Gabriel Oprea revine în politică. Partidul UNPR se reorganizează



Fostul vicepremier și președinte al Uniunii Naționale pentru Progresul României (UNPR), Gabriel Oprea, revine în politică și relansează partidul pe care l-a creat.

Gabriel Oprea revine in politica. Partidul UNPR se reorganizeaza
Gabriel Oprea revine în politică. Partidul UNPR se reorganizează

„Gabriel Oprea, președintele fondator al UNPR și Ion Raducanu, președintele UNPR, vor susține declarații de presă sâmbătă, 23 iunie 2018, de la ora 12.00, la finalul ședinței Comitetului Executiv Național", arată un comunicat al UNPR transmis redacțiilor.

Ce subiecte vor figura pe ordinea de zi a ședinței Comitetului Executiv Național al UNPR, greu de spus. Se știe însă că, de câteva luni bune, oamenii lui Gabriel Oprea încearcă să se reorganizeze după ce fuziunea cu partidul ex-președintelui Traian Băsescu, PMP, a eșuat. De altfel, au fost organizate alegeri în mai multe filiale ale UNPR.

Cât despre revenirea pe scena politică a lui Gabriel Oprea, aceasta a fost, într-un fel, anunțată de mai bine de șase luni. „Domnul Oprea va reveni în politică, cu mai mult elan şi putere de muncă, din dorinţa de-a oferi o alternativă celor care sunt nemulţumiţi de situaţia politică şi economică actuală, din necesitatea de-a se găsi o formulă de echilibru în planul politic şi economic, în vederea asigurării unul climat favorabil de dezvoltare şi progres pentru România", declara, în noiembrie anul trecut, Nuțu Fonta, secretar general al UNPR.

În urmă cu mai puțin de o lună, fostul vicepremier și ministru al Apărării a ieșit în spațiul public cu o declarație de Ziua reserviștilor militari. „Ca ministru al Apărării Naţionale, ca preşedinte al UNPR şi ca om care păstrează în suflet valorile fundamentale ale ostaşului român - onoarea, disciplina şi solidaritatea, am stabilit o relaţie strânsă cu rezerviştii militari, le-am cunoscut problemele şi i-am sprijinit cu cele mai bune soluţii. Am luptat, alături de colegii mei, cu toată hotărârea şi fermitatea, pentru ca rezerviştii militari să fie trataţi cu demnitatea şi respectul cuvenit şi nu voi înceta vreodată să fac acest lucru", a scris Gabriel Oprea, în mesajul semnat „Cu nemărginit respect, Gabriel Oprea, preşedinte fondator al UNPR".

Pe 2 mai, Oprea a fost trimis în judecată de DNA pentru ucidere din culpă în cazul morţii poliţistului Bogdan Gigină care făcea parte din coloana sa oficială. Pe 8 iunie, Instanţa supremă a decis declinarea dosarului către Judecătoriei Sectorului 1 din Capitală. Sursa: digi24.ro. 

Etichete: gabriel oprea in politica, revenire gabriel oprea in politica, UNPR

0/1 COMENTARII
FIFOCapitals@gmail.com
25 Jun 09:59
+0
VOTURI
-0
Do You Seek Funds To Pay Off Credits and Debts? { FIFOCapitals@gmail.com } Is Here To Put A Stop To Your Financial Problems. We Offer All Kinds Of Loan (Personal Loan, Commercial Loan, etc.) We Give Out Loan With An Interest Rate Of 1.00%. Interested Applicants Should Contact Us Via Email: FIFOCapitals@gmail.com

Please Fill the Application Form Below:
- Complete Name:
- Loan Amount Needed:
- Loan Duration:
- Purpose Of Loan:
- City / Country:
- Telephone:
- How Did You Hear About Us:

If You Are Interested To Get A Loan Then Kindly Write Us With The Loan Requirement. Please, Contact Us via email: FIFOCapitals@gmail.com

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE