Fosta fabrică Spicul din Capitală devine centru de birouri



Fabrica de pâine cu o istorie de 160 de ani a intrat în faliment, dar pe terenul ei se vor ridica proiecte de 90.000 de metri pătraţi de birouri după investiţii de 160 de milioane de euro.

Fosta fabrica Spicul din Capitala devine centru de birouri
Fosta fabrică Spicul din Capitală devine centru de birouri

Terenul de sub fosta fabrică Spicul, aflat în partea de centru-vest a Capitalei, în zona Orhideea, va găzdui două proiecte de birouri a căror valoare se ridică la circa 160 de milioane de euro, confirmând astfel potenţialul zonei de lângă pasajul Basarab în ceea ce priveşte dezvoltările imobiliare de acest tip, anunţă Ziarul Financiar. 

În timp ce fondul de investiţii austriac CA Immo a început construirea clădirilor de birouri Orhideea Towers ce vor atrage investiţii de 75 de milioane de euro, la doar „o aruncătură de băţ", şi dezvoltatorul Forte Partners, controlat de Geo Mărgescu, Ionuţ Dumitrescu şi Johny Jabra, a anunţat că va demara anul viitor construcţiile la proiectul The Bridge, care va curpinde două imobile de birouri şi va presupune o investiţie de 85 de milioane de euro. Ambele proiecte sunt po­ziţionate pe parcele din terenul fostei fabrici de pâine Spicul şi vor aduce în piaţă peste 90.000 de metri pătraţi de birouri.

Cum arată noul proiect de birouri din Bucureşti, Orhideea Towers, cu investiţie de 75 mil. euro.FOTO

Fondul de investiții CA Immo, care deține în România cinci clădiri de birouri cu o suprafață închiriabilă de 106.000 de metri pătrați, a început în această toamnă dezvoltarea unui nou proiect pe piața locală. Orhideea Towers este amplasat în zona de centru-vest a Bucureştiului, în apropiere de stația de metrou Grozăvești și va absorbi o investiție totală de 75 de milioane de euro.

CITEŞTE ŞI Cum vor arăta turnurile de birouri din noul pol corporatist din Bucureşti. GALERIE FOTO

În partea de centru-vest a Ca­pi­talei, care cuprinde perimetrul Orhideea - Pasajul Ba­sa­rab şi împrejurimile sta­ţiilor de metrou Grozăveşti, Petrache Poenaru şi Politehnica, se conturează viitorul pol de birouri din Bucureşti, după zonele deja consacrate Piaţa Victoriei-Aviatorilor, Barbu Văcăres­cu-Floreasca, respectiv Pipera.

Etichete: birouri, Bucureşti, Capitală, fabrica spicul

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE