Fost şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii, condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare



Balaban Grăjdan, fost șef al Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC), a fost condamnat de Înalta Curte de Casație și Justiție la 3 ani de închisoare cu suspendare. Decizia este definitivă şi a fost dată deoarece Grăjdan a emis o adresă prin care arăta că nu există prejudiciu în dosarul "Trofeul calității", în care era judecat Adrian Năstase.

Fost sef al Inspectoratului de Stat in Constructii, condamnat la 3 ani de inchisoare cu suspendare
Fost şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii, condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare
Foto: mondonews.ro

Balaban Grăjdan, fost șef al Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC), a fost condamnat definitiv luni de magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de favorizare a infractorului, după ce a emis o adresă prin care arăta că nu există prejudiciu în dosarul "Trofeul calității", în care era judecat fostul premier Adrian Năstase, transmite agerpres.ro.

Un complet de cinci judecători i-a respins luni apelul lui Balaban Grăjdan și a menținut decizia de condamnare dată de un alt complet în iunie 2015.

Potrivit DNA, în 22 mai 2012, Balaban Grăjdan, în calitate de inspector general al ISC, a emis către Înalta Curte de Casație și Justiție o adresă prin care inspectoratul contesta existența prejudiciului în dosarul "Trofeul calității", în care erau judecați Adrian Năstase, Irina Paula Jianu, Diana Gasparovici, Bogdan Popovici, Marina Popovici și Vasile Mihai Cristian.

"Inculpatul a emis această adresă la numai două zile de la numirea sa în funcție și înainte de preluarea efectivă a atribuțiilor specifice funcției de inspector general ISC. De asemenea, documentul a fost emis cu încălcarea dispozițiilor legale, a normelor interne privind circuitul documentelor și într-un sens contrar intereselor legitime ale ISC. Mai mult, inculpatul Balaban Grăjdan a premeditat săvârșirea infracțiunii, deoarece primele ordine emise de acesta în calitatea sa de inspector general al ISC vizau exclusiv facilitarea transmiterii către instanță a acestei adrese prin care îi favoriza pe inculpații judecați de instanța supremă. Conform documentului semnat de inculpat, în cauza penală respectivă, ISC nu ar fi înregistrat niciun prejudiciu financiar-contabil și nu s-ar fi putut constitui parte civilă în procesul penal, invocând în sprijinul afirmațiilor făcute, printre altele, un Raport al Curții de Conturi pentru anul 2004 care nu există", susțin procurorii.

În dosarul "Trofeul calității", prin sentința penală din 30 ianuarie 2012, ÎCCJ îi obligase pe Adrian Năstase, Paula Irina Jianu, Diana Gasparovici, Bogdan și Mariana Popovici la plata în solidar cu SC Eurografica SRL a peste 3,3 milioane lei despăgubiri civile către ISC și pe Paula Irina Jianu, Diana Gasparovici, Mariana și Bogdan Popovici, Vasile Mihai Cristian — la plata în solidar a peste 3,1 milioane lei cu titlu de despăgubiri civile.

DNA considera că, în aceste condiții, adresa emisă de Balaban Grăjdan crea premisele administrării de probe suplimentare și venea în sprijinul apărării inculpaților.

"Efectele acestui document au fost înlăturate ca urmare a adresei de revenire transmisă de către ISC. Ulterior, prin decizia penală nr. 60 din 20 iunie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție — Completul de 5 judecători a dispus condamnarea inculpaților și obligarea acestora la plata de despăgubiri civile către ISC", mai arată DNA.

Etichete: Adrian Năstase, balaban grajdan, isc

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE