Gabriel Vlase, votat de Parlament pentru funcţia de director SIE



Gabriel Vlase, propus de preşedintele Klaus Iohannis pentru a ocupa funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe (SIE) şi votat miercuri de Parlament, şi-a înaintat joi demisia din Camera Deputaţilor şi inclusiv din funcţia de vicepreşedinte al acestui for legislativ, potrivit deciziei Biroului permanent.

Gabriel Vlase
Gabriel Vlase

Gabriel Vlase va depune joi jurământul la Palatul Cotroceni, după ce cu o zi în urmă plenul reunit al Parlamentului i-a acordat votul de încredere.

Ceremonia de depunere a jurământului de către Gabriel Vlase în funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe va avea loc la Palatul Cotroceni, de la ora 13.00.

Plenul reunit al Parlamentului i-a acordat miercuri votul de încredere lui Gabriel Vlase, propunerea preşedintelui Klaus Iohannis pentru preluare postului de director al Serviciului de Informaţii Externe (SIE). Parlamentarii au votat pe buletine, astfel că au fost 340 de voturi "pentru" şi 31 de voturi "împotrivă".

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat miercuri că Serviciul de Informaţii Externe se află de un an şi jumătate sub o "conducere neconstituţională", deoarece şeful statului nu a considerat că este importantă acestă instituţie şi nu a numit o persoană pentru a prelua conducerea. De asemenea, Dragnea a afirmat că i-a urat succes lui Gabriel Vlase înainte de votul de încredere pe care i l-a acordat Parlamentul şi speră ca pregătirea şi cunoştinţele acestuia să îl facă să conducă SIE.

"SIE, de un an şi jumătate, se află sub o conducere neconstituţională, pentru că a lipsit directorul care trebuia să fie numit de Parlament din cauza faptului că preşedintele nu a considerat că este important acest serviciu, aceasta instituţie şi nu a considerat că este important să îşi exercite într-un termen normal, rezonabil atribuţiile constituţionale în ceea ce priveşte această numire. Până la urmă şi mai bine mai târziu decât niciodată", a spus Liviu Dragnea.

El a afirmat că i-a urat succes lui Gabriel Vlase şi speră ca pregătirea şi cunoştinţele sale să-l ajute să conducă Serviciul.

"(...)Eu i-am urat succes. Sper ca cunoştinţele pe care le are, pregătirea pe care o are şi buna-credinţă pe care sper să o aibă să îl facă să conducă serviciul cu echipa de acolo, din SIE, lucrători profesionişti, majoritatea dintre ei neştiuţi, care îşi riscă vieţile şi fac multe lucruri pentru România. Să facă ca această instituţie să aducă un avantaj serios, avantaje pentru România atât din punct de vedere strategic, cât şi din punct de veder economic. Atât legat de numirea la SIE, care închide o perioadă de instabilitate pentru instituţie. (...)", a conchis liderul social-democraţilor.

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis în 14 iunie o scrisoare preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, în care propune numirea în funcţia de director al Serviciului de Informaţii Externe a deputatului PSD Petru-Gabriel Vlase.

Iohannis a explicat ulterior că a ajuns la nominalizarea deputatului PSD Gabriel Vlase pentru funcţia de director al SIE după o analiză atentă şi ţinând cont de experienţa şi pregătirea acestuia. Preşedintele a precizat că a fost propunerea sa şi că Vlase a acceptat nominalizarea: "A fost fix propunerea mea. Nu am avut niciun fel de discuţie cu PSD pe această temă".

Gabriel Vlase este vicepreşedinte PSD, deputat de Bacău aflat la al patrulea mandat şi vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. Conform CV-ului său, este doctor în ştiinţe militare şi informaţii la Academia Naţională de Informaţii (ANI). În 2015, numele lui Vlase apărea în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri din judeţul Bacău, în care fostul deputat Viorel Hrebenciuc a fost condamnat, în luna mai a acestui an, la doi ani de închisoare cu executare.

Etichete: director sie, gabriel vlase, SIE

0/0 COMENTARII

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE