Furturile din buzunare şi genţi, infracţiunile care au prins "viteză". Cum ne protejăm



Având în vedere evoluția infracționalității, constatată în anul 2019 şi a faptelor antisociale cu impact negativ asupra nivelului de siguranță al cetățenilor, Primăria Sectorului 2 prin Poliția Locală cu sprijinul Poliției Sector 2 și al Jandarmeriei a anunţat că a început o campanie de prevenție a populației asupra acestor fenomene.

Furturile din buzunare si genti, infractiunile care au prins "viteza". Cum ne protejam
Furturile din buzunare şi genţi, infracţiunile care au prins "viteză". Cum ne protejăm

Astfel, peste 30 de polițiști locali, cadre ale Poliției Sector 2 și jandarmi au acționat, sâmbătă, 8 februarie 2020, în Piața Obor, cea mai mare piață agroalimentară din țară, pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță în zona respectivă.

În paralel s-au distribuit pliante pentru informarea populației cu măsurile pe care trebuie să le respecte pentru a nu cădea victime infractorilor.

Acțiunea comună este justificată de numărul mare al furturilor din buzunare și genți care a înregistrat cea mai mare creștere, la nivelul infracționalității, autorii profitând de neatenția victimei, comportamentul neglijent, ostentativ, afișarea de bijuterii, telefoane scumpe, constituind un factor ce amplifică riscurile.

Din aceste considerente s-a impus să se acționeze şi pe latura prevenției, principalul obiectiv fiind informarea antiinfracțională şi antivictimală a populației prin identificarea pericolelor la care se expun dacă sunt neglijenți cu propriile bunuri.

Etichete: furturi din buzunare, furturi din genti, infractionalitate, Piaţa Obor, Sectorul 2

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE