Furt impresionant! Trei tinere au furat 19 televizoare dintr-un magazin bucureștean



Trei tinere cu vârste cuprinse între 17 şi 27 de ani au fost prinse în flagrant imediat după ce au furat mai multe produse electronice dintr-un magazin. Cele trei au furat în luna decembrie 19 televizoare dintr-un magazin din Sectorul 3. 

Furt impresionant! Trei tinere au furat 19 televizoare dintr-un magazin bucurestean
Furt impresionant! Trei tinere au furat 19 televizoare dintr-un magazin bucureștean

Luni, 18 ianuarie, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au prins în flagrant trei tinere, cu vârste cuprinse între 17 şi 27 de ani, imediat după săvârşirea unei infracţiuni de furt dintr-o societate comercială.

La data de 4 ianuarie, poliţiştii Capitalei au fost sesizaţi de către un bărbat cu privire la faptul că persoane necunoscute, profitând de neatenţia angajaţilor, au sustras în cursul lunii decembrie 19 televizoare dintr-o societate comercială din sectorul 3.

Primul suspect al polițiștilor a fost o tânără, în vârstă de 18 ani, cunoscută cu preocupări de natură infracţională. 

Adolescenta a fost pusă sub supraveghere, iar la data de 17 ianuarie, în jurul orei 22.30, a fost surprinsă în flagrant, împreună cu alte două femei, imediat după ce acestea au sustras mai multe produse electronice dintr-un centru comercial din sectorul 2.

Cele în cauză au fost imobilizate şi conduse pentru audieri la sediul Secţiei 9 Poliţie.

Prejudiciul creat prin săvârşirea faptei a fost estimat la suma de 67.000 de lei, fiind recuperat în proporţie de 60%.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, faţă de cele trei persoane fiind dispusă măsura controlului judiciar.

Etichete: furt, Poliţia Capitalei, tinere

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE