Gabriela Firea, despre deszăpezirea din Bucureşti: "Întotdeauna este loc de mai bine"



Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că autorităţile şi-au făcut datoria şi au monitorizat permanent cum se face deszăpezirea în Bucureşti, dar firmele care ar fi trebuit să cureţe zăpada de pe străzi şi trotuare vor fi cu siguranţă amendate, fiindcă era loc de mai bine.

Gabriela Firea
Gabriela Firea

"Întotdeauna este loc de mai bine, iar eu, atât ca cetăţean, cât şi ca primar, sunt extrem de exigentă, am anumite nemulţumiri pe care le-am exprimat în comandamentul nostru de iarnă, dar ce pot să vă asigur este că planul nostru de deszăpezire a fost aplicat aşa cum l-am gândit de astă-vară. Mi-am făcut datoria şi am avut cu toţii o noapte albă. Personal, ca primar general, îmi cer scuze pentru ce s-a întâmplat. Noi am făcut tot ce a stat în putinţa noastră şi ca oameni responsabili şi ca oficialităţi. Cât priveşte deszăpezirea în general, pe toată Capitala, este loc de mult mai bine. A nins aproape 11 ore, s-a acţionat în condiţiile date, cât s-a putut mai bine. Vor fi, cu siguranţă, sancţiuni, le vom comunica în timp util. Unele lucruri au funcţionat conform planului nostru de deszăpeziri, altele au avut sincope", a declarat Gabriela Firea.

Primarul General al Capitalei a mai spus că la contractele de deszăpezire existente la nivelul autorităţilor locale din Bucureşti vor fi adăugate o serie de acte adiţionale prin care firmele de salubritate să fie responsabilizate mai mult, iar sancţiunile, în cazul în care nu îşi îndeplinesc obligaţiile, să fie mult mai aspre.

"Firmele şi operatorii de salubritate vor trebui să se pregătească mult mai bine, pentru că vom institui acte adiţionale la contractele existente, chiar dacă ele sunt unele foarte lungi, pe 15-20 de ani. Şi dacă operatorii de salubritate nu vor accepta aceste acte adiţionale pe care noi le vom impune, se va putea ajunge şi la întreruperea acestor contracte", a precizat edilul.

Referitor la blocarea circulaţiei pe bulevardul George Coşbuc, din cauza prăbuşirii acoperişului şi a unei porţiuni din zidul exterior al unei foste fabrici de bere, primarul general a explicat că s-a luat măsura devierii traficului pentru a nu pune în pericol siguranţa oamenilor, existând teama că întreaga clădire s-ar putea prăbuşi. Experţii în construcţii au verificat imobilul şi au stabilit că structura este solidă, astfel încât, după aproximativ 10 ore de blocaj, traficul auto şi al mijloacelor de transport s-a putut relua. Primarul Sectorului 5 a precizat, însă, că toate costurile vor fi imputate proprietarului clădirii.

"Cu siguranţă vom lua toate măsurile legale pentru a putea recupera banii aceştia, pentru că nu se poate să intervină autoritatea statului pentru o propritate privată. Cu siguranţă îi vom factura toate cheltuielile legate de neajunsurile pe care le-a produs firma de transport, curăţenia zonei, toate aceste lucruri vor fi facturate agentului economic privat", a declarat Daniel Florea.

Etichete: deszăpezire, deszăpezire București, Gabriela Firea, viscol bucuresti

0/1 COMENTARII
Vlad
12 Jan 13:29
+0
VOTURI
-0
Da, adica o sa se ajunga la anularea contractelor asa cum s-a facut cu cei din consiliul de administratie ai RATB?? Adica ilegal??? Primaria o sa plateasca salariile astora pana la sfarsitul contractului si in plus le-au si luat raspunderea penala pt cine stie ce minunatii mai facusera pe-acolo. La fel si cu firmele astea... rup contractul, fac cu firmele de partid, ce le pasa ca astia castiga apoi procesele si trebuie sa platim super despagubiri???

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE