Fostul patron Ultra Pro Computers, audiat la DIICOT



Fostul patron al firmei care gestiona magazinele Ultra Pro Computers, Cristian Fughină, este audiat miercuri la DIICOT, într-un dosar în care se fac cercetări privind falimentarea controlată a societăţii.

Fostul patron Ultra Pro Computers, audiat la DIICOT
Fostul patron Ultra Pro Computers, audiat la DIICOT

Potrivit unor surse citate de Mediafax, soţii Alina şi Cristian Fughină, precum şi tatăl fostului patron al firmei, Ştefan Fughină, ar fi urmărit, din 2010, falimentarea controlată a societăţii Ultra Pro Computers. Cei trei sunt suspectaţi că ar fi scos bani din societate, pe care i-ar fi băgat ulterior în offshore-uri aparţinând lui Laszlo Kiss, al cărui nume a apărut şi în dosarul privind delapidarea Petromservice. În acest fel, societatea ar fi acumulat datorii de peste 40 de milioane de euro la stat şi la bănci.

Procurorii DIICOT verifică în acest caz doar modul în care ar fi fost devalizată firma de IT, în cauză nefiind stabilit un prejudiciu. Anchetatorii fac perchezii la domiciliile soţilor Alina şi Cristian Fughină şi al lui Ştefan Fughină, precum şi la un sediu al Ultra Pro Computers, din Calea Floreasca, şi la domiciliile altor persoane.

În dosar sunt vizate 18 persoane, care urmează să fie aduse la audieri la DIICOT. În iunie 2010, Tribunalul Constanţa hotăra intrarea în faliment şi dizolvarea K Tech Electronics, societatea care gestiona magazinele Ultra Pro Computers. Printre creditorii companiei K Tech Electronics se număra, pe lângă instituţiile bancare, şi producători şi distribuitori IT internaţionali şi locali, instituţii de stat şi primării. Conform datelor publicate în 2010 de Tribunalul Constanţa, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Economică şi de Finanţe Publice Locale Iaşi, direcţiile generale ale Finanţelor Publice Brăila şi Constanţa, precum şi primăriile din Craiova, Arad şi Sector 6 Bucureşti, se aflau printre cei 114 creditori.

Dintre furnizorii de utilităţi, printre creditorii companiei se numărau Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice Bucureşti, CEZ Vânzare, Enel Energie, EON Gaz România, precum şi Electrocentrale Deva. Datoriile acumulate de companie se ridicau atunci la 28 milioane de euro. Cea mai mare datorie, de 3,5 milioane de euro, era către Banca Românească, în baza unui împrumut gajat cu cea mai mare parte a bunurilor.

K Tech Electronics a fost înfiinţată în anul 1997 de Alina şi Cristian Fughină. În 2008, afacerile societăţii au crescut cu 1,5%, la 252,84 milioane de lei, iar rezultatul activităţii a fost negativ, pierderi ridicându-se la 12,97 milioane de lei, de la un profit net de 457.751 lei în 2007, potrivit datelor de atunci de la Ministerul Finanţelor. În prima parte a anului 2009, afacerile K Tech Electronics au scăzut puternic, la puţin peste 56 milioane de lei, în timp ce pierderile au crescut cu peste 40% faţă de decembrie 2009, la peste 18 milioane de lei, potrivit datelor din raportul administratorului judiciar, BDO Conti Insolvency.

Cu un capital social de 11,4 milioane de lei, K Tech Electronics era controlată integral de Milena Trading Company Ltd (Statele Unite), administrată de Cristian Fughină.

Etichete: diicot, faliment

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE