executare silita, Fisc

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h