Gabriela Firea renunţă la organizarea Târgului de Crăciun care urma să aibă loc în Piaţa Victoriei



Primarul Capitalei Gabriela Firea anunţă că renunţă la organizarea Târgului de Crăciun ce urma să fie amplasat în Piaţa Victoriei din Bucureşti, după ce mai mulţi protestatari s-au adunat, sâmbătă dimineaţa, în Piaţa Victoriei din Capitală, pentru a încerca să împiedice amenajarea Târgului de Crăciun de către Primăria Municipiului Bucureşti, programat pentru perioada 5-17 decembrie. Câţiva manifestanţi au fost ridicaţi de forţele de ordine.

Proteste Bucuresti
Proteste Bucureşti

UPDATE: Gabriela Firea renunţă la organizarea Târgului de Crăciun care urma să aibă loc în Piaţa Victoriei

"Am constatat cu amaraciune faptul ca un eveniment aprobat conform legii de catre Primaria Capitalei este in imposibilitatea de a se desfasura, din cauza unor protestatari agresivi verbal si fizic, care au patruns ilegal in perimetrul delimitat si rezervat pentru organizarea Festivalului de colinde.

Constat ca, de astazi, putem marca inceputul unei perioade in care Constitutia Romaniei si legile tarii sunt calcate in picioare fara ca institutiile centrale ale statului sa reactioneze. Asta inseamna inceputul anarhiei. Daca azi a fost impiedicata Primaria Capitalei sa organizeze legal un eveniment intr-un spatiu public, ce apartine tuturor bucurestenilor, maine se pot intampla evenimente similare la Administratia Prezidentiala, la Parlament, la alte institutii publice care ii reprezinta pe toti cetatenii, indiferent de apartenenta politica, criterii de gen, convingeri politice, categorie sociala, sau rasa.

Este foarte grav ce s-a intamplat astazi si, ca atare, trag un semnal public de alarma.

Am luat decizia de a muta Festivalul de colinde si targul de Craciun intr-o alta locatie dar acest lucru nu rezolva problema de fond. Legea a fost incalcata, un barbat a fost batut de un protestatar ilegal, oamenii legii au fost agresati fizic si verbal, bunuri publice au fost distruse. Cei care au incalcat legea, vor raspunde pentru asta, atat civil cat si penal.

Spatiul public este al tuturor, nu poate fi "rezervat" unui grup constituit ad-hoc sau, dimpotriva, bine organizat. Exista o legislatie clara cu privire la adunarile publice si respectarea acestei legislatii este obligatorie atat pentru cetateni cat si pentru instituţiile care au atributii in mentinerea sau restabilirea ordinii publice.

Cei care azi nu iau atitudine sunt responsabili pentru recrudescenta unor astfel de violente. Nu este vorba doar despre mine, ca primar general, ci despre climatul de insecuritate care se instaureaza in Capitala Romaniei si consecintele nerespectarii legii in tara noastra.

Ii asigur pe bucuresteni ca au in mine un reprezentant care va respecta ceas de ceas Constitutia si legile tarii, le va apara tuturor drepturile si interesele legitime, si va lupa pentru ca Bucurestiul sa fie intr-adevar o capitala europeana, din toate puncte de vedere.

In aceasta ordine de idei, nu voi mai tolera niciun fel de abatere de la litera legii in ce priveste manifestatiile publice. Oricine este liber sa protesteze, dar organizatorii manifestatiilor trebuie sa-si asume responsabilitatea. Democratia inseamna libertate, dar in egala masura si responsabilitate. Legea e aceeasi pentru toti!"

UPDATE: Protestatarii din Piaţa Victoriei demontează schelele, scena şi gardurile instalate de angajaţii Primăriei Capitalei pentru târgul de sărbători. Numărul manifestanţilor din faţa Guvernului a crescut.

Vă aşteptăm în piaţă, doamna Firea, să stăm puţin de vorbă. Nu vă puneţi cu românii! Uitaţi, le-am strâns frumos, doar să veniţi să le ridicaţi", transmit protestatarii din Piaţa Victoriei.

Manifestanţii demontează schelele scenei din faţa Guvernului, au dărmâmat deja o parte din gardurile care împrejmuiesc locul şi împiedică în continuare angajaţii Primăriei să intre cu maşinile în piaţă pentru amenajarea târgului.

Numărul protestatarilor a început să crească, printre ei numărându-se şi parlamentari şi consilieri USR.

Oamenii au ajuns de la primele ore ale dimineţii în Piaţa Victoriei, acolo unde mai mulţi angajaţi ai Municipalităţii au început organizarea târgului specific sărbătorilor de iarnă. Mai exact, au fost puse garduri care împrejmuiesc Piaţa Victoriei şi au fost aduse utilaje care vor fi folosite la amplasarea căsuţelor de Crăciun.

Protestatarii s-au îmbrâncit cu jandarmii mobilizaţi în faţa Guvernului şi au dărâmat gardul pus de municipalitate pentru Târgul de Crăciun, ei fiind nemulţumiţi de iniţiativa Primăriei Capitalei de a organiza evenimentul în locul în care ei manifestează de la începutul anului.

Aceştia susţin că scopul acestui eveniment al Primăriei este de a le „ocupa piaţa", locul în care, începând din ianuarie, îşi manifestă dezaprobarea faţă de măsurile Guvernului.

 

„Nu avem nimic cu târgul, dar nu vrem să fie amenajat aici. Prin această iniţiativă vor să ne închidă gura", susţine unul dintre manifestanţi. „Vor să ne fure Piaţa Victoriei. În curând, vor intra Legile justiţiei în Parlament şi nu vom avea unde să protestăm. Acesta este scopul acestui târg", explică o altă persoană prezentă în Piaţa Victoriei. „Aici nu este un loc în care să organizezi un târg de muzică religioasă sau de colinde pentru copii. Au transformat un spaţiu public într-unul privat, prin încercuirea pieţei", spune un alt protestatar.

Câţiva protestatari au fost ridicaţi de jandarmi. Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, Georgian Enache, a declarat că un protestatar a lovit un alt cetăţean, o persoană mai în vârstă, iar când jandarmii au vrut să-l conducă pe acesta la secţia de poliţie, ceilalţi manifestanţi au intervenit, fapt ce a dus la îmbrânceli între forţele de ordine şi protestatari.

„Această manifestare nu rezolvă în niciun fel situaţia. Cei care protestează sunt convins că înţeleg că există căi legale, violenţa nu rezolvă nimic", a transmis Enache.

Conform relatărilor celor care au asistat la incident, cel agresat i-ar fi înjurat pe protestari.

Mai multe forţe de ordine, între care poliţişti locali şi angajaţi ai unor firme private de pază, au fost mobilizate la faţa locului. În perioada 5-17 decembrie, în Piaţa Victoriei, Primăria Capitalei va organiza un târg de sărbători.

„Urmare a unei solicitări primite din partea Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, Primăria Capitalei va organiza, prin intermediul PROEDUS şi ARCUB, în perioada 5 -17 decembrie, în Piaţa Victoriei, evenimentul cultural dedicat copiilor «Târg de sărbători - Festival de colinde şi obiceiuri de iarnă». În acest scop, în alvelola centrală a pieţei vor fi amplasate un număr de aproximativ 30 de căsuţe şi o scenă pe care vor evolua ansambluri de copii şi elevi, precum şi artişti consacraţi. Târgul va fi deschis în perioada menţionată, zilnic, între orele 10 şi 22. Pentru accesul vizitatorilor vor fi amenajate treceri de pietoni temporare, iar traficul auto nu va fi restricţionat", arată Primăria Capitalei, într-un răspuns transmis Agenţiei de presă MEDIAFAX.

Tot instituţia condusă de Gabriela Firea precizează, pentru MEDIAFAX, că în Piaţa Victoriei va avea loc pe 31 decembrie, între orele 19.00 şi 1.00, Concertul de Revelion organizat de Primăria Capitalei.

Primăria Capitalei adaugă totodată că Piaţa Victoriei a fost aleasă ca locaţie pentru cele două evenimente, respectiv „Târgul de sărbători - Festivalul de colinde şi obiceiuri de iarnă" şi „Revelion 2017-2018", deoarece în Piaţa Constituţiei, între 1-27 decembrie 2017, se desfăşoară "Târgul de Crăciun", iar în Piaţa Universităţii va avea loc un alt eveniment, în aceeaşi perioadă.

Potrivit alineatului 2 al articolului 5 din legea 60/1991 republicată, privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, "este interzisă desfăşurarea simultană a două sau mai multe adunări publice distincte, în acelaşi loc sau pe aceleaşi trasee, indiferent de caracterul acestora", potrivit Mediafax.

Târgul va fi amenajat de Municipalitate în Piata Victoriei, acolo unde în fiecare duminică sunt organizate proteste. Câteva sute de persoane au ieşit în stradă vineri seara pentru a manifesta faţă de iniţiativa Municipalităţii de organiziare a a târgului. Ei au scandat: „Firea, nu uita, asta nu e piaţa ta", „PSD, ciuma roşie", „Trădătorii", „Demisia".

Etichete: Piaţa Victoriei, proteste, proteste victoriei, targ de craciun, targ de craciun victoriei

0/8 COMENTARII
Valentin
06 Dec 19:24
+0
VOTURI
-0
Dumitru : Doamna Firea nu-si da silinta sa faca Bucurestiul asta calumea, de petreceri n-am niciun dubiu.
Valentin
06 Dec 19:22
+0
VOTURI
-0
Anton : ba nu, tu sa te muti in alta parte daca nu-ti convine ca unii protestam pentru binele tuturor, inclusiv a celor ca tine, cu mentalitatea "la placinte inainte, la razboi inapoi". Cum sa gandesti asa, omule? Pe bune?! "Daca nu-ti convine Romania si guvernul, poti sa pleci". NU! Si eu vreau sa stau in Romania si ma voi alatura protestelor pana lantul distrugatorilor si hotilor va fi rupt definitiv, intelegi? PLEACA TU! N-avem nevoie de gandirea celor ca tine! Nicaieri in Vest nu am vazut orasele capitale impanzite cu brazi uriasi de Craciun, chiar nu e nevoie. In pietele PUBLICE reprezentative, da, e ok sa se tina evenimente, si nu mai repet ce am spus deja. Cine are urechi s'auda si ochi sa vada!
Dumitru
05 Dec 11:40
+0
VOTURI
-0
Si mie imi plac targurile de Craciun si mi-a parut rau cand am vazut ca nu se mai face in Piata Victoriei ca prindea bine acolo da din cauza unor inapoiati de romani care au fost acolo pt un miting prostesc targu s-a anulat acolo. Eu cred ca Dna Firea isi da toata silinta sa faca frumos de Sarbatori si chiar se vede pe strazi , hai sa apreciem wforturile dansei. Nu s-a facut nimic noaptea ca hotii , se face noaptea ca e traficu mai mic si se pot amplasa casutele si scena acolo da suntem prea inapoiati sa apreciem eforturile Primariei Bucuresti. Toti isi dau cu parerea da nimeni nu sar pricepe sa faca orasu asa frumos de sarbatori asa ca nu mai comentati si sper jandarmii sa stranga protestatarii cand fac miting ca ne fac de ras in Europa !
Anton
05 Dec 11:32
+0
VOTURI
-0
Eu nus de acord cu tine Valentin. In primu rand e strigator la cer sa faci greve si proteste in Decembrie cand luna asta e cunoscuta prin Sarbatori vesele si colinde , e pacat sa existe avize pt greve cand in Piata Victoriei ar trebui pus un brad imens can Constitutiei sa avem un Bucuresti plin de culoare si sa mai uitam de proteste luna asta ok ? Cui nui convine Romania si guvernu e liber sa plece sa plece in alte tari da astia care vrem sa stam aici vrem brazi si targuri de craciun nu greve si manifestatii
Valentin
04 Dec 20:17
+0
VOTURI
-0
Pascu Ana si Pristavu Dan : ar trebui sa va luati de mana si sa o sustineti pe Firea altundeva, nu aici.
Sunt vreo 8 targuri de Craciun in Bucuresti, si cred ca sunt de ajuns. Cel mai important e la Piata Constitutiei. La Victoriei nu are ce cauta un targ, de orice fel ar fi, in primul rand ca nu ai cum sa ajungi la el - trafic dens, treceri de pietoni insuficiente. Avem Parcul Kiseleff aproape. Plus ca avizele pentru manifestatiile anti guvernamentale erau pana pe 3 Decembrie, adica duminica. Metoda "noaptea ca hotii" de amplasare a scenei si standurilor spune tot despre partidul din care face parte doamna Firea: legi pe genunchi, date in silent mode.
Doamna Firea : in loc sa va ratoiti prin media si sa aruncati acuze in stanga si dreapta, mai bine v-ati ocupa de Bucurestiul asta cu ceea ce ii trebuie, ca ati cam uitat. Sunteti in functia aia sa va ratoiti cu partidul sau sa rezlvati problemele orasului?! Nu sunteti in stare, eliberati locul. Sunt alti oameni competenti care asteapta la rand!
Pristavu Dan
04 Dec 14:03
+0
VOTURI
-0
Are dreptate Dna Ana ar trebui sa incurajam evenimentele culturale si targurile de Craciun cat si de Paste macar odata in an sa avem zile frumoase precum in Europa la targuri si nui nimic rau in a-l organiza in Piata Victoriei. Piata Victoria e mare cu siguranta da bine un targ de Craciun acolo pacat ca noi romanii nu stim sa apreciem eforturile Primariei Bucuresti legat de aceste targuri care in afara sunt foarte bine vazute si inca suntem in urma ca mentalitate cand e vorba de ceva pt cetatenii orasului. Din pacate nici statiile de metrou nu arata bine si asta din cauza adolescentilor crescut prost de familii si mai venim cu pretentia sa fie Guvernu bun. Cand noi romanii o sa fim educati si sa apreciem eforturile Dnei Firea sa fie un oras frumos de sarbatori atunci avem dreptu sa protestam. Romanii sa invete sa se bucure de astfel de targuri nu sa faca circ cum sau remarcat de-a lungu anilor si din cauza romanilor am ajuns rasu Europei din pacate
Pascu Ana
04 Dec 13:56
+0
VOTURI
-0
Ar trebui amendati protestarii luati de jandarmi de acolo si Dna Firea sa-si poate organiza frumos targ de Craciun. Macar in perioada Sarbatorilor de Iarna romanii sa invete sa renunte la greve si proteste cau destul timp in 2018 si sa fie veselie si voie buna la aceste targuri frumoase facute de Primaria Bucuresti. Ar trebui s-o felicitam pe Dna Firea pt aceste targuri nu sa protestam. Rugamintea mea e sa promovam astfel de targuri nu sa lasam proteste acolo ca ne facem de tot rasu in Europa. Noi romanii oamenii de rand suntem de vina ca tara a ajuns de tot rasu nu Guvernu care are grija sa ne fie bine si sa ne distram de Sarbatori. Va urez Sarbatori Fericite si cat mai multe targuri de Craciun !!
Del
03 Dec 17:36
+0
VOTURI
-0
Cautam moderatori de anunturi, online. Plata se face pentru fiecare anunt moderat. Nu este necesara experienta. Va invatam totul. Trebuie sa verificati anunturile pe care alte persoane le posteaza, apoi sa le aprobati afisarea in sistem. Cereti detalii la adresa de email: delgeobvro@gmail.com

TRIMITE UN COMENTARIU

PE UNDE AM MAI UMBLAT...

    CITEŞTE TOATE REVIEW-URILE
    TOPUL ŞTIRILOR    ÎN ULTIMELE 24h