Gabriela Firea, la Târgul Bucureştilor: Avem nevoie de tradiție, avem nevoie de autentic



Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că evenimente de genul Târgului Bucureștilor vor fi organizate în continuare, având în vedere succesul manifestării care se desfășoară în Piața Constituției, mai ales că publicul are nevoie de "autentic".

Gabriela Firea
Gabriela Firea

Târgul Bucureștilor s-a deschis vineri și reunește producători de fructe, legume, dar și produse de patiserie tradiționale, must sau decorațiuni, icoane și accesorii. În timpul evenimentului, pe scena din Piața Constituției cântă interpreți de muzică populară.

Primarul general a vizitat sâmbătă târgul, alături de viceprimarii Tomnița Florescu și Aurelian Bădulescu și s-a oprit la câteva standuri.

Firea a spus că ideea acestui târg a venit din primele zile ale preluării mandatului de primar general.

"Ne-am gândit chiar în prima săptămână când am venit la Primăria Generală a Capitalei, împreună cu domnul viceprimar, cu doamna viceprimar Tomnița Florescu, să organizăm un târg al Bucureștilor în perioada zilelor recoltei. Pentru că se întorceau toți bucureștenii din vacanță și începeau școlile era nevoie de un eveniment care să adune laolaltă producători agricoli din zonă, pentru a se întâlni mai aproape cu bucureștenii, cu cetățenii care nu de fiecare dată au posibilitatea să cumpere produse proaspete, produse autohtone și merg pe cele care sunt în magazine, sunt pe rafturi", a declarat Gabriela Firea, potrivit Agerpres.

Ea a spus că se bucură că bucureștenii au venit "într-un număr atât de mare" la Târg și a menționat că, probabil, evenimentul se va repeta. "Cred că, având în vedere că este un succes, vom recidiva și vom mai organiza astfel de evenimente care văd că prind nu doar la publicul tradițional, cât și la publicul foarte tânăr", a declarat primarul general al Capitalei.

Gabriela Firea a adăugat că toți producătorii care și-au manifestat interesul să participe la târgul din Piața Constituției au fost primiți. "Cei care s-au înscris au fost bine veniți. Practic, nu a fost o selecție", a spus ea, subliniind că acest târg are și calitatea de a transmite tradiția celor mai tineri.

"Avem nevoie de tradiție, avem nevoie de autentic, avem nevoie să le arătăm celor mici ce înseamnă tradiția noastră populară, folclorul autentic și să nu uităm cine suntem", a subliniat primarul general al Capitalei.

Ea a spus că eforturile autorităților se îndreaptă, în prezent, spre un Târg de Crăciun care "să fie unul de referință pentru ceea ce se întâmplă în Capitală".

Etichete: firea, Gabriela Firea, Târgul Bucureștilor, Târgul Bucureștilor 2016

0/1 COMENTARII
merkhury
02 Oct 19:46
+0
VOTURI
-0
IN LUPTA DE ATRACTIE CU ALTE CAPITALE A TURISTILOR TB SA DEZVOLTAM BUCURESTIUL ZONELE DE PROMENADA SPRE RAHOVA ,TUNELUL INTRE CATEDRALA SI CASA POPORULUI ,METROU POATE IN VIITOR PORTUL BUCURESTI.CATEGPRIC BUCURESTIUL E M FRUMOS CA LONDRA.

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE