Gabriel Oprea demisionează din UNPR şi se retrage din politică în noiembrie, la finalul mandatului



Preşedintele fondator al UNPR, Gabriel Oprea, a anunţat vineri că îşi dă demisia din partid şi că va activa ca senator independent până la finalul acestui mandat, după care se va retrage din politică.

Gabriel Oprea
Gabriel Oprea

"În politică este important să rămâi fidel propriilor principii. Pe această idee s-a bazat apariţia UNPR pe scena politică. Timp de aproape 6 ani am condus UNPR respectând aceste principii. La Putere sau în Opoziţie, am făcut ceea ce a fost bine pentru România şi nu ceea ce a fost util pentru mine sau pentru partid. UNPR a sprijinit România în ultimii 6 ani şi a asigurat stabilitate politică, într-o perioadă economică grea la nivel mondial. UNPR a susţinut guverne fără să negocieze avantaje şi privilegii. Singurele condiţii pe care le-am pus partenerilor noştri au fost legate de protejarea drepturilor cetăţenilor români şi în special ale militarilor şi de tratarea cu responsabilitate a tuturor aspectelor ce ţin de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională. Pentru a respinge toate scenariile ireale care se fac în legătură cu activitatea mea politică, vă anunţ că am decis ca drumul meu să se despartă de cel al UNPR şi să devin senator independent. Am decis, de asemenea, ca la finalul acestui mandat al Parlamentului să mă retrag din politică", a scris Gabriel Oprea pe contul său de Facebook.

El a afirmat că va susţine mereu proiectele ce ţin de securitatea naţională, îl va susţine pe preşedintele României în tot ceea ce ţine de acest domeniu şi, până la finalul mandatului, va vota acele proiectele economice şi sociale de care societatea are nevoie.

"Pe foştii mei colegi, alături de care am fondat UNPR şi alături de care am luptat în aceşti 6 ani, îi voi păstra în suflet şi îi asigur că în mine vor avea întotdeauna un prieten. Le urez succes, indiferent de drumul pe care aleg să-l urmeze. Orice ar face şi în orice proiect politic s-ar implica, să nu uite că misiunea lor este să facă bine pentru România şi pentru români. Vă mulţumesc tuturor şi fie ca succesul să fie de partea celor care îl merită", a adăugat Gabriel Oprea.

Numele lui Gabriel Oprea a apărut în contextul negocierilor UNPR-PNL pentru o eventuală fuziune. Surse din PNL au declarat pentru MEDIAFAX că una dintre condiţiile pentru fuziunea era tragerea pe linie moartă a lui Oprea întrucât nu corespunde criteriilor de integritate. Pe de altă parte, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat joi că i se pare foarte grav că preşedintele Iohannis s-a întâlnit cu lideri ai UNPR - printre care şi Gabriel Oprea - pentru a discuta despre fuziunea acestei formaţiuni cu PNL.

''Un senator, care venit la noi şi a zis că nu vrea să mergă la PNL, ne-a spus că domnul Oprea le-a spus că inclusiv cu domnul Iohannis a discutat subiectul ăsta. Mi se pare o informaţie care dacă se dovedeşte a fi adevărată e foarte grav. Domnul Oprea, domnul Steriu şi domnul Iohannis ar trebui să lămurească dacă au avut în trei sau câte doi discuţii pe această temă pentru că ar fi o implicare neconstituţională a preşedintelui în viaţa partidelor'', a declarat Liviu Dragnea înaintea şedinţei Comitetului Executiv Naţional (CExN).

Etichete: demisie unpr, gabriel oprea, gabriel oprea demisie, UNPR

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE