Furnizarea apei calde în București a revenit la parametri normali



Veste bună pentru bucureșteni: Furnizarea apei calde a revenit la parametri normali. Începând din 30 septembrie Distrigaz Sud Retele a redus cantitatea de gaz distribuita catre CET Sud si CET Vest ceea ce a dus la scăderea temperaturii apei calde furnizată către bucureșteni. Motivul ar fi datoriile pe care ELCEN le are către Distrigaz și ar avea ca punct de plecare neplata către ELCEN a unor datorii de către RADET și Primăria Capitalei. Într-o scrisoare adresată Distrigaz, primarul general, Sporin Oprescu, scrie că a fost plătită in totalitate cantitatea de agent termic achiziționată de la Electrocentrale București. 

Furnizarea apei calde in Bucuresti a revenit la parametri normali
Furnizarea apei calde în București a revenit la parametri normali

Furnizarea apei calde a revenit la parametri normali, anunță stirileprotv.ro.

Distrigaz Sud Retele, compania a redus cantitatea de gaz distribuita catre CET Sud si CET Vest din 30 septembrie, "ca urmare a acumularii de catre Elcen a unor datorii importante de plata aferente serviciului de distributie prestat inclusiv pentru sezonul rece 2013-2014". "Masura limitarii a fost luata dupa ce au fost parcurse toate etapele de mediere in vederea esalonarii debitelor", mai spun reprezentantii Distrigaz.

Regia Autonoma de Distributie a Energiei Termice Bucuresti (RADET) anunta pe site, sambata, ca a fost nevoita sa reduca temperatura apei calde, in sectoarele 2, 3, 4 si 5, din cauza reducerii presiunii si cantitatii de gaze livrate catre Elcen.

Distrigaz Sud Retele a mai anuntat, sambata, ca, in prezent, a restabilit parametrii de furnizare a gazelor naturale catre unitatile Elcen din Bucuresti, urmand ca "nu mai tarziu de finalul saptamanii viitoare, conform promisiunii autoritatilor responsabile, sa se gaseasca o solutie acceptabila pentru stingerea datoriei".

Primăria Capitalei: Noi am plătit facturile

Primăria Capitalei spune însă că toate facturile au fost plătite. Într-un comunicat remis B365.ro, primarul general, Sorin Oprescu spune:

"Pentru cantitatile de energie termica cumparate de la Electrocentrale Bucuresti SA, in volum de 2.840.000 Gcal în perioada ian – sept. 2014 RADET Bucuresti si Primaria Municipiului Bucuresti au achitat din incasari directe si respectiv, din subventii acordate de Primaria Municipiului Bucuresti, suma totala de 677.580.571 lei, fata de valoarea totala a facturilor aferente perioadei mentionate, in valoare de 609.907.040 lei, ceea ce inseamna ca a fost platita in totalitate cantitatea de agent termic achizitionata de la Electrocentrale Bucuresti.

Avand in vedere cele mentionate nu pot fi retinute motivele invocate de catre Electrocentrale Bucuresti SA conform carora arieratele pe care aceasta le are la Distrigaz Sud Retele SRL sunt cauzate, in principal, de neplata obligatiilor financiare ale RADET si ale Primariei Municipiului Bucuresti, privind achizitia de agent termic pentru perioada mentionata.

In consecinta, consideram ca nefondata afirmatia Electrocentrale Bucuresti SA si va solicitam clarificarea de urgenta a situatiei, in vederea identificarii solutiilor de remediere, intrucat orice fel de masuri de sistare a furnizarii gazelor naturale pentru producerea agentului termic, reprezinta o amenintare la siguranta populatiei Municipiului Bucuresti. Raspunderea privind consecintele unei astfel de masuri, va revine integral".

Etichete: apă caldă, datorii, distrigaz, ELCEN, Primăria Capitalei, RADET, Sorin Oprescu

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE