Fostul șef al Oficiului Național pentru Protecția Martorilor și 6 angajați, arestați preventiv



Fostul şef al Oficiului Naţional pentru Protecţia Martorilor (ONPM), Adrian Bărăscu, cinci polițiști și un psiholog din cadrul aceleiași instituții au fost arestaţi pentru 30 de zile. 

Fostul sef al Oficiului National pentru Protectia Martorilor si 6 angajati, arestati preventiv
Fostul șef al Oficiului Național pentru Protecția Martorilor și 6 angajați, arestați preventiv

Judecătorii au decis, marţi seară, arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Adrian Bărăscu şi a angajaţilor ONPM Felicia Violeta Popa, Dan Cristian Puşcaş, Ion Octavian Nanu, Aurel Lehăduş, Marcel Daniel Gomeajă și Andreea Violeta Liţă, aceasta din urmă fiind psiholog în cadrul instituției. 

Decizia nu este definitivă, însă cei șapte vot fi duși în arestul Poliției Capitalei, scrie Agerpres. 

Adrian Bărăscu este acuzat de constituire a unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu, obținere ilegală de fonduri, deturnare de fonduri, fals intelectual, uz de fals și abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, toate în formă continuată, el fiind acuzat și de influențarea declarațiilor.

Potrivit DNA, membrii grupării conduse de Adrian Bărăscu au acționat, pe de o parte, în vederea supradimensionării cuantumului fondurilor bănești necesare protecției martorilor, iar, pe de altă parte, pentru reducerea cheltuielilor destinate folosului exclusiv al martorilor din program.

De asemenea, membrii grupului au acționat și în direcția deturnării unor sume de bani, prin achiziția directă de la furnizori preferați, a unor bunuri și servicii destinate înzestrării ONPM, precum și pentru dotarea funcționarilor instituției.

În plus, Adrian Bărăscu și subordonații săi au avut comportamente șicanatorii la adresa martorilor incluși în program.

Procurorii DNA susțin că martorii incluși în programul de protecție au fost puși în pericol prin expunerea lor în stațiuni aglomerate pentru ca funcționarii ONPM să își facă vacanțele pe litoral ori în stațiuni montane.

Astfel, martorii incluși în program au fost puși în pericol ''prin organizarea unor escorte supradimensionate și cu vizibilitate maximă ori ''plimbarea'' martorilor în zone care îi pun în pericol (stațiuni turistice aglomerate, în scopul realizării unor ''vacanțe'' pentru funcționarii ONPM)'', iar cei care au ''îndrăznit'' să conteste practicile ONPM au fost persecutați, în timp ce martorii care au acceptat să participe la constituirea aparentă a unor misiuni de protecție pentru petrecerile de sfârșit de an în pensiuni montane ori pentru vacanțe pe litoral în sezonul cald au fost favorizați.

DNA mai arată că mai mulți martori incluși în program au descris experiențe similare care vizează aspecte precum impunerea venitului minim pe economie, în discrepanță totală cu nivelul de trai anterior, închirierea unor spații de locuit improprii și la un preț supraevaluat, achiziționarea unor servicii de lux (autoturisme închiriate, sedii de birouri de lux închiriate), concomitent cu refuzul de a se asigura nevoile primare (asistență medicală, medicamente, plata utilităților și a chiriei), servicii de pază și protecție inexistente sau ineficiente, reguli stabilite discreționar, sub pretextul asigurării protecției, aflate în contradicție cu măsurile care expun martorii chiar la pericolul care a determinat includerea lor în program, pretinderea unor sume de bani și altor bunuri de către ofițerii de legătură sau relocarea discreționară a martorilor.

Etichete: aresta, Curtea de Apel, martori, protecția martorilor

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE