Fostul manager al Spitalului Malaxa: Scandalul meu se va întoarce împotriva Gabrielei Firea



Cel care trebuia să controleze cheltuielile făcute de Spitalul Malaxa în ultimele luni este Eduard Armeanu, membru PSD Ilfov, numit în luna iulie de primarul Gabriela Firea, la conducerea Administraţiei Spitalelor din Primăria Capitalei, scrie Gazeta Sporturilor. Fostul manager al Spitalului Malaxa, Florin Secureanu, s-ar fi întânit cu Eduard Armeanu, care i-ar fi "cerut ceva" din partea Gabrielei Firea. ”Scandalul meu se va întoarce împotriva Gabrielei Firea”, le spune Florin Secureanu amicilor săi.

Florin Secureanu
Florin Secureanu

Jurnaliştii de la GSP scriu că din 28 noiembrie, de când a apărut primul articol cu el, Florin Secureanu îşi anunţă apropiaţii cu care ia legătura că are o înregistrare clară a unei întâlnirii cu Eduard Armeanu, care i-ar fi spus că a venit în numele primarului Firea. "Secureanu a anticipat că PSD va cîştiga alegerile şi caută sprijin, ameninţând că altfel va face dezvăluiri despre ce i-a cerut Armeanu", explică unul dintre cunoscuţii lui Florin Secureanu.

Contactat de GSP, care l-a întrebat dacă, în calitate de director în Administraţia Spitalelor, s-a întâlnit cu Secureanu, unde anume şi ce au discutat, Eduard Armeanu a răspuns: "O singur dată, cred. (...) Cred că la Primărie. (...) Parcă am ieşit cu Secureanu şi pe stradă apoi. (...) Secureanu venise să aducă nişte hârtii în Primărie. Discutaserăm la telefon şi a venit apoi în persoană".

Întrebat, de asemenea, dacă pe parcursul discuţiei a invocat numele Gabrielei Firea, Armeanu a spus că nu crede, iar întrebat dacă există vreun motiv pentru care Secureanu să fi considerat această discuţie drept o presiune asupra lui, Armeanu a răspuns: "Mă îndoiesc".

"Nu cred că această înregistrare există! Am mai auzit chestia asta. (...) Da, am auzit că Secureanu a zis undeva, la o masă, că nu le mai poate da ălora bani că mi-a dat mie pentru campanie. Nu e adevărat!", a mai spus Eduard Armeanu.

Întrebat cum a cunoscut-o pe Gabriela Firea, Armeanu a răspuns: "Eu sunt membru PSD. Suntem colegi de partid. Şi am fost manager la Spitalul Judeţean Ilfov. Apoi am venit aici, în primărie. De asemenea, întrebat în ce organizaţie este membru, Armeanu a spus: "În Dolj, cred. Sau parcă m-au mutat în Ilfov acum. Nu ştiu exact. Încă o dată: nu cred că această înregistrare există! Sau, dacă există, este trucată!"

Jurnaliştii de la GSP au întrebat-o şi pe Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, dacă i-a delegat directorului Eduard Armeanu sarcina de a discuta cu şefii spitalelor din subordinea Primariei pe orice temă sau, specific, dacă l-a delegat pe Armeanu să discute cu Secureanu, când acesta era manager la Spitalul Malaxa, răspunsul fiind: "Categoric, nu!".

Cine este Eduard Armeanu

Fostul director al Spitalului Judeţean Ilfov Eduard Armeanu este director în Administraţia Spitalelor din 12 iulie 2016, când a fost numit prin "detaşare". Numirea a fost semnată în dreptul ştampilei de către Gabriel Bodnariu, directorul Administraţiei Spitalelor din Primărie. Armeanu, care face parte şi din conducerea PSD Ilfov, este asistent universitar la Facultatea de Medicină de la Universitatea Titu Maiorescu, unde este cadru didactic şi Florin Secureanu. În martie martie 2015, cei doi au fost reclamaţi la Decanat de către studenţi şi cadre didactice că lipsesc de la cursuri. Conducerea Universităţii susţine că problemele cu absenţele celor doi s-au rezolvat, iar acum Armeanu şi-a luat concediu fără plată de la Universitate pentru că a ajuns director la Administraţia Spitalelor. Din 2009, Eduard Armeanu, medic de familie, a condus Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov, aflat din anul 2010 în subordinea Consiliului Judeţean Ilfov. În 2012, un grup de 8 medici a despus la cancelaria premierului de atunci Victor Ponta o scrisoare prin care îi semnalează acte de corupţie ale managerului Eduard Armeanu, susţinând că au dovezi pentru cheltuieli inutile şi exorbitante şi abuzuri ale şefului spitalului. În iulie 2013, Agentia Naţională de Integritate a stabilit că Armeanu s-a aflat în incompatibilitate, în condiţiile în care între 2009 şi 2012 a deţinut simultan funcţia de manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Ilfov şi cea de administrator al societăţii comerciale Medfar Team SRL.

Finanţările Primăriei Capitalei pentru Spitalul Malaxa

GSP prezintă, miercuri, şi situaţia alocărilor făcute de Primăria Capitalei pentru Spitalul Malaxa, condus de Florin Secureanu. Numai în ultimii 8 ani, de când este în subordinea Primăriei, Malaxa a cheltuit 228 de milioane de lei, potrivit datelor pe care Primăria le-a transmis ziarului. Suma nu include cheltuielile angajate în 2016 şi neachitate încă. Astfel, 34% din bugetul Spitalului Malaxa în 2016 reprezintă cheltuielile salariale. La un buget de 39,2 de milioane de lei în 2016, cheltuielile salariale ale celor aproximativ 350 de oameni din "Malaxa" reprezintă 13,5 milioane de lei, dintre care 70% sînt salariile de bază şi 30%, sporuri.

Primăria susţine că, din toţi aceşti bani, "în mandatul Gabrielei Firea s-au alocat doar 530.000 lei, adică puţin peste 100.000 de euro".

Etichete: Eduard Armeanu, florin secureanu, florin secureanu arestat, Gabriela Firea, nereguli spital malaxa, Primăria Capitalei, spital malaxa

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE