Gabriela Firea, despre Spitalul Victor Gomoiu: "Se urmăresc interese politice meschine"



ALEGERI BUCUREŞTI 2016. Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, acuză municipalitatea că blochează finalizarea Spitalului Victor Gomoiu, arătând că "se urmăresc interese politice meschine".

Gabriela Firea
Gabriela Firea

"În condițiile în care credibilitatea sistemului public de sănătate din România este pusă la grea încercare de scandalurile repetate privitoare la condițiile precare din spitale, care au culminat cu cel legat de dezinfectanți, Primăria Capitalei își permite luxul de a bloca finalizarea primului spital de stat construit în București în ultimii 30 de ani.

 

Spitalul 'Victor Gomoiu' va fi, în momentul în care va deveni funcțional, cel mai modern spital pentru copii din România, în care vor lucra peste 500 de cadre medicale, dintre care cel puțin 100 de medici. Investiția, în valoare de peste 200 de milioane de lei, este realizată în proporție de 90%, însă nu poate fi dusă la bun sfârșit din cauza neînțelegerilor dintre beneficiar — Primăria Capitalei prin Administrația Spitalelor — și compania belgiană care execută lucrările.

Motivele invocate de funcționarii Primăriei pentru a nu onora deconturile trimise la plată de constructor sunt de ordin birocratic și faptul că de mai bine de jumătate de an nu se găsește o cale pentru deblocarea situației denotă dezinteresul manifestat de actuala conducere interimară a Primăriei față de cetățenii Bucureștiului. La fel ca și în cazul Arenei Naționale, se urmăresc interese politice meschine, ceea ce reprezintă o dovadă de iresponsabilitate.

Pentru că fiecare zi de întârziere a dării în folosință a acestui spital înseamnă nu doar zeci de mii de lei despăgubiri cerute de fiecare din părți celeilalte, ci și mai puțini copii vindecați sau chiar mai puține vieți salvate", susţine Gabriela Firea, într-un comunicat de presă. 

Etichete: ALEGERI BUCUREŞTI 2016, Gabriela Firea, spitalul victor gomoiu

0/1 COMENTARII
Gabi, Fii Rea
07 May 20:41
+0
VOTURI
-0
He he he...
Stiti voi, PSD, cum sta treaba cu blocarea unor proiecte din cauze politice, nu-i asa? Si ma refer la podul Basarab, pe care consilierii PSD il blocau doar pentru ca era propus de Basescu, nu de cineva PSD...
Asa si cu spitalul asta. E blocat pentru ca nu e propus de cine trebuie, asa-i?

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE